Săptămâna trecută a avut loc evenimentul de decernare al Titlului „Doctor Honoris Causa” al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, profesorului doctor Christos Katsaros.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București a publicat ieri câteva fotografii, pe o rețea socială, de la evenimentul care a avut loc în data de 16 martie 2023.
În prezent, dr. Katsaros este profesor și șeful Departamentului de Ortodonție și Ortopedie Dentofacială în cadrul Universității din Berna, Elveția, funcție pe care o ocupă începând cu anul 2008.
Totodată, este membru al echipei care se ocupă de fenomenologia despicăturilor labio-maxilo-palatine la Spitalul Universității din Berna, se arată pe pagina oficială de Facebook a UMF „Carol Davila” din București.
Începând cu anul 2006 este conducător de doctorat, coordonând până în acest moment nouă teze de doctorat în cadrul Universității Radboud Nijmegen și Universității din Groningen, Țările de Jos, Universitatea Aarhus din Danemarca, Universitatea din Malmö, Suedia și Universitatea din Berna, Elveția.
Citiți și: UMFCD: dr. Jeffrey I Mechanick a primit titlul de Doctor Honoris Causa
În întreaga sa activitate, urmare a unor cercetări și a unei documentări solide, Prof. Dr. Katsaros a publicat un număr impresionant de peste 200 de lucrări, autor unic sau în colaborare, două cărți şi a susținut numeroase prelegeri la congrese internaționale.
În anul 2022 a fost premiat cu titlul Sheldon Friel Memorial Lecture de la Societatea Europeană de Ortodonție (European Orthodontic Society EOS).
„Ne bucurăm că Prof. Dr. Katsaros este membru al comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București!”, au transmis reprezentanții UMFCD.
Mircea Cărtărescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UMF București
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe