Newsflash
ACTUALITATE Știri

Proiectul Caravana cu Sănătate continuă în septembrie

de Florentina Ionescu - aug. 28 2025
Proiectul Caravana cu Sănătate continuă în septembrie

„Caravana cu Sănătate” se extinde în perioada următoare. Astfel, vor beneficia de analize și consultații medicale gratuite locuitorii din județele Timiș și Galați.

Proiectul național Caravana cu Sănătate, desfășurat de MedLife, continuă. Astfel, sunt anunțate noi ediții dedicate comunităților vulnerabile din vestul și estul țării. În luna septembrie, caravana își va continua traseul prin țară, oferind servicii medicale gratuite pentru locuitorii din Deta (Timiș) și Pechea (Galați).

Cele două noi opriri importante sunt programate astfel:

  • 15 - 17 septembrie, Deta, județul Timiș, 
  • 30 septembrie - 2 octombrie, Pechea, județul Galați.

În aceste localități, oamenii vor avea acces la consultații de medicină generală, recoltare de analize uzuale de laborator și investigații EKG, dar și la recomandări personalizate privind prevenția și monitorizarea sănătății.

Două etape derulate în august 

Cele două noi opriri ale Caravanei cu Sănătate vin după etapele derulate în luna august, în localitățile Cumpăna și Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. Aici, peste 150 de locuitori au beneficiat de consultații și investigații medicale gratuite. Rezultatele confirmă interesul ridicat pentru prevenție și pentru controale de specialitate, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

Organizatorii spun că își doresc ca prin acest proiect să rămână aproape de cât mai mulți locuitori din comunități aflate la distanță de centrele mari, unde accesul la servicii medicale este adesea limitat. Vor continua să extindă proiectul Caravana cu Sănătate și în lunile următoare, pentru a aduce prevenția mai aproape de oameni. 

Unitatea mobilă a ajuns la peste 4.000 de persoane

Până în prezent, unitatea mobilă a parcurs aproape 7.000 de kilometri și a ajuns la peste 4.000 de persoane din comunități vulnerabile din mediul rural, pacienți cronici, persoane afectate de pandemia de COVID-19, precum și refugiați din Ucraina. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 159 de lei
  • Digital – 106 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe