Newsflash
Apariții editoriale

Să ne amintim de maeștri

de Prof. dr. Mircea Gelu BUTA - nov. 29 2024
Să ne amintim de maeștri

Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, organizat la finalul lunii septembrie la Cluj-Napoca, a găzduit și lansarea volumului „De la om la om. In Honorem Prof. Univ. Dr. Dumitru Dumitrașcu”, scris de subsemnatul.

Venerabilul profesor a împlinit în acest an frumoasa vârstă de 95 de ani. Este absolvent al Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova, al cărui laborator de biologie adăpostește „Ecorșeul” lui Brâncuși, o lucrare de rigoare anatomică și viziune artistică. Un mulaj care reprezintă musculatura corpului uman, modelat cu mare artă de sculptor. Probabil această îmbinare între știinţă și artă, dobândită încă din tinereţe, a devenit pentru profesorul Dumitru Dumitrașcu crezul său de viaţă.

 Așa cum mărturisește acesta, Clujul a fost pentru tânărul student ceva copleșitor: „Când am intrat în facultate trăiam încă sub emoţia contactului ideatic cu ctitorii care, rând pe rând, sub ochii noștri, erau scoși din scenă. Am trăit momentul acela tragic în care intram la Anatomie și era numai amintirea lui Papilian, fiindcă era dat la o parte și după câţiva ani ajungea și în închisori. Ajungeam la clinica medicală și vedeam numai umbra lui Haţieganu, iar la Igienă se vorbea de Iuliu Moldovan. Deci am prins acel moment în care s-a produs decapitarea Facultăţii de Medicină. Șansa a fost că în prima linie s-au găsit câţiva discipoli de valoare care au știut să valorifice tezaurul pe care ei îl preluaseră și, în felul acesta, pot spune că și noi ne-am format tot în spiritul acestor formidabili generatori care au fost primii profesori ai Facultăţii de Medicină”.

Sub semnul școlii medicale clujene

Destinul profesorului Dumitru Dumitrașcu a rămas magnetizat de ceea ce a însemnat școala medicală clujeană. Și-a început activitatea academică în anul 1964, ca preparator la Catedra de Anatomie, iar apoi la Clinica Medicală III din Cluj. A urcat treptele ierarhiei universitare și, în cele din urmă, în 1976, a fost promovat șef de clinică, urmându-i la catedră regretatului profesor dr. Octavian Fodor. Ducând mai departe tradiţia clinicii, a fost preocupat de aprofundarea cercetărilor în patologia hepato-gastro-intestinală, rezultatele studiilor găsindu-și finalitatea în cele 20 de tratate și monografii tipărite în calitate de autor și coautor. Câteva dintre ele au fost premiate de Academia Română. 

Am reușit să pătrund gândurile profesorului Dumitrașcu, citind și recitind „Medicina, între miracol și dezamăgire”. În acest volum a dorit, cu modestie, să împărtășească neliniștile, dar și cunoștinţele sale erudite, cu convingerea că un profesor trăiește nu numai prin el însuși, ci și prin ucenicii pe care el i-a avut. 
Când l-am întrebat dacă s-a simţit bine făcând și muncind atâta vreme, răspunsul a venit prompt: „M-am simţit bine, tocmai de aceea am muncit atâta vreme, pentru că a fost bucuria mea”. 
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe