Epidemiologie

    Parasomniile apar la toate grupele de vârstă, cu o prevalenţă în populaţia generală de 1–10% şi cu menţiunea că parasomniile NREM apar mai frecvent în copilărie, iar cele REM în viaţa adultă, mai ales la bărbaţii de peste 50 ani. În ceea ce priveşte parasomniile NREM, cei mai mulţi pacienţi au antecedente familiale. Se pare că atât parasomniile NREM, cât şi cele REM afectează mai frecvent bărbaţii, iar o persoană care suferă deja de o formă de parasomnie are mai multe şanse să dezvolte şi o altă parasomnie, în comparaţie cu cei fără manifestări parasomniace.

Fiziopatologie

Parasomniile NREM sunt mai frecvent primare, pe când cele REM sunt de obicei secundare. Mecanismele de producere a parasomniilor sunt incomplet cunoscute. S-a observat că interacţiunea dintre anumiţi factori ambientali şi predispoziţia genetică poate determina atacurile de parasomnie. Astfel, de cele mai multe ori, parasomnia apare în anumite condiţii, cum ar fi: privarea de somn, ritmul neregulat somn-veghe, febra, stresul emoţional, consumul de alcool, sarcina, menstruaţia, anumite medicamente. Există câteva studii SPECT (single photon emission computed tomography) care au demonstrat o activare a circuitelor talamo-cingulate şi o dezactivare a cortexului prefrontal în parasomniile NREM. Se pare că pentru parasomniile REM există o strânsă relaţie cu sinucleopatiile (agregate de alfa-sinucleină) care determină afectarea nucleului pedunculopontin. În orice caz, suprapunerea stărilor de veghe şi somn NREM/REM (stare numită disociaţie) este explicaţia de bază în parasomniile primare.

Clasificare

În ultima clasificare internaţională a tulburărilor de somn, American Academy of Sleep Medicine împarte parasomniile în patru mari categorii: parasomnii NREM; parasomnii REM; alte parasomnii; variante de normal.

Tablou clinic

Diagnostic pozitiv

 Diagnosticul parasomniilor se bazează pe anamneza detaliată atât a pacientului, cât şi a partenerului/familiei, urmată de un examen fizic complet, un jurnal de somn, iar atunci când sunt necesare, consulturile interdisciplinare (neurologic, ORL, pneumologic, cardiologic, psihiatric) şi polisomnografia, singura care poate înregistra video comportamentul pacientului în somn şi îl poate încadra în stadiul de somn în care acesta apare. Toate acestea sunt realizate şi coordonate de medicul cu competenţă în somnologie.

Diagnostic diferenţial

Trebuie făcut în primul rând diagnosticul diferenţial cu crizele epileptice (în mod special epilepsia nocturnă de lob frontal) cu care uneori parasomniile pot semăna foarte mult, în al doilea rând trebuie diferenţiate de tulburările motorii în somn (care dacă până acum faceau parte tot din categoria de parasomnii, începând de anul acesta sunt considerate o entitate separată, cel mai frecvent fiind sindromul de mişcări periodice în somn), iar în al treilea rând, se va stabili tipul de parasomnie, deoarece prognosticul şi tratamentul lor este diferit.

Consecinţe

Prima mare problemă a parasomniilor este că ele fragmentează somnul, scăzându-i astfel calitatea (şi de multe ori nu este vorba doar de somnul pacientului, ci şi de al partenerului sau familiei acestuia), astfel putând determina somnolenţă diurnă importantă. Prin manifes­tările uneori violente ce caracterizează unele forme de parasomnie există riscul destul de mare de traumatisme. A doua problemă este că, prin comportamentele anormale din timpul somnului, parasomniile afectează viaţa socială, iar la copil pot determina o inserţie socială deficitară şi sindroame depresive. Iar în al treilea rând, parasomniile REM pot anunţa o boală neurodegenerativă, pentru care pot fi luate măsuri din timp.

Tratament

În general, la copiii şi adolescenţii sănătoşi, atacurile de parasomnie nu necesită tratament. Părinţii trebuie să aibă grijă să fie evitate traumatismele (inclusiv prin securizarea camerei de dormit) şi să îndrume copilul către pat fără să îl trezească. La adulţi, parasomniile au mai des manifestări violente şi de aceea necesită tratament, de obicei cu clonazepam şi imipramină. Parasomniile REM răspund deseori la pramipexol şi levodopa. Normele de igienă a somnului trebuie explicate pacientului si aplicate in toate cazurile.