Newsflash
REUNIUNI

Rolul screeningului în Oncologia digestivă

de Dr. Adriana IONESCU-CIOCÂLTEU - sept. 24 2021
Rolul screeningului în Oncologia digestivă

Sesiunea de Hepato-Gastroenterologie din cadrul evenimentului Zilele Viaţa Medicală powered by MedicHub a pus accentul pe screening, diagnostic precoce și tratament în Oncologia digestivă.

Cea de-a doua ediţie a evenimentului Zilele Viaţa Medicală powered by MedicHub, cu tema „Diagnostic și tratament în era digitală”,  desfășurată online în zilele de 16 și 17 septembrie, în parteneriat cu UMF „Carol Davila” București, a însemnat peste 200 de participanţi, șase sesiuni, noutăţi relevante și experienţa medicilor lectori – cărora le mulţumim că au răspuns invitaţiei noastre –, în folosul practicii clinice și al pacienţilor.

Moderată de prof. dr. Liana Gheorghe, sesiunea de Hepato-Gastroenterologie a pus accentul pe screening, diagnostic precoce și tratament în Oncologia digestivă.

Gheorghe

O temă de mare actualitate abordată a fost cea a screeningului și diagnosticului precoce în cancerul colorectal în România. Mortalitatea asociată acestui tip de cancer poate fi redusă prin screeningul populaţiei generale cu risc standard și supravegherea populaţiei cu risc crescut.

Metodele actuale de screening sunt testul FIT și colonoscopia, însă cromoendoscopia virtuală și inteligenţa artificială, ca softuri încorporate explorării endoscopice, reprezintă metode extrem de utile în creșterea acurateţei diagnostice. Din noiembrie 2020 se desfășoară în România proiectul ROCCAS II, care prevede investigarea a 200.000 de
persoane până în 2023.

În ceea ce privește screeningul carcinomului hepatocelular, ghidurile recomandă supravegherea la șase luni, prin ultrasonografie a tuturor pacienţilor cu ciroză hepatică, dacă sunt eligibili pentru tratament curativ, și a pacienţilor cu hepatită cronică virală B sau C cu risc crescut.

Tehnici imagistice superioare (CT, RMN) vor fi efectuate pacienţilor cu risc extrem de înalt, cu valori crescute ale alfafetoproteinei serice, cu ficat macronodular regenerativ sau cu rezultat ecografic neconcludent.

Recent a fost dezvoltat sistemul LI-RADS, pe baza datelor imagistice CT și RMN, pentru stabilirea oportunităţii unor tehnici invazive suplimentare.

Rolul puncţiei-biopsie hepatice este limitat pacienţilor cirotici candidaţi pentru terapie sistemică sau tumorilor cu trăsături imagistice atipice, dar investigaţia este obligatorie în cazul leziunilor suspecte care nu sunt apărute pe fondul cirozei hepatice.

Au fost aduse în discuţie și provocări legate de detecţia precoce a cancerului pancreatic. Supravieţuirea la zece ani rămâne sub 10% în acest tip de cancer, diagnosticat într-un stadiu avansat în majoritatea cazurilor.

O proporţie de 80-90% dintre cazuri sunt sporadice, în timp ce 5-10% prezintă risc familial, iar 3-5% sunt consecinţa unor sindroame genetice moștenite. Ideală ar fi diagnosticarea precoce a unor leziuni precanceroase dovedite, însă unele reprezintă leziuni microscopice dificil de depistat prin metode uzuale.

Supravieţuirea la cinci ani, de 40% în cazul leziunilor localizate și operate, poate ajunge la 60-70% în cazul depistării leziunilor la dimensiuni
sub 1 cm.

Cu toate acestea, screeningul în populaţia generală nu ar fi justificat, deoarece ar duce la un număr inacceptabil de mare de rezultate fals pozitive, în cazul unei patologii cu prevalenţă redusă. În schimb,
screeningul și supravegherea pot fi benefice în cazul pacienţilor cu risc crescut.

Citește și: Ajustarea terapiei în cancer 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe