De câţiva ani, întreaga lume sărbătoreşte Ziua
mondială a sănătăţii orale. Aceasta
a fost stabilită la congresul mondial FDI din 2007 (Dubai), iniţial pentru 12
septembrie, ulterior fiind mutată primăvara. Anul trecut la 30 martie, Ziua
mondială a sănătăţii orale s-a desfăşurat sub genericul „Dinţi fericiţi pentru
o viaţă fericită“, iar anul aceasta, la 20 martie, sub deviza „Periază-te, mănâncă,
clăteşte pentru o cavitate orală sănătoasă“.
OMS abordează sănătatea
orală ca parte integrantă a sănătăţii generale, bolile cavităţii orale având
impact asupra stării de sănătate în ansamblul său (boli cardiovasculare,
diabet, boli articulare, renale, sinuzite etc.), asupra bunăstării şi calităţii
vieţii indivizilor, dar şi asupra sistemelor de sănătate şi asupra societăţii,
prin costurile ridicate asociate (în cele 27 de ţări din Europa se cheltuiesc
anual pentru tratament 79 de miliarde euro, ceea ce reprezintă 5% din totalul
cheltuielilor pentru sănătate).
Sănătatea
orală şi cea generală au factori de risc comuni, legaţi de dietă, practici
incorecte de igienizare personală, consumul de tutun şi cel excesiv de alcool.
Controlul afecţiunilor cavităţii orale prin promovarea sănătăţii şi acţiuni de
prevenţie trebuie să se focalizeze pe abordarea factorilor de risc comuni,
bolilor orale şi generale.
Responsabilităţile
medicilor
Politicile
de sănătate la nivel mondial se orientează, în prezent, către depistarea
expunerii indivizilor la factorii de risc şi controlul acestora (dieta,
consumul de alcool şi fumatul, lipsa igienei corecte, prezenţa stresului şi
accidentele), ca o abordare mai eficientă comparativ cu acţiunile specifice
asupra unei anumite afecţiuni. Programele naţionale care au în vedere
responsabilitatea personalului medical, pe cea la nivel comunitar, dar şi
responsabilitatea individuală au cea mai are eficienţă în prevenirea bolilor,
inclusiv a afecţiunilor orale.
Rolul
Zilei mondiale a sănătăţii orale este, aşadar, de a conştientiza şi încuraja
indivizii, familiile, comunităţile, guvernele să întreprindă acţiuni pentru
prevenirea şi reducerea consecinţelor bolilor orale, având la bază schimbarea
paradigmei de a trata către a preveni, de-a lungul întregii vieţi, de la copii
până la vârstnici.
Medicii
stomatologi pot depista precoce anumite afecţiuni generale şi probleme de nutriţie,
iar astfel pacientul poate fi trimis prompt la un medic specialist. Medicii de
medicină generală trebuie să includă în rutina examinării pacientului şi
examenul cavităţii orale (de exemplu, să realizeze un screening pentru depistarea
cancerului oral), iar în cadrul managementul pacientului diabetic, să îl
îndrume la medicul dentist, în momentul în care este necesar, pentru a controla
mai eficient această boală.
Bolile
cavităţii orale, deşi pot fi prevenite în mare măsură, sunt încă probleme
majore de sănătate publică în Europa şi în întreaga lume: caria dentară, boala
parodontală, traumatismele şi cancerul orofaringian.
Caria dentară
Potrivit
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, caria
dentară rămâne în continuare o problemă
importantă de sănătate publică în ţările din Europa de Est şi grupurile
defavorizate din toate ţările membre ale Uniunii Europene, afectând 60–90% din
copiii şcolari şi majoritatea 
adulţilor. În ţările din vestul Europei şi în
cele de pe continentul nord-american există o tendinţă de scădere a prevalenţei
şi severităţii afecţiunilor orale, evidentă mai ales la copii, datorită îmbunătăţirii
obiceiurilor alimentare şi comportamentelor de igienă orală, ca rezultat al
campaniilor educaţionale, al implementării programelor de prevenţie primară în şcoli.
În Europa Centrală şi de Sud-Est, ca urmare a schimbărilor politice şi
economice survenite în ultimii 20 de ani, sistemele de sănătate sunt în tranziţie,
iar nivelul stării de sănătate orală a populaţiei se află sub cel din ţările
vest- şi nord-europene, în special din cauza diferenţelor culturale şi
socioeconomice.
Pentru
România, în 2003, statisticile OMS au arătat că, la copiii de 6 ani, procentul
celor fără carii este foarte redus (33,3%), iar valoarea indicilor de carie, la
nivelul dinţilor temporari, este ridicată (cao-d 4,5), comparativ cu ţările
europene dezvoltate – Norvegia (1,4), Finlanda (1,5), Belgia (1,7), Franţa
(1,7), Austria (2,1), Spania (2,1), Suedia (2,4), Germania (2,6). La nivelul
dinţilor temporari se constată existenţa unui raport de 5/1 în favoarea numărului
de carii netratate faţă de cel de obturaţii coronare, ceea ce arată că necesităţile
de tratament al dinţilor temporari sunt foarte crescute. În acelaşi context, la
şcolarii de 12 ani, în 2000, se raporta un indice cao-d de 2,7, care a crescut
până în 2007 la 3,3 (sursa: OMS). România se situează astfel pe ultimele locuri
în ierarhia europeană, valori mai mari raportând Muntenegru, Bosnia-Herţegovina,
Albania, Croaţia, Lituania, Republica Moldova şi Ucraina.
Studiul
naţional efectuat în 2013 a demonstrat, la copiii cu vârste de 6–11 ani, o
prevalenţă a leziunilor carioase pe dinţii temporari cu o valoare destul de
crescută (75,3%), iar pentru dinţii definitivi – 39%. Acelaşi studiu arată, la
vârsta de 12 ani, un indice cao-d de 1,88, mai mare decât în alte ţări europene
(Anglia 0,7 în 2009, Belgia 0,9 în 2010, Elveţia 0,82 în 2009), în condiţiile
în care, pentru anul 2011, statisticile OMS estimează pentru populaţia de 12
ani o valoare globală de 1,61, iar pentru Europa o valoare medie de 1,95.
Boala parodontală
În
ceea ce priveşte gingivita şi boala
parodontală, studiile arată că bolile gingivale debutează în copilăria
precoce (5–7 ani), incidenţa şi severitatea crescând spre perioada adolescenţei.
Pentru populaţia adultă, studiile epidemiologice arată că peste 50% din populaţia
Europei suferă de boli parodontale şi 10% din întreaga populaţie prezintă forme
severe ale acesteia (mobilitate dentară crescută, pierderea
dinţilor), iar
pentru grupa 60–65 de ani, proporţia subiecţilor afectaţi parodontal sever este
de 70–85%. Starea de sănătate parodontală suferă un declin ca urmare a creşterii
duratei de viaţă şi a frecvenţei diabetului.
Din
această perspectivă, adolescenţii şi tinerii adulţi ar trebui să fie conştienţi
de riscul apariţiei gingivitei şi al îmbolnăvirii parodontale. Pentru a preveni
boala parodontală, ar trebui să se adreseze medicului stomatolog periodic,
pentru igienizare profesională, pentru informaţii privind tehnica adecvată de
periaj şi folosirea produselor auxiliare de igienizare, specifice vârstei, dar şi
pentru depistarea semnelor precoce ale bolii parodontale.
În
contextul acestei patologii, un aspect cu importanţă majoră îl reprezintă
starea de igienă orală a copiilor din România: studiul naţional realizat în
2013 arată că la vârsta de 12 ani, când copilul trebuie să-şi fi însuşit
metodele de igienă orală, 92% din elevi prezintă depozite de placă microbiană
dentară, iar 22,09% din elevi au simptome parodontale (prezenţa tartrului,
pungi parodontale, mobilitate dentară).
Cancerul oral
Cancerul oral, una din puţinele afecţiuni
letale pe care le pot întâlni medicii stomatologi, se situează pe locul al
optulea între cele mai frecvente forme de cancer, în întreaga lume (în 2008 au
fost înregistrate 132.000 de cazuri de cancer de cap şi gât, rezultând 62.800
de decese, dar numărul de cazuri este în creştere, în special la femei şi adulţii
tineri, mai ales în ţările est-europene). Factorii de risc asociaţi apariţiei
cancerului oral sunt igiena orală deficitară, fumatul şi consumul de alcool.
Statisticile arată că 64% din adolescenţii din România au fumat în ultimele 12
luni (constant sau ocazional) şi, de asemenea, 16,2% din elevii cu vârsta de
până la 11 ani au aprins pentru prima dată o ţigară, iar din aceştia 1,5%
fumează zilnic.
Strategii
profilactice
Cunoaşterea
patologiei orale şi intervenţia terapeutică adecvată, profilactico-preventivă
sau curativă, presupune o adresabilitate corespunzătoare către serviciile
medicale dentare. În acest context, per ansamblu, europenii vizitează un medic
stomatolog în mod regulat: în raportările statistice, 57% din pacienţi au
consultat un medic stomatolog cu mai puţin de un an în urmă, doar 9% au mers la
un medic stomatolog cu mai mult de cinci ani în urmă şi 2% nu au consultat
niciodată un medic stomatolog. Europenii vizitează medicul dentist, în medie,
de două ori pe an; majoritatea (50%) pentru un control de rutină sau tratament
de igienizare, o treime pentru un tratament de rutină şi doar o cincime pentru tratament
de urgenţă. Pentru România, motivele ultimei vizite la medicul dentist au fost
tratamentul de urgenţă (40%), tratamentul de rutină (31%) şi dispensarizare sau
tratamentele de igienizare profesională (27%). De remarcat faptul că în unele ţări
este obligatorie vizita la medicul stomatolog o dată pe an sau chiar la fiecare
şase luni, pentru ca persoanele asigurate să continue să beneficieze de
asigurarea medicală.
Conform
OMS, afectarea carioasă poate fi controlată prin acţiuni concertate ale comunităţilor,
profesioniştilor şi indivizilor, în vederea reducerii impactului consumului de
zahăr şi prin sublinierea rolului benefic al fluorurilor, iar în ţările în curs
de dezvoltare – prin creşterea accesului la asistenţa de specialitate. Din aceste perspective, cunoaşterea şi studierea
determinanţilor sănătăţii, a tendinţelor în sănătatea orală şi a factorilor de
risc determinanţi ai bolilor orale, precum şi a metodologiei necesare implementării
programelor de sănătate orală pentru grupurile la risc sunt de o reală importanţă
pentru stabilirea unor metode eficiente de îmbunătăţire a stării de sănătate
orală. Sunt recomandate implementarea de programe de promovare, cu strategii
de prevenţie a afecţiunilor orale, adaptate fiecărui grup de vârstă şi tip de afecţiuni
orale: fluorizări locale, sigilări, detartraje, aplicaţii de geluri
antimicrobiene cu clorhexidină, control periodic pentru depistarea în faze
incipiente a cariei, a parodontopatiei marginale, a anomaliilor dento-maxilare şi,
în special, a leziunilor precanceroase, conştientizarea şi educarea grupurilor
populaţionale la risc privind etiologia şi metodele de prevenire pentru
principalele afecţiuni orale, instruirea privind tehnicile personale de
igienizare orală şi adoptarea unei diete fără potenţial cariogen, cu conţinut
optim în nutrienţi, care să favorizeze menţinerea funcţionalităţii structurilor
orale.
În
concluzie, cum OMS prevede ca, în 2020, numărul de dinţi cariaţi, absenţi sau
obturaţi să fie 1 (şi acesta să fie dat de numărul de obturaţii, cu accent pe
orientarea preventivă a serviciilor de îngrijiri de sănătate orală), se impune
standardizarea protocolului de intervenţie pe grupe de risc, stabilirea unui
cost de resurse umane şi materiale, dar şi motivarea decidenţilor politici
pentru implementarea unor programe de prevenţie specifice.
Notă: titlurile şi fotografiile au fost adăugate
în redacţie
