Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Practica de vară a studenţilor

     Valorificarea calităţilor înnăscute ale unui om depind de şansa lui existenţială de a învăţa, de a se profesionaliza, în orice domeniu. Nu face excepţie nici medicina. Învăţarea este un proces natural, pe care nu îl parcurge doar omul, majoritatea animalelor sunt capabile de a învăţa. Comportamentul natural îl învaţă imitând adulţii din specia lor, iar cel cerut de om – prin exerciţii sistematice. La începuturi, nici omul nu a avut şcoli. Cei ce se formau învăţau copiindu-i pe ceilalţi, imitându-i. Abia apoi, târziu în istorie, au apărut şcolile, care s-au sistematizat şi dezvoltat aşa cum ştim. Dar învăţarea prin imitaţie nu a dispărut din formarea omului modern. Aceasta este mai masivă decât suntem dispuşi să o acceptăm. Ea este însă valabilă în continuarea etologicului din noi, în felul de a fi ca om, în general, şi, uneori, ca profesionist. Este însă una să înveţi o profesie sau o meserie şi este cu totul altceva să fii profesionist ori meseriaş. Diferenţa dintre profesionist şi meseriaş o dă gradul de intelectualizare a înţelegerii şi practicării unei activităţi. Cu cât ea este mai mult rezultatul logicii şi ştiinţei unui domeniu, cu atât vorbim mai argumentat despre o profesie, oricare ar fi ea. Cu cât înţelegem mai puţin logica unui domeniu – oricare ar fi acesta – şi cunoaştem mai puţin din ştiinţa lui, practicându-l automat, prin copiere şi imitare, cu atât vorbim mai argumentat despre o meserie, oricare ar fi ea. Chiar medicina.
     Un profesionist are o cultură generală obligatorie, o cultură a domeniului (în cazul medicilor: o cultură biologică, una medicală, în general, şi una a specialităţii) şi o cunoaştere ştiinţifică sistematică a specialităţii sale. Diferenţa dintre profesionist şi meseriaş începe, dacă vreţi, pe un alt palier de referinţe, de la diferenţa dintre profesionism şi amatorism. Există societăţi unde a fost şi este imposibilă apariţia unui meseriaş în locul unui profesionist, indiferent de nivelul de pretenţie al unei activităţi. La germani, de exemplu, un copil care învaţă să devină strungar sau lăcătuş este obligat să facă practică într-o uzină cu care şcoala are contract, iar uzinele sunt obligate prin lege să aibă asemenea contracte. Dar el nu poate face practică decât cu un strungar sau lăcătuş care are absolvit un modul pedagogic. Adică el nu execută o meserie fără a şti să o explice, iar elevul nu imită adultul pe lângă care stă.
     Ce facem noi cu ucenicii într-ale medicinii? Îi obligăm să facă practică de vară. Necesitatea acestei practici nu trebuie demonstrată. Dar cum o fac? Îi trimitem oriunde există un medic primar, doar adeverinţă să aducă. Are, nu are competenţe pedagogice colegul medic primar, nu contează. Încă nu am descoperit conţinutul, ne închinăm în faţa formei, pe care am devitalizat-o, transformând-o în formalism. Doar nu suntem nemţi! Deci nu cerem nici măcar ce cer germanii unui strungar. Pedagogia este, totuşi, o ştiinţă, de a transmite cunoştinţe şi deprinderi unor novici. Ea nu creşte liberă prin pădurile patriei. Apoi, care este conţinutul practicii pe care o cerem? Niciunul: „Du-te şi adu o adeverinţă!“. Studenţii se duc şi, cum dă Dumnezeu, unora li se arată câte ceva (nu contează câtă competenţă pedagogică are cel ce îi arată sau ce îi arată); alţii, interesaţi, „fură“ meserie; unii se duc la bere şi la plajă, oricum vor avea ţidule... Nu există o structurare sistematică a conţinutului practicii de vară. Logic ar fi să existe un ghid tematic al acestor practici pe ani de studiu, un necesar obligatoriu al experienţei practicii de vară, pe capitole medicale şi chirurgicale, care să-i ofere studentului o imagine de ansamblu, unitară, asupra practicii medicale. În stadiul actual, cu practica de vară a studenţilor medicinişti suntem în stadiul etologic al învăţării prin imitaţie şi copiere nesistematizată. Ar fi cazul să trecem de la imitaţie la învăţământ sistematizat, să descoperim virtuţile şcolii.

 

Referitor la prezentarea dlui dr. Dan Pereţianu ca fondator al Camerei Federative a Medicilor din România (CFMR), în articolul „Noua lege a sănătăţii” din „Viaţa medicală” nr. 28, din 13 iulie 2012, pag. 5, semnat de conf. dr. Corneliu Zeana, Camera Medicilor Prahova precizează că, din 1995, CFMR a continuat activitatea Sindicatului Independent al Medicilor din România, preşedintele de atunci fiind regretatul dr. Dragoş Nicolescu.

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC