Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Reportaje

În zona roșie: rezistența la antimicrobiene în România (1)

Viața Medicală
Dr. Mihail CĂLIN vineri, 5 mai 2017
     „Supermicrobii” rezistenți la medicamente – mai precis descriși drept bacterii rezistente la antimicrobiene, inclusiv antibiotice – reprezintă o problemă transfrontalieră gravă și urgentă pentru sănătatea publică europeană și globală. Deoarece bacteriile rezistente la tratament se răspândesc rapid și nu sunt limitate de frontiere, instituțiile Uniunii Europene trebuie să joace un rol eficient pentru a se asigura că „plasa de siguranță” a sănătății Europei este bine strânsă1. Inacțiunea, lipsa de resurse sau de expertiză dintr-o țară pot deveni rapid o catastrofă de sănătate publică pentru întreaga regiune și dincolo de ea.
     Acest studiu de caz oferă o perspectivă amănunțită asupra situației actuale a rezistenței la antimicrobiene (RAM) în România. Pe baza unei serii de interviuri cu experți, studiul a fost comandat de Alianța Europeană de Sănătate Publică (EPHA) pentru a ilustra necesitatea urgentă a unor acțiuni politice și programe UE de combatere a RAM care să fie coordonate, bine înzestrate cu resurse și eficiente. În timp ce România este „în zona roșie” în ceea ce privește utilizarea de antibiotice în exces și prevalența mai multor tulpini de bacterii rezistente la medicamente, ea nu este deloc o excepție în privința finanțării inadecvate pentru sănătatea publică, a deficitului de personal medical sau a lipsei echipamentelor și tehnologiilor pentru protejarea siguranței pacienților: multe state membre UE se confruntă cu provocări similare, riscând să „găurească” plasa de siguranță a Europei.
     Având în vedere diferențele mari de resurse și capacități între sistemele naționale de sănătate, UE poate și trebuie să adauge valoare, asigurându-se că cele mai bune practici, obiective realiste și politici eficiente pentru limitarea RAM și stimularea utilizării responsabile a antimicrobienelor sunt preluate în întreaga regiune. Atât la nivelul UE cât și cel național, trebuie să fie puse la dispoziție resurse dedicate și măsuri legislative: UE are competența de a face mult mai mult decât a făcut în cadrul Planului de acțiune privind RAM 2011-20162. Noul plan de acțiune este programat să fie lansat de Comisia Europeană în 2017. Acesta își va propune să promoveze abordarea „O singură sănătate”, iar unul dintre pilonii săi strategici va fi să „sprijine statele membre și să transforme UE într-o regiune cu cele mai bune practici în privința RAM”3.

 

Lecții din România

     „Nu auzisem de bacterii rezistente înainte. «Colectiv» le-a scos la suprafață”, spune Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru, unul dintre cei 64 de oameni morți în urma incendiului declanșat în timpul unui concert dintr-un club aglomerat din București, în noaptea de 30 octombrie 2015. Iancu este printre primii care au lansat public ipoteza că unele din victimele incendiului au murit nu din cauza arsurilor, ci a infecțiilor intraspitalicești. El povestește pentru EPHA că ideea i-a venit încercând să-și explice moartea, în decurs de câteva zile, a fiului său și a altor trei răniți îngrijiți în același spital bucureștean, la trei săptămâni de la dezastru. Temerile cu privire la infecțiile la care erau expuse victimele aveau să fie rapid confirmate de șeful secției de terapie intensivă a altui spital bucureștean4: „Am avut 27 de bolnavi internați în spital, din care au decedat șase, trei aproape sigur din cauza infecțiilor”, declara Adrian Stănculea pentru presa adunată în fața Spitalului de Arși.
     Alexandru Iancu, de 22 de ani, a murit după ce suferise arsuri pe 28% din suprafața corpului (mâini, piept și spate) și pe căile respiratorii. Potrivit tatălui, dosarul medical, pe care l-a obținut după câteva luni, arată că primul tratament primit de fiul său la internare a fost un antibiotic cu spectru larg, iar după două zile, de pe sonda de intubație fusese izolată prima bacterie rezistentă, o specie de Acinetobacter. Când a murit, spune Eugen Iancu, numărul bacteriilor rezistente la antibiotice ajunsese la cinci. Deși suferise arsuri pe peste 60% din suprafața corpului, vecinul de pat al lui Alexandru, care a fost transferat în Belgia, a supraviețuit.
     Despre cei opt răniți de la „Colectiv” transferați la Bruxelles, Serge Jennes, șeful secției de arși a Spitalului Militar Reine Astrid, avea să declare într-un reportaj al unei televiziuni românești5: „Toți cei opt erau purtători de bacterii rezistente la multe antibiotice. O astfel de situație în prima săptămână este puțin neobișnuită la noi, în Belgia. Aveau Acinetobacter baumanii, Klebsiella pneumoniae, unul avea MRSA, alții Pseudomonas aeruginosa, care era foarte rezistentă”.
     Referitor la triajul pacienților, pe care l-a efectuat la București, Jennes a completat: „Am văzut 90–100 de pacienți; nu am vorbit atunci de bacterii multirezistente, dar am observat că se administra un antibiotic, ceea ce era neobișnuit din două motive: momentul – era în a șaptea zi – și faptul că era colistin, ceea ce înseamnă că ai bacterii multirezistente, fie P. aeruginosa, fie un Acinetobacter, fie ambele”.
     În cadrul unui eveniment din februarie 2016 de la Universitatea liberă Bruxelles, pe unul din slide-urile specialiștilor belgieni, răniții de la Colectiv transferați la Spitalul Reine Astrid erau catalogați ca „bombe bacteriologice”6.

Secrete în România, cunoscute în Europa

     Deși mai puțin familiară publicului larg, situația infecțiilor asociate asistenței medicale și a bacteriilor rezistente la antibiotice era cunoscută în sistemul de sănătate. Vlad Voiculescu, ministrul român al sănătății în perioada mai 2016 – ianuarie 2017, declara într-o dezbatere7 din octombrie că infecțiile nosocomiale sunt „o problemă pe care cu siguranță personalul medical o cunoștea. În sistem era extrem de cunoscută”.
     Cu toate acestea, potrivit unui raport8 din 2016 al Institutului Național de Sănătate Publică, infecțiile nosocomiale sunt subraportate și probabil subdiagnosticate, incidența oficială, de 0,25% din pacienții externați în 2014, fiind „de 25–30 de ori sub media Uniunii Europene”.
     Singura cifră din „intervalul de normalitate” este 5,3%, spune pentru EPHA profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, și provine dintr-un studiu de validare a studiului de prevalență de moment a infecțiilor nosocomiale și a utilizării substanțelor antimicrobiene în spitalele europene9, coordonat în 2011–2012 de ECDC. În aceste condiții, povara umană și economică a infecțiilor cauzate de bacterii rezistente la antibiotice – estimate pentru Europa la 25.000 de decese și costuri de 1,5 miliarde de euro constând în îngrijiri medicale suplimentare și pierderi de productivitate10 – nu poate fi corect estimată. „Eu aș face acest exercițiu când vom avea primul spital care raportează 5% infecții”, spune Rafila.
     Legat de bacteriile rezistente la antibiotice, ministrul Voiculescu declara în cadrul unei emisiuni de televiziune11 dedicate marcării unui an de la incendiu că „sunt o problemă nu de la «Colectiv»; bacteriile rezistente pe care le avem în România și cu care pacienții români ajung în spitalele din străinătate sunt o problemă cunoscută deja în multe spitale din Europa”.
     Datele anuale colectate de Rețeaua europeană de supraveghere antimicrobiană (EARS-Net), coordonată de ECDC, plasează România în mod constant printre țările-problemă. Cele mai recente date12 arată că:
     • În ce privește K. pneumoniae (care, potrivit ECDC, este o cauză frecventă a infecțiilor de tract urinar, respiratorii și bacteriemiilor și care, în absența măsurilor corespunzătoare de prevenție și control, se poate răspândi rapid printre pacienții din unitățile sanitare), România are a treia rată de rezistență printre cele 30 de țări studiate: 49,8% rezistență combinată față de fluorochinolone, cefalosporine de generația a treia și aminoglicozide, față de o medie UE/SEE de 18,6% și 24,7% rezistență la carbapeneme, față de 8,1% în Europa;
     • Rezistența la cefalosporinele de generația a treia pentru E. coli (descrisă de ECDC ca una din cele mai frecvente cauze ale bacteriemiilor și infecțiilor urinare, asociate sau nu asistenței medicale) era dublă în România în 2015 față de Europa (26,8% vs. 13,1%); în plus, rezistența combinată a bacteriei la fluorochinolone, cefalosporine de generația a treia și aminoglicozide este a treia ca mărime din țările studiate, de 13,5%, față de 5,3% pentru UE/SEE.
     • Rezistența combinată a bacteriilor din genulAcinetobacter (care, conform ECDC, cauzează pneumonii și bacteriemii asociate asistenței medicale și care produc adesea focare în spitale dacă nu sunt implementate măsurile de prevenție și control adecvate) la fluorochinolone, aminoglicozide și carbapeneme este, de asemenea, a treia din Europa, urcând până la 76,9% în 2015; ECDC comentează că, în țările care înregistrează o rezistență combinată de peste 50%, opțiunile de tratament sunt serios limitate. Prezența bacteriilor din genulAcinetobacter în mediul asistenței medicale este considerată problematică, deoarece poate persista și, odată apărută, este dificil de eradicat;
     • Rezistența la vancomicină a Enterococcus faecium (care poate cauza endocardită, bacteriemii și infecții urinare) este, în România, potrivit celor mai recente date, de 25%, de trei ori mai mare decât media europeană de 8,3%;
     • Chiar și în cazul stafilococului auriu meticilino-rezistent (MRSA), considerat „povestea de succes a combaterii rezistenței la antimicrobiene în Europa”, România se află pe primul loc, cu o rată a rezistenței de 57,2%, față de media UE/SEE de doar 16,8% în 2015.
     Pe scurt, pentru aceste combinații de bacterii și grupe de antimicrobiene raportate de EARS-Net pentru 2015, România se află între primele cinci țări cu niveluri ridicate de rezistență. „Este clar că sunteți în zona roșie”, declara Marc Sprenger, fostul director ECDC, într-un interviu13 pentru „Viața medicală”, acordat cu ocazia Zilei europene a informării despre antibiotice 2014. „Pe hărțile comparative, în 2010 România apare în portocaliu, pentru ca în 2013 să fie colorată în roșu. Nu este niciun progres. În general, rezistența este foarte înaltă în România.”

Consumul de antibiotice – de la acces limitat la consum prea mare

     „Consumul de antibiotice din România a atins un nivel extrem de ridicat”, declara într-o conferință de presă din noiembrie 2016 Gabriel Popescu, profesor de boli infecțioase și consilier al ministrului de atunci al sănătății, Vlad Voiculescu.
     Din datele14 Rețelei europene de supraveghere a consumului de antimicrobiene (ESAC-Net), rezultă că, în 2015, România avea un consum total (în spital și în comunitate) de 33,3 doze zilnice definite la mia de locuitori pe zi, al doilea din Europa. Asta înseamnă că „peste 600.000 de români iau zilnic antibiotice. Este un nivel ridicat, care se reflectă în nivelurile de rezistență bacteriană la antibiotice”. Consumul crescut de antibiotice din spitalele românești a fost confirmat de studiul de prevalență de moment. Deși România a participat cu doar zece spitale, specialiștii autohtoni au remarcat că aproape 50% din pacienții internați au primit tratament cu antimicrobiene, proporție depășită doar de Grecia.
     Lucrurile nu au stat întotdeauna așa. „În 1990, ieșeam din perioada comunistă cu un avantaj neintenționat: prin faptul că accesul la medicamente era limitat, și rezistența microbiană la antibiotice era redusă la doar cele câteva categorii de antibiotice disponibile în România înainte de 1989”, declară Gabriel Popescu. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a apreciat într-o discuție cu EPHA că, în anii ʼ90, s-au creat obiceiurile de prescriere și consum ale antibioticelor care au dus la situația actuală: „Bolile infecțioase erau atunci în prim-plan și își găseau foarte repede rezolvarea în antibiotice, iar eliberarea lor în farmacii nu a fost reglementată o bună perioadă”. În plus, el vorbește despre acei ani ca de o „epocă de aur a industriei farmaceutice”, care se concentra foarte mult pe promovarea antibioticelor, contribuind la supradimensionarea rolului lor.
     Unul dintre factorii frecvent incriminați pentru consumul mare de antibiotice este educația insuficientă a populației. Eurobarometrul pentru 2016 dedicat rezistenței la antimicrobiene15 confirmă că românii au cunoștințe sub media europeană referitoare la utilizarea antibioticelor: 58% din respondenți cred că acestea distrug virusurile (față de media UE de 46%); 51% cred că antibioticele sunt eficiente în caz de răceală și gripă (vs. 36% din europeni); 79% din români știu că antibioticele devin ineficiente dacă sunt luate când nu este necesar (față de 84% în UE); 62% știu că folosirea lor frecventă poate genera efecte adverse (66% în UE). Numărul mediu de răspunsuri corecte la cele patru întrebări a fost de 2,1, plasând România pe penultimul loc în UE, la egalitate cu Bulgaria, Grecia și Letonia și doar deasupra Italiei.
     Un sondaj realizat de Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) pe un mic număr de membri a încercat să caracterizeze o parte din consumul de antibiotice în comunitate, care, potrivit ECDC, reprezintă în medie 90% din total. Într-o discuție cu EPHA, Sandra Alexiu, vicepreședintă SNMF, admite că, din totalul rețetelor pentru antibiotice, o proporție mare sunt date după consultația efectuată de medicul de familie: 34% pentru copii și 22% pentru adulți. Cei care solicită o rețetă pentru antibiotic după începerea tratamentului din proprie inițiativă reprezintă 20%. Alte 13% din prescripții sunt efectuate pentru tratamente incorect inițiate la camera de gardă sau de alți specialiști. Iar 11% au primit prescripții pentru tratamente inițiate în farmacie, în lipsa unui consult medical.
     În spitalele românești, spune Gabriel Popescu, studiul de prevalență de moment a arătat că „un vector important de consum este profilaxia antibiotică perioperatorie: în peste 90% din aceste situații, administrarea s-a făcut mai mult de 24 de ore, când în general este [recomandată] o singură priză de antibiotic, puțin înainte de intervenția chirurgicală, iar situațiile în care trebuie administrat mai mult sunt bine codificate”. Datele studiului de prevalență de moment arată că 16,3% din antibiotice fuseseră prescrise pentru profilaxia chirurgicală în spitalele cu profil acut din Europa (față de 42% în spitalele românești) și fusese prelungită mai mult de o zi în 59,2% din cazuri.
     Pe lângă consumul total crescut de antibiotice, o altă problemă este tipul antibioticelor administrate. „Raportul dintre antibioticele cu spectru larg, care presează mai mult să genereze rezistență, și antibioticele cu spectru îngust, a crescut de la șase în 2011 la 13 în 2015”, spune Popescu. În România se consumă prea multe cefalosporine și chinolone, dar și antibiotice de salvare precum carbapenemele, care pot declanșa infecția cu Clostridium difficile, o problemă cu care a început să se confrunte în ultimii cinci ani. Conform ECDC, infecția cu C. difficile este în general asociată cu utilizarea anterioară de antibiotice, iar manifestările sale clinice pot varia de la diaree ușoară la colită pseudomembranoasă, care pune viața în pericol. „O atitudine rațională ar fi însemnat să avem o scădere drastică la consumul de cefalosporine de generațiile 2–4 și de chinolone; or, dimpotrivă, noi avem o tendință de creștere pe aceste consumuri.” Aproape 6.000 de cazuri de infecție cu C. difficile și câteva sute de decese fuseseră raportate în 2015, iar cifrele, deja mari, sunt probabil subevaluate, având în vedere că provin de la mai puțin de jumătate din spitalele din țară.

Deficiențe contagioase în controlul infecțiilor

     Un alt motiv pentru rezistența crescută a germenilor la antimicrobiene este lipsa procedurilor de screening a pacienților purtători de bacterii rezistente și a condițiilor de izolare a acestora de restul pacienților din spitale, spune profesorul Alexandru Rafila. Acesta identifică și o altă deficiență – „spălatul pe mâini: este considerat un lucru pe care toată lumea îl cunoaște și îl face, dar nu este așa”. Rafila amintește că personalul medical ar trebui să se spele pe mâini înainte și după examinarea fiecărui pacient, dar că pentru asta „trebuie să existe dispensere cu antiseptic în imediata apropiere a pacientului”.
     Studiul de prevalență de moment publicat de ECDC în 2013 a constatat că România este printre ultimele țări din Europa atât ca număr de camere de spital cu un singur pat (indicator al capacității de izolare a pacienților cu bacterii rezistente), cât și la consumul de dezinfectant de mâini pe bază de alcool, un indicator al igienei mâinilor.
     Într-o discuție cu EPHA, Irina Brumboiu, conferențiar de epidemiologie și președinta Societății Române de Epidemiologie de Spital, Prevenirea și Controlul Infecțiilor Nosocomiale, consideră că, în unele domenii sensibile, personalul din spitale nu își îndeplinește cu rigurozitate sarcinile. Astfel, infecțiile în mediul spitalicesc sunt favorizate de „deficiențele consistente” în îngrijirea de către personalul medical a pacienților spitalizați, de pildă asigurarea igienei corporale, prevenirea escarelor, verificarea cateterelor și a intubației. O altă problemă pe care a identificat-o este curățenia necorespunzătoare a saloanelor și sălilor de tratament: „Femeia de serviciu bifează că face curățenie peste tot, dar în fapt altceva se face. Igiena în salon, în sala de tratament, nu este conformă cu ce apare că s-a făcut în rubricile respective”16. În plus, circulația dezordonată a personalului medical între secții favorizează contaminarea. Brumboiu crede că astfel de practici se propagă de la un spital la altul, prin contactele informale dintre membrii personalului medical.
     Un raport17 realizat în decembrie 2015 la solicitarea Ministerului Sănătății pentru evaluarea activităților de supraveghere, prevenire și control a infecțiilor nosocomiale din unitățile sanitare bucureștene unde au fost îngrijite victimele incendiului de la Colectiv confirmă și completează tabloul problemelor din spitale. Acesta a constatat că: „1. Nu toate spitalele au capacitatea de a realiza autocontrolul privind circulația germenilor în spital; 2. Dotarea actuală a unor laboratoare și/sau externalizarea lor nu permite în fiecare spital o activitate eficientă de control al infecțiilor sau de monitorizare a terapiei antibiotice; 3. Nu există o abordare unitară, bazată pe protocoale, în câteva activități sensibile: screeningul, izolarea pacienților, curățenia/dezinfecția în funcție de zona de risc. Deși există o multitudine de protocoale, acestea nu sunt uneori cunoscute sau respectate, complianța personalului fiind scăzută, ceea ce atestă o nevoie de instruire temeinică, (..) axată pe problemele majore ale momentului, de exemplu antibioticoterapie și rezistență microbiană, consum de antibiotice, identificarea numărului real de infecții nosocomiale din unitate; 4. Serviciul de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale din cadrul spitalelor are capacitate variabilă de a implementa recomandările pe care le face, de multe ori considerentele de natură economică fiind invocate de management ca obstacole; 5. Lipsește din spitale personalul specializat necesar controlului și prevenirii infecțiilor nosocomiale sau este insuficient (medic microbiolog, medic epidemiolog, medic infecționist) (...) Aceste neajunsuri au cauze diverse, au fost acumulate în timp și se datorează în principal modului de organizare a unităților sanitare impus de limitările arhitectonice ale acestora și lipsei de personal medical”.

Recomandările și solicitările experților

     În pofida faptului că eliberarea antibioticelor de către farmacii este interzisă în lipsa unei rețete, eurobarometrul din 2016 a arătat că în acest fel își luaseră ultimul tratament cu antibiotic 16% din respondenții români, un nivel peste media europeană de 7%, aflat doar sub cel al Greciei. Discutând acest subiect într-o conferință de presă, fostul ministru Vlad Voiculescu recunoștea că de multe ori reglementările în vigoare nu sunt respectate. „Există cu siguranță o slăbiciune a statului în capacitatea de control”, a declarat acesta, anunțând intenția adoptării unor măsuri de întărire a controlului în farmacii.
     Adevărata amploare a eliberării de antibiotice de către farmacii fără consult medical nu poate fi pe deplin cunoscută în acest moment, spun Sandra Alexiu și Gabriel Popescu, deoarece medicii prescriu antibiotice nu numai pe rețete electronice compensate, ci și pe formulare de hârtie, pentru pacienții dispuși să plătească prețul întreg. Pentru a compara cantitățile de antibiotic vândute de farmacii cu cele prescrise de medic, rețetele simple ar putea fi și ele introduse într-o bază de date, spune Popescu pentru EPHA. O altă soluție ar fi introducerea unor rețete speciale pentru antibiotice, după modelul folosit pentru fluorochinolone de Grecia – singura țară care depășește România la consumul total de antibiotice.
     Profesorul Popescu crede și că activitățile de promovare „pe o zonă atât de fierbinte ca antibioticele” ar trebui restrânsă cumva. Totodată, el subliniază că accesul medicilor români la informație medicală independentă, în prezent redus și costisitor, ar trebui să crească pentru a contrabalansa informațiile venite de la producători și distribuitori. Sandra Alexiu spune că societățile medicale pot reglementa promovarea în cadrul conferințelor pe care le organizează, impunând standarde de calitate științifică pentru simpozioanele-satelit.
     Sandra Alexiu spune că medicii de familie trebuie adesea să ia decizia cu privire la prescrierea de antibiotice pe loc, deoarece analizele de laborator fie sunt inaccesibile pentru pacienții din zonele rurale, fie nu sunt decontate din cauza epuizării rapide a fondurilor disponibile. În plus, medicii nu dispun de fonduri pentru a-și dota cabinetele cu microaparatură de laborator sau teste rapide.
     Respondenții la micul sondaj efectuat pe tema administrării de antibiotice menționează și ei o serie de instrumente care i-ar putea susține în activitatea lor: bunele practici de prescriere a antibioticelor în cabinete; ghiduri actualizate de tratament; hărți de rezistență la principalele antibiotice și de tratament optim, permanent actualizate; automedicația ar trebui limitată prin educarea publicului; eliberarea antibioticelor în farmacii ar trebui mai bine controlată; promovarea antibioticelor în cabinete, spitale și farmacii ar trebui reglementată. (...)
     Irina Brumboiu consideră că este necesară o mai bună supraveghere epidemiologică a germenilor rezistenți din spitale, care să cupleze informațiile colectate de la fiecare caz cu realitățile diferitelor spitale, astfel încât măsurile propuse să fie adaptate fiecărei unități medicale. În plus, conducerile spitalelor ar trebui să vegheze la respectarea în practică a sarcinilor de serviciu ale personalului, judecând după criterii obiective.

Trezirea la realitate

     Unii intervievați au atras atenția asupra limitelor simplei copieri a abordărilor folosite de alte țări și au subliniat importanța adaptării regulilor și programelor. Atât în ce privește prescrierea de antibiotice la medici, cât și eliberarea lor în farmacii, Vlad Mixich, vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului la momentul discuției cu EPHA, își exprimă rezervele față de eficiența reglementărilor: „Poți să dai legi, să dai sancțiuni. E degeaba, mai ales pe subiectul acesta, pentru că aici intervii pe independența și autonomia medicului de a practica, care este o zonă delicată din punct de vedere legal și etic. Tocmai din cauza asta, medicii sunt de obicei foarte puțin complianți la măsuri de genul acesta”. El dă ca exemplu dreptul la asistență medicală gratuită de care gravidele din România se bucură prin lege, dar la care multe femei, mai ales cele din categoriile defavorizate, nu au acces în realitate; mai mult, deși sute de medici au fost cercetați pentru fapte de corupție în ultimii ani, fenomenul plăților informale nu pare să se fi redus. „Asta este foarte greu de înțeles în vestul Europei: legal, pe hârtie, lucrurile stau cum trebuie; dar în practică, ce este în lege nu se aplică neapărat”. Mixich crede că rezultate mai bune ar putea fi obținute prin intervenții comportamentale la medici și farmaciști, corect pregătite și testate de o echipă de oameni bine instruiți, care să aibă „luxul” de a se ocupa cel puțin un an doar de subiectul rezistenței la antimicrobiene. „Când vorbesc de luxul de a avea un an de zile la dispoziție, mă refer la faptul că, în ultimii 27 de ani, mandatul mediu al unui ministru al sănătății în România este sub nouă luni”, spune Mixich, care amintește și de lipsa cronică de personal din minister.
     Profesorul Popescu explică de asemenea că, în cazul programelor de stewardship antimicrobian, există în general două abordări majore: cea a restricțiilor de prescriere, cu rezultate pe termen scurt, dar care în câteva luni generează „mecanisme de scăpare”, precum prescrierea altor antibiotice de salvare în locul celor restricționate și administrarea de antibiotic în afara programului responsabilului de stewardship, și cea a auditului prospectiv, care presupune discuții cu medicul prescriptor despre alternativele la antibioticele de salvare, care însă dă rezultate după ani de activitate susținută.

 
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.