Newsflash
ACTUALITATE Știri

Institutul „Marius Nasta”: al doilea proiect naţional de depistare activă a TB

de Florentina Ionescu - nov. 27 2024
Institutul „Marius Nasta”: al doilea proiect naţional de depistare activă a TB

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti a lansat recent al doilea proiect naţional de depistare activă a tuberculozei.

Proiectul se va derula până în 2028 și se numește „SCREENING TB. Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă”, se arată într-un comunicat de presă de pe site-ul instituției. 

Proiectul oferă servicii medicale gratuite de diagnostic pentru 75.001 persoane din comunități defavorizate socio-economic sau cu grad de vulnerabilitate crescut din întreaga țară, inclusiv București. Caravanele mobile, dotate cu aparatură de radiologie și echipate cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități motorii, vor facilita accesul la screening pentru toate categoriile care au nevoie de aceste servicii. 

În plus, diagnosticarea imagistică va fi completată cu testare genetică rapidă pentru confirmare bacteriologică, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Persoanele diagnosticate vor fi tratate în rețeaua Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei din România. 

Caravanele vor oferi servicii de diagnostic gratuit 

Activitatea de screening a început la 1 noiembrie, în penitenciarul Jilava, iar caravanele se vor deplasa pe parcursul lunii în centre rezidențiale și zone marginalizate din județul Ilfov și București. Localitățile prioritizate la începutul proiectului includ Jilava, Snagov, Periș, Tâncăbești, Domnești, Dîrvari, Otopeni, Balotești, Voluntari, Ștefăneștii de Jos și Afumați. În București, caravanele vor oferi servicii de diagnostic gratuit în centrele de migranți și penitenciare. 

Activitățile medicale derulate de caravanele Screening TB își propun să îmbunătățească accesul egal și prompt la asistență medicală de calitate, cu o atenție specială acordată grupurilor vulnerabile. Obiectivul principal este facilitarea accesului la servicii de sănătate pe termen lung și creșterea calității asistenței medicale primare, a îngrijirilor ambulatorii și a serviciilor de prevenție. 

Cursuri de formare pentru 501 specialiști 

Totodată, 501 specialiști din domeniul socio-medical, provenind din unități publice și cabinete de medici de familie din toate cele opt regiuni de dezvoltare ale României, vor beneficia de cursuri de formare pentru prevenția și depistarea precoce a tuberculozei. Aceștia vor putea facilita accesul la diagnostic și tratament pentru persoanele din zone defavorizate, acolo unde accesul la servicii medicale este limitat din diverse motive.

Proiectul, în valoare de 40.355.358,78 lei, este finanțat prin Programul European de Sănătate al Ministerului Fondurilor Europene, cu cofinanțare din partea Ministerului Sănătății, este implementat și coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică și două organizații non-guvernamentale – Fundația Romanian Angel Appeal și Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate. 

Cu o incidență de 48 de cazuri la suta de mii de locuitori în 2023, România înregistrează cel mai mare număr anual de cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană și se confruntă cu o tendință ascendentă a cazurilor noi. 

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, alături de partenerii săi, își propune prin acest program național de depistare activă să contribuie la atingerea țintelor stabilite de OMS pentru reducerea endemiei de tuberculoză până în anul 2030, se mai arată în comunicat. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe