Newsflash
Știri

Radiografia asistenței medicale stomatologice, în discuție la Parlament

de Florentina Ionescu - mar. 30 2023
Radiografia asistenței medicale stomatologice, în discuție la Parlament

Ieri a avut loc o discuție în Parlament, pentru integrarea serviciilor de asistență medicală stomatologică în strategia națională de sănătate.

Clinicile Dentare Dr. Leahu, alături de reprezentanții Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED, de cei ai Administrației Prezidențiale, ai Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Primăriei Capitalei, Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Colegiului Pacienților și diferitelor asociații s-au reunit ieri pentru o discuție deschisă, urmată de măsuri concrete pentru integrarea serviciilor de asistență medicală stomatologică în strategia operațională de sănătate.  

Medic voluntar în Zâna Merciluță: „Întâlnim copii care nu au văzut niciodată o periuță de dinți” 

Eveniment Parlament

Discuțiile au pornit de la o ilustrare a stării de sănătate dentară a românilor și a factorilor care influențează comportamentul de consum, așa cum arată Barometrul stomatologiei Dr. Leahu, studiul realizat în 2023 de KANTAR și studiul Ernst & Young, completate de informații despre mediul rural, din activitatea și statisticile proiectului de voluntariat Zâna Merciluță. 

Radiografia domeniului asistenței medicale stomatologice a continuat cu expunerea problematicilor din domeniul stomatologiei și propunerea unor măsuri din partea mediului privat către autorități pentru rezolvarea situației actuale, pentru binele populației, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.

„Un serviciu stomatologic este important pentru sănătatea și echilibrul întregului corp, iar prin abordarea integrată servește medicinei generale, așadar domeniul nostru trebuie să facă parte dintr-o strategie operațională de sănătate pentru accentuarea părții de profilaxie, situație care, pe termen lung, ar prelua presiunea creșterii bugetului public din cauza nevoii de tratamente ca urmare a incidenței alarmante. Faptul că sistemul nostru este subfinanțat din bugetul public este principala problemă pentru fiecare dintre români, însă nu este singura. Noi, reprezentanții mediului privat, care am contribuit în proporție de 99% la infrastructura stomatologică locală, dorim să construim împreună cu autoritățile un program național de sănătate orală, pornind de la o evaluare corectă a impactului pe întregul teritoriu. În aceeași măsură, considerăm necesar să avem un rol consultativ pentru deciziile care privesc domeniul nostru, deoarece suntem cei care au avut un rol în evoluția stomatologiei din ultimii 30 de ani și cunosc perfect particularitățile domeniului față de medicina generală. De asemenea, avem un inventar clar al resurselor și propuneri concrete care ar rezolva subiecte precum educația deficitară, scăderea incidenței afecțiunilor și încurajarea prevenirii acutizării problemelor, precum și rezolvarea inegalităților de accesare.”, a declarat Ionuț Leahu, CEO și fondator al Clinicilor Dentare Dr. Leahu.

Educarea populației cu privire la profilaxie 

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED, prin membrii săi și prin specialiștii cu care colaborează, pune la dispoziția autorităților implicate în acest proces oameni cu experiență în domeniu, a amintit afirmă Cristian Hotoboc, președintele PALMED:

„Un program dedicat sănătății orale este esențial dacă ne dorim cu adevărat să îmbunătățim starea de sănătate generală a populației. Este un demers pe care noi l-am inițiat și pentru care suntem convinși că dispunem de resursa materială și umană, cunoscând foarte bine infrastructura segmentului privat. Nu poate fi vorba exclusiv de o alocare bugetară în acord cu necesitățile și costurile reale - ceea ce este firesc - ci de un proiect amplu, care să vizeze atât educarea populației cu privire la profilaxia în cabinetul medicului stomatolog, cât și campanii de informare cu privire la igiena orală acasă, similar modului în care discutăm despre un stil de viață sănătos, despre limitarea consumului de alcool și tutun etc. Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED, prin membrii noștri și prin specialiștii cu care colaborăm, pune la dispoziția autorităților implicate în acest proces oameni cu experiență în domeniu, studii detaliate și informații ce pot genera și constitui aceste politici și programe despre a căror necesitate discutăm”, a afirmat Cristian Hotoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.

Barometrul Stomatologiei

Analiza comportamentului de consum al serviciilor stomatologice – Barometrul Stomatologiei 2022-2023 – se referă la studiul Dr. Leahu, realizat împreună cu KANTAR. Analiza prezintă o evoluție în creștere a vizitelor la medicul stomatolog, pentru prima dată în ultimii ani. 

Zâna Merciluţă, calea către dinţișorii sănătoși 

Aproximativ 57% dintre români au accesat serviciile stomatologice în 2022, acesta fiind cel mai mare procentaj din 2018 până în prezent, potrivit studiului Dr. Leahu realizat în 2023, pentru al cincilea an consecutiv la nivel național, împreună cu KANTAR - un barometru al stomatologiei din România. 

Activitate stomatologie

Mai mult, evoluția pozitivă în ceea ce privește obiceiurile de consum se păstrează și pentru anul în curs: 63% dintre români intenționează să viziteze medicul stomatolog în 2023.

Semnificativ mai multe familii declară că merg cu copiii la dentist - 72% dintre cei care au copii în îngrijire spun că și-au dus copiii la dentist în 2022, în creștere cu aproape opt procente față de 2021, iar evoluția pozitivă este de câteva procente pe fiecare categorie de vârstă. Cei mai mulți copii care ajung la dentist au între 3 și 5 ani (aproape 31%).

36% dintre oameni nu au fost deloc la dentist în 2022

Frecvența vizitelor la dentist a crescut cu patru procente în 2022 față de anul anterior la nivel național, iar pentru mediul urban chiar cu șase procente.

În continuare, ponderea cea mai mare de accesare este o dată pe an (26%), iar în funcție de mediile de reședință, în mediul urban, peste 36% dintre oameni declară că nu au fost deloc la dentist în 2022 (scădere de la aproximativ 43% în 2021), iar în mediul rural, aproape 53% (54% în 2021).

Nevoile pe care oamenii le amintesc pentru vizita la stomatolog au înregistrat o incidență în creștere pe toate liniile, de la un an la altul.

Aproape jumătate dintre români declară că au ajuns la dentist pentru plombe/carii, o creștere cu patru procente față de 2021, aproximativ 45% pentru depunerile de tartru (cu 7% peste 2021), 22% pentru abces/infecție și peste 18% pentru implant dentar.

Unul din cinci români consideră că nu a avut probleme stomatologice în ultimul an. Cei care au accesat serviciile stomatologice au amintit ca motiv prioritar pentru vizitele la medicul stomatolog în 2022 consultația, cu 66% pondere, în creștere cu aproape 6 procente.

În continuare, într-un procentaj majoritar, românii și-au ales medicul stomatolog din clinică pe criteriul încrederii (96%), următorii factori de decizie fiind recomandarea și tarifele avantajoase (aproximativ 61%), precum și proximitatea (52%).

Deschidere mai mare pentru vizita la medicul stomatolog

„Studiul din 2023 despre comportamentul românilor față de serviciile stomatologice ne arată că există o deschidere mai mare pentru a veni la medicul stomatolog și, ceea ce ne bucură, că cei care aleg să vină au încredere aproape totală în medicul dentist din clinică. Un aspect pozitiv este și că mai multe familii merg cu copiii la dentist, cu un procent de creștere important pentru cei care își aduc copiii de la primul dinte sau din primii ani. Remarcăm și o evoluție clară a procentului de vizită pentru controlul general, cu o intenție de 80% în 2023. Însă, după ani investiți în educație, autodiagnosticarea rămâne cea mai importantă problemă – aceasta a crescut cu 13 procente în ultimii cinci ani, iar unu din cinci români spune că nu a avut afecțiuni dentare, ceea ce intră în contradicție cu gradul de incidență în creștere pe fiecare dintre afecțiunile pentru care oamenii au accesat serviciile stomatologice. De asemenea, există categorii de vârstă, precum adolescenții sau tinerii de 16-18 ani, care merg într-o pondere de doar câteva procente la dentist. Prețul a devenit un aspect extrem de presant pentru oameni. Observăm și un decalaj mare de la sat la oraș, iar faptul că în mediul rural copiii nu ajung mai deloc să cunoască un medic stomatolog este cel mai sensibil subiect în enumerarea inegalităților sociale. În concluzie, chiar dacă traversăm un context pozitiv ca receptivitate și intenție a populației, este clar că, la nivel de țară, venim la dentist în stadii avansate, pentru a trata și nu pentru a preveni și avem, astfel, încă foarte mult de construit pentru a asigura sănătatea dentară a românilor. Noi vom continua ceea ce am făcut în ultimii ani - să educăm și să venim mai aproape de oameni pentru a le asigura o abordare medicală integrată, de la primul dinte până la sfârșitul vieții. Însă, pentru o adresare profundă a problemelor, este nevoie de o schimbare sistemică și de un efort comun al nostru, medicilor și antreprenorilor din domeniu și al autorităților. ”, a adăugat Ionuț Leahu.

63% dintre români intenționează să ajungă la medicul stomatolog în 2023, iar ca motive pentru considerare sunt: consultațiile (80%), tratarea cariilor (57%), radiografii (48%), detartraj (peste 46%).

Autodiagnosticarea rămâne cel mai important factor pentru care oamenii nu vor ajunge la dentist anul acesta - 78% declară că nu au probleme stomatogice.

De asemenea, 41% spun că au o situație financiară cel puțin strictă în această perioadă și că nu au bani suficienți, iar 25% că nu au timp. Rezultatele studiului arată și că peste 53% dintre oameni își manifestă un interes ridicat pentru abonamentele stomatologice oferite de angajatori, iar 27% și-ar achiziționa personal un abonament în următoarele 12 luni.

Despre cercetare

Studiul Clinicile Dentare Dr. Leahu a fost realizat în ianuarie 2023 la nivel național împreună cu KANTAR, pe un eșantion de peste 1000 de persoane (55% mediul urban, 45% mediul rural, în procente egale bărbați-femei și pe categoriile de vârstă active profesional). 

Studiul prezintă comportamentul pacientului român din ultimul an, fiind barometrul care surprinde schimbările în privința accesării serviciilor stomatologice.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe