Newsflash
Știri

PRIMER : criza aprovizionării cu gaze periclitează producția de medicamente

de L. Budin - iul. 26 2022
PRIMER : criza aprovizionării cu gaze periclitează producția de medicamente

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) avertizează că problema aprovizionării cu gaze către Europa ar putea afecta producția de medicamente generice.

PRIMER, care reuneşte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din ţară, trage un semnal de alarmă cu privire la consecințele negative uriașe asupra producției de medicamente care ar putea apărea în condițiile unei crize a aprovizionării cu gaze: funcționarea sistemului de sănătate ar putea fi afectată sever, iar pacienții riscă să nu mai aibă acces la medicamente generice, fiindcă lanțul de aprovizionare al industriei farmaceutice ar fi afectat, în lipsa unei prioritizări a acestei industrii în perioada următoare, se arată într-un comunicat.

industrie-medicamente

Reprezentanții PRIMER își arată îngrijorarea, cu atât mai mult cu cât, pentru industria farmaceutică, gazele nu sunt doar o sursă cheie de energie, ci și o materie primă importantă, necesară sintezei chimice a unei game întregi de medicamente esențiale pentru populație.

În acest context, PRIMER a trimis o adresă oficială autorităților, prin care le cere să solicite Comisiei Europene să acorde prioritate industriei farmaceutice și furnizorilor săi, în cazul lipsei de gaze, datorită rolului crucial în furnizarea de medicamente către sistemul de sănătate.

Reprezentanții PRIMER mai precizează în adresă și faptul că industria farmaceutică a fost în fruntea luptei împotriva COVID-19, în ultimii doi ani, și a depus toate eforturile pentru a asigura atât medicamentele necesare în contextul pandemic, cât și terapiile esențiale pacienților cronici din România.

Și în contextul războiului din Ucraina, patronatul a dedicat resurse semnificative pentru a sprijini poporul ucrainean grav afectat, prin donații de medicamente și materiale sanitare”, se mai arată în comunicat.

Lanțurile de aprovizionare s-au dovedit rezistente în fata acestor provocări, însă efectul este resimțit la nivel de stocuri, care în prezent sunt mai mici decât în mod obișnuit, au mai subliniat reprezentații PRIMER.

Un alt fenomen îngrijorător cu care se confruntă industria de medicamente este și majorarea accentuată a prețurilor la gaze și electricitate din ultimul an, până la aplicarea măsurii privind plafonarea.

După expirarea perioadei de plafonare, nu există o predictibilitate pe termen mediu și lung, dacă această reglementare va rămâne doar o soluție temporară sau se va permanentiza”, se mai arată în comunicat.

PRIMER solicită autorităților să intervină cu masuri urgente de sprijin, în vederea securizării aprovizionării cu gaze pentru industria farmaceutică, în caz de criză, pentru stabilitatea și continuitatea producției locale, cu scopul de a oferi pacienților din România și furnizorilor de servicii medicale medicamentele necesare sau tratamentele vitale celor care au nevoie.

Farmacia Tei are acționariat nou

Comisia Europeană autorizează vaccinul Imvanex împotriva variolei maimuței

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe