Newsflash
Știri

S-a dat startul înscrierilor la Hackathon4Health 2022

de L. Budin - oct. 6 2022
S-a dat startul înscrierilor la Hackathon4Health 2022

Hackathon4Health a ajuns la cea de-a șasea ediție, fiind cel mai important hackathon pe teme de sănătate din România, ce își propune să genereze idei novatoare cu impact real în domeniu.

Cea de-a șasea ediție a Hackathon4Health, organizată de către Johnson & Johnson România, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD), prin Centrul de Inovație și e-Health și Asociația Societății Studenților în Medicină din București, va avea loc în perioada 28-30 octombrie 2022, se arată într-un comunicat. 

Hackathon4Health_2022

Evenimentul se va desfășura în format hibrid, la București, cu participarea fizică la Mindspace Pipera și online, prin intermediul platformei dedicate.

Proiectul Hackathon4Health a debutat în anul 2017, la inițiativa companiei Johnson & Johnson România și reunește experți din diferite sectoare și profesioniști în domeniul sănătății, reprezentanți ai mediului academic și de afaceri, ai autorităților, furnizori de servicii medicale și spitalicești, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, studenți la medicină, dar și alte specializări, alături de echipele participante ce vor dezvolta soluții digitale novatoare în decursul celor 48 de ore de hackathon.

Temele ediției cu numărul șase sunt următoarele:

  • Prevenția şi tratamentul pacienților în specializările oncologie, hematologie, imunologie și scleroză multiplă;
  • Sănătatea mintală şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;
  • Dispozitive medicale ale viitorului.

Fiecare proiect dezvoltat în cadrul Hackathon4Health are rolul de a accelera progresul digital în sănătate și a inovației în acest domeniu în România.

Hackathon4Health 2022 este o inițiativă recunoscută și așteptată în fiecare an de către actorii din domeniul sănătății, start-up-uri și lumea digitală din România. Prin Hackathon4Health 2022 oferim, încă o dată, oportunitatea pentru posibile soluțiile ce pot îmbunătăți viața pacienților prin accelerarea digitalizării în sănătate”, a declarat Christian Rodseth, Managing Director Janssen Grecia, Polonia și România.

Echipele participante la edițiile trecute au investit multă pasiune și dorință în a schimba lucrurile în bine.

De altfel, în ultimii 5 ani, multe dintre soluțiile câștigătoare au devenit start-up-uri medicale de succes care lucrează în beneficiul pacienților din România. Progresul digital poate fi realizat doar prin acces la idei de ultimă generație, dar și prin susținerea acestora prin mentorat și suport financiar. Noi, cei de la Johnson & Johnson, vom susține mereu acele soluții care pot schimba traiectoria domeniului medical și de sănătate din România”, a adăugat Christian Rodseth.

Hackathon4Health a fost și este un sprijin concret pentru dezvoltarea ecosistemului digital în domeniul sănătății, în România, consideră rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prof. dr. Viorel Jinga.

Pentru mine este o bucurie enormă să văd că acest proiect a ajuns la ediția cu numărul șase și că oferă, din nou, șansa celor mai ingenioase proiecte să prindă viață. Fiecare ediție este așteptată cu entuziasm de către studenți, care astfel au acces la resurse valoroase pentru dezvoltarea lor, pot interacționa cu specialiști din lumea medicală, tech și de business și, nu în ultimul rând, au o șansă reală de finanțare a unor proiecte cu impact concret în îmbunătățirea calității vieții pacienților”, a declarat rectorul UMFCD.

De vineri până duminică, participanții la Hackathon vor lucra în grupuri și vor beneficia de ajutorul și coordonarea mentorilor, experți și profesioniști din domeniul sănătății, academic, antreprenorial, IT&C, membri ai asociațiilor de pacienți, precum și reprezentanți ai autorităților, care îi vor ajuta să își dezvolte ideile până la un nivel implementabil.

În ultima zi de concurs, echipele își vor prezenta proiectele în fața juriului, care va desemna 3 proiecte câștigătoare.

Fiecare echipă câștigătoare va primi din partea Johnson & Johnson România o finanțare pre-seed în valoare de 10.000 de dolari, pentru dezvoltarea și implementarea proiectului. De asemenea, în următoarele 6 luni după încheierea Hackathonului, echipele vor beneficia de sprijin si mentorat in implementarea proiectului lor atât din partea Johnson & Johnson, cât și din partea UMFCD București, prin intermediul Centrului de Inovație și e-Health.

Campanie pentru o clădire nouă a Spitalului de Pneumoftiziologie Iași

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe