Fabricile ar putea fi nevoite să oprească producția unor medicamente, ca urmare a exploziei prețurilor la materii prime și materiale, chiar și cu 300%, spun reprezentanții PRIMER.
PRIMER – care reunește cele mai importante 19 situri de fabricație de medicamente din țară – atrage atenția asupra situației critice cu care se confruntă fabricile de medicamente autohtone, care ar putea fi nevoite, în curând, să sisteze producția anumitor produse, din cauza creșterii explozive a costurilor cu utilitățile, materiile prime și materialele - mai mari chiar și cu 300 la sută, față de anul trecut, se arată într-un comunicat.
Prețurile ingredientelor active utilizate în industria farmaceutică au înregistrat creșteri extraordinare, comparativ cu anul anterior: Paracetamolul are un cost mai ridicat cu 278%, Carbamazepina s-a scumpit cu 197%, iar prețul pentru Fitomenadionă (vitamina K1) a crescut cu 110%, acestea fiind doar câteva exemple de majorări semnificative, se mai arată în document.
În ceea ce privește prețurile materiilor prime necesare fabricării produselor farmaceutice și acestea au crescut simțitor, cu până la 150%, față de anul trecut: amidon porumb modificat – 155%; acid benzoic – 147 %; carbonat de calciu – 112%; acid clorhidric diluat – 107%; hidroxid de sodiu – 92%.
Unele materii prime s-au scumpit și cu 1.570%, cum este cazul excipientului gumă arabică, producătorii de medicamente confruntându-se, astfel, cu o situație generalizată a costurilor majorate, care vizează toate categoriile de materiale și materii prime folosite in industria farmaceutică.
La acestea se adaugă și presiunea scumpirilor record la energie electrică și gaze naturale, componente esențiale care se reflectă în costurile de producției ale medicamentelor, cu procente năucitoare de aproape 300% la sută în cazul energiei electrice, respectiv 258% pentru gaze naturale.
„Consecințele negative ale acestor scumpiri uriașe vor fi resimțite mai ales de pacienții români, care vor fi afectați de dispariția anumitor medicamente din farmacii, pentru ca nu vor mai putea fi fabricate din cauza creșterii continue și tot mai accentuate a prețurilor la materiile prime și utilități”, se mai spune în comunicat.
În acest context, PRIMER solicită autorităților să intervină cu măsuri urgente, care să revizuiască modul de calcul al prețului la medicamente, astfel încât variațiile din economia reală actuală să se reflecte în prețul produselor. Aceasta este necesar pentru a susține continuitatea producției interne de medicamente precum și accesul pacienților români la tratamente.
ADRFR salută derularea programului pilot de vaccinare împotriva gripei în farmacii
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe