Newsflash
Știri

Se caută specialiști pentru Consiliul onorific pentru știință și tehnologie

de Florentina Ionescu - dec. 20 2022
Se caută specialiști pentru Consiliul onorific pentru știință și tehnologie

Ministerul Cercetării lansează Consiliul Onorific pentru Știință, Inovare și Tehnologie. Români de elită pot face parte din acest organism, dacă îndeplinesc anumite condiții.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a anunțat sâmbătă Consiliul onorific pentru știință și tehnologie, care reunește specialiști români de top din cercetare din întreaga lume.

Aceștia aduc experiența și cunoștințele acumulate în cele mai puternice centre de inovare ale prezentului, pentru a contribui la elaborarea strategiilor, politicilor publice și programelor guvernamentale care pot transforma România într-o economie competitivă pentru viitor, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

consiliu
Fotografie de la fauxels: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/strangere-de-mana-munca-in-echipa-colegi-tovara-i-3183197/

 

„Este un pariu pentru progres”

Consiliul Onorific pentru Știință, Inovare și Tehnologie va răspunde la întrebările cele mai importante pentru România: Încotro se îndreaptă lumea? Ce urmează în tehnologie? Cum putem face saltul în viitor? Cum aducem viitorul în prezent și cum transformăm România într-un centru al excelenței, cu productivitate accelerată și locuri de muncă bine plătite, adaptate pentru piața muncii a viitorului?

„Ne-am inspirat din exemplul Statelor Unite ale Americii, al Emiratelor Arabe Unite și al altor state care privesc spre viitor și își pun la treabă mințile luminate pentru a-l anticipa. România are un avantaj extraordinar: calitatea oamenilor. Avem români de elită în marile laboratoare de cercetare ale lumii, în mediul universitar și în companii private de top. Prin înființarea Consiliului Onorific pentru Știință, Inovare și Tehnologie, ministerul nostru își dorește să contureze din timp România Viitorului, implicându-i în acest demers pe românii care au demonstrat la cel mai înalt nivel și care vor să dea ceva înapoi țării. Este un pariu pentru progres și competitivitate pentru România”, a declarat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja.

Organism independent

Consiliul este un organism independent și consultativ, care formulează recomandări pentru a întări sistemul național de cercetare-inovare, pe baza tendințelor și progreselor tehnologice de la frontiera cunoașterii. Membrii sunt numiți prin ordin al Ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării și sunt neremunerați.

Vor fi selectați cei mai performanți români din cercetare-inovare, cu rezultate recunoscute la nivel mondial, din domenii precum matematică, fizică și astronomie, bioeconomie, tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și securitate, energie și mediu, nanotehnologii și materiale avansate, sănătate etc.

Ministerul cercetării, inovării și digitalizării invită experții care doresc să fie considerați pentru Consiliul Onorific pentru Știință, Inovare și Tehnologie să trimită un CV și o scrisoare de intenție la adresa electronică: office@research.gov.ro. Selecția candidaților este în curs de desfășurare și nu are o dată limită.

Ordinul de înființare a Consiliului poate fi consultat aici

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe