Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a demarat o anchetă internă, pentru că în unitatea medicală respectivă ar fi existat un consum „neobişnuit de mare” de morfină.
Directorul medical al SCJU Arad, Lenuţa Timiş, a declarat pentru Agerpres că ancheta vizează consumul de substanţe stupefiante în perioada 1 aprilie 2020 - 31 mai 2021.
În acest moment putem afirma că în perioada respectivă există un consum neobişnuit de mare de morfină şi alte substanţe stupefiante faţă de perioadele anterioare, la nivelul secţiilor de anestezie şi terapie intensivă care au tratat pacienţi bolnavi de COVID-19. Verificăm foile de observaţie ale tuturor pacienţilor internaţi”, a spus directorul medical.
Surse din cadrul unităţii sanitare au declarat pentru Agrepres că, din primăvara anului trecut, a crescut în special consumul de morfină. Ar fi fost utilizate 11.000 de doze până la 31 mai 2021. La o singură secţie ATI, care are doar 12 paturi, ar fi fost folosite mai mult de jumătate din doze.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe