În ultimele două decenii, numărul sarcinilor
ectopice a crescut de patru ori. Cauzele acestui fenomen, dar şi prognosticul
sarcinii tubare fac subiectul articolului semnat de dr. Seham Salama şi prof.
dr. Dimitrie Nanu.
Sarcina
ectopică (SE) este o sarcină care se dezvoltă în altă zonă decât endometrul:
trompe uterine – 97,7% din cazuri; abdomen – 1,4%; ovare sau cervix – sub 1%.
Adevărata
incidenţă este greu de stabilit, din cauza studiilor asupra unor populaţii
diverse, însă variază de la 1/64 la 1/241 de sarcini, cu o medie de aproximativ
20 la 1.000 de sarcini. În ultimele două decenii, numărul acestora a crescut de
patru ori. Sarcina ectopică continuă să fie cea mai frecventă cauză a decesului
matern în prima jumătate a sarcinii şi a doua la nivel general, reprezentând
10–15% din totalul deceselor materne (Thomas, 2005). La această creştere au
contribuit mai mulţi factori de risc, mai ales combinaţia dintre cazurile tot
mai numeroase de salpingită şi antibioticele tot mai puternice administrate,
ceea ce duce la permeabilitatea trompelor în urma infecţiilor; trompa este
permeabilă, dar prezintă leziuni luminale. Printre factorii mai puţin importanţi
se numără o sarcină ectopică anterioară, microchirurgia tubară, utilizarea
dispozitivelor intrauterine din cupru, anticoncepţionale cu conţinut exclusiv
de progesteron, expunerea la dietilstilbestrol, metodele de diagnosticare mai
bune şi mai rapide (ultrasunete, β-hCG) (Ankum et al, 1996).
Imaginea
clinică a sarcinii tubare s-a modificat în mediul occidental în ultimii ani:
majoritatea sarcinilor ectopice sunt diagnosticate înainte de a distruge zona
afectată, iar situaţia dramatică a unei rupturi tubare, cu hemoragie masivă în
cavitatea peritoneală şi pacienta în stare de şoc este acum mai puţin întâlnită
(Lamp et al, 2004). Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că sarcina ectopică rămâne
o afecţiune cu potenţial letal.
Cauza
schimbării imaginii clinice rezidă, pe de o parte, în faptul că femeile au
devenit mai informate privind sarcina normală, simptomele acesteia şi manifestările
unei sarcini anormale, şi pe de altă parte, în existenţa unui grad ridicat de
suspiciune din partea medicilor generalişti şi a ginecologilor, alături de
disponibilitatea ecografiilor de calitate şi a analizelor cantitative ale β-hCG.
Astfel, majoritatea sarcinilor ectopice pot fi diagnosticate înainte de ruptură,
ceea ce permite dezvoltarea unor forme de abordare mai conservatoare (Debby A
et al, 2003). (…)
