Sportivii au primit prezervative cu grafică și simboluri asociate Jocurilor Olimpice de la Paris când au sosit în satul olimpic.
Organizatorii le-au oferit sportivilor cazați în satul olimpic 300.000 de prezervative, scrie www.nbcphiladelphia.com. Astfel, fiecare sportiv care locuiește în satul olimpic va pleca de la Paris cu mai multe cadouri, printre care și prezervativele în ambalaje haioase.
Sportivii au publicat pe rețelele sociale imagini cu ceea ce au primit în pachetele de bun venit, la sosirea în satul olimpic. Printre obiecte se află sticle de apă, punguțe cu produse de îngrijire personală, un telefon și multe prezervative, arată sursa menționată.
Organizatorii au avut grijă să asigure un volum de 300.000 de prezervative pentru sportivii cazați în satul olimpic din paris, după ce la Jocurile Olimpice din Tokyo au împărțit 150.000 de prezervative, în ciuda interdicției de a avea relații intime în contextul pandemiei de COVID-19. La Paris nu există astfel de interdicții. Iar o sportivă care este navigator canadian competitiv, pe nume Sarah Douglas, le-a împărtășit fanilor ei de pe TikTok cum arată prezervativele pe care le-a primit în satul olimpic. Pe unul dintre ambalaje scrie: „Pe terenul dragostei, joacă cinstit. Cere consimțământul”. Pe un alt ambalaj scrie: „Nu trebuie să fii medaliat cu aur ca să porți [prezervativ]”.
Încă din anul 1988, de când au avut loc Jocurile Olimpice de la Seul, organizatorii oferă sportivilor prezervative, iar numărul celor distribuite la Paris, în satul olimpic, anul acesta, este departe de a fi un record. În 2016, la Jocurile Olimpice de la Rio, au fost distribuite 450.000 de prezervative atleților.
Potrivit site-ului oficial al Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024, au fost distribuite 200.000 de prezervative masculine și 20.000 de prezervative feminine, iar alte 10.000 sunt din categoria „prezervativelor” pentru sex oral. Acestea din urmă seamănă foarte mult cu o digă dentară, adică sunt o folie subțire din latex care se plasează pe vulvă și funcționează ca o barieră în timpul sexului oral. Toate acestea au fost distribuite în satul olimpic, punându-se accentul pe relațiile sexuale în condiții de siguranță. Bineînțeles, acolo unde este vorba de produse legate de jocurile olimpice de la Paris 2024, există și oportunități de branding pentru numeroase mărci, iar ambalajele acestor tipuri de prezervative nu fac excepție, iar sportivilor le place acest lucru.
Mascotele oficiale ale Jocurilor Olimpice și Paralimpice de Vară de la Paris din 2024, imprimate pe pachetele cu prezervative distribuite în fiecare cameră, sunt alături de fraze și îndemnuri-cheie, cum ar fi: „Nu împărtășiți mai mult de o victorie, protejați-vă împotriva BTS” (cu referire la bolile cu transmitere sexuală). Astfel de mesaje sunt menite să le reamintească tuturor să își respecte partenerul sau partenera cu care au relații sexuale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, orașul iubirii.
Sursa foto: https://www.instagram.com/athlete365/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe