Miercuri, 13 octombrie a.c., s-au deschis la Bucureşti lucrările celei de-a 6-a ediţii a reuniunii Zilele Ştiinţifice ale Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş“, preşedintele congresului fiind dl prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul INBI. Până mâine, 16 octombrie, specialişti din toată ţara vor prezenta şi dezbate diverse aspecte din practica clinică şi din cercetare, grupate sub tema Bolile infecţioase – de la Pasteur la spectrometria de masă, organizatorii dorind astfel să sublinieze importanţa domeniului pentru medicina prezentului. Ediţia de anul acesta a Zilelor INBI va fi dedicată memoriei regretatului prof. dr. Mircea Angelescu, personalitate binecunoscută cititorilor săptămânalului nostru, stins din viaţă la începutul lunii mai 2010 şi care, prin activitatea sa de excepţie, a contribuit decisiv la dezvoltarea, afirmarea şi recunoaşterea Şcolii române de Boli infecţioase. Vom reveni cu detalii despre această importantă reuniune ştiinţifică într-un număr viitor.  "> Progres ştiinţific, onorând trecutul - Viața Medicală
Newsflash
Știri

Progres ştiinţific, onorând trecutul

de - oct. 15 2010
Progres ştiinţific, onorând trecutul

   Miercuri, 13 octombrie a.c., s-au deschis la Bucureşti lucrările celei de-a 6-a ediţii a reuniunii Zilele Ştiinţifice ale Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş“, preşedintele congresului fiind dl prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul INBI. Până mâine, 16 octombrie, specialişti din toată ţara vor prezenta şi dezbate diverse aspecte din practica clinică şi din cercetare, grupate sub tema Bolile infecţioase – de la Pasteur la spectrometria de masă, organizatorii dorind astfel să sublinieze importanţa domeniului pentru medicina prezentului. Ediţia de anul acesta a Zilelor INBI va fi dedicată memoriei regretatului prof. dr. Mircea Angelescu, personalitate binecunoscută cititorilor săptămânalului nostru, stins din viaţă la începutul lunii mai 2010 şi care, prin activitatea sa de excepţie, a contribuit decisiv la dezvoltarea, afirmarea şi recunoaşterea Şcolii române de Boli infecţioase. Vom reveni cu detalii despre această importantă reuniune ştiinţifică într-un număr viitor.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe