Supraponderabilitatea
și obezitatea sunt cauze importante ale scăderii calității și speranței de viață,
fiind factori de risc majori pentru bolile cardiovasculare, diabet zaharat și anumite
forme de cancer. În 2014, conform datelor furnizate de Organizația mondială a sănătății
(OMS), 13% din populația lumii era obeză, prevalența bolii dublându-se față de anul
1980.
Epidemia
de obezitate nu a ocolit România, astfel încât, dacă în 2003, statisticile europene
ne plasau pe locul al 23-lea în clasamentul obezității și supraponderabilității,
în 2013 am ajuns pe locul al treilea, cu 50% din populație supraponderală și 25%
obeză (conform unui studiu al Institutului de Endocrinologie „C. I. Parhon“). Și
mai îngrijorător este faptul că, deși rata obezității crește cu vârsta, așa cum
arată studiul ORO de prevalență a obezității și a factorilor de risc ai obezității
în populația adultă (inițiat în 2014 de Asociația Româna pentru Studiul Obezității),
ne confruntăm deja cu o prevalență mare a supraponderabilității și obezității la
copii.
Cauzele
fenomenului includ creșterea consumului de alimente hipercalorice, asociată cu reducerea
dramatică a activității fizice. Responsabilitatea individuală nu poate fi implicată
decât parțial, pentru că ea funcționează numai în condițiile în care persoana poate
opta pentru un mod de viață sănătos – altfel spus, dacă societatea sprijină individul,
oferindu-i alternative reale în termeni de accesibilitate, disponibilitate și cost.
Ajungem
astfel la motivele care au inspirat aceste rânduri: de anul trecut, 100 de cabinete
de medicină de familie sunt implicate într-un program-pilot în cadrul proiectului
„Intervenții la mai multe niveluri pentru prevenția bolilor netransmisibile (BNT)
asociate stilului de viață în România“, desfășurat sub egida Ministerului Sănătății
și al cărui promotor este Institutul Național de Sănătate Publică. Componența acestui
proiect dedicată asistenței medicale primare (AMP) are ca scop prevenirea BNT legate de stilul de viață, prin intervenții adresate țintit factorilor
de risc major legați de acesta: alimentație, activitate fizică, consumul de alcool
și tutun. Inițiativa se înscrie pe linia prevederilor declarației adoptate de Organizația
Națiunilor Unite în 2011, privind necesitatea reducerii gradului de expunere, la
nivel individual și populațional, la alimentația nesănătoasă și lipsa exercițiului
fizic, precum și a măsurilor prevăzute în strategia mondială a OMS privind alimentația,
exercițiul fizic și sănătatea, adoptată în 2014.
Proiectul derulat în România
presupune efectuarea unor consultații preventive în cadrul cărora se evaluează,
printre altele, obiceiurile alimentare și gradul de activitate fizică al celor intervievați
și se fac recomandări privind modificarea factorilor de risc identificați. Echipele
de AMP implicate (medici de familie, asistente de medicină de familie, asistente
comunitare) au răspuns extrem de bine invitației de a participa la acest program,
conștiente de importanța componenței preventive a specialității lor, în special
în domeniul BNT. Dacă rezultatele vor fi încurajatoare, se va dori, probabil, extinderea
abordării structurate a factorilor de risc legați de stilul de viață în toate cabinetele
de medicină de familie.
Eforturile echipelor medicale,
ale promotorilor proiectului și, nu în ultimul rând, ale pacienților implicați vor
fi sortite însă eșecului în absența susținerii unor politici specifice, cum ar fi,
de exemplu, sprijinirea producătorilor în reducerea conținutul produselor proprii
în grăsimi, zahăr și sare. Astfel, prețul acestor alimente ar fi accesibil tuturor,
inclusiv categoriilor de populație defavorizată socio-economic, iar în paralel s-ar
realiza limitarea comercializării alimentelor bogate în grăsimi, zahar și sare,
în special a celor destinate copiilor și adolescenților.
Aceste măsuri (a căror eficiență
a fost dovedită de rezultatele aplicării lor în alte țări) se lasă așteptate sau,
chiar dacă pentru unele a fost creat deja un cadru normativ, nu se urmărește consecvent
respectarea acestuia. Așa se face, de exemplu, că interzicerea vânzării de băuturi
îndulcite în școli și licee a fost curând urmată de deschiderea, în imediata vecinătate
a acestora, de unități alimentare care comercializează exact produsele al căror
consum se urmărește a fi limitat. Exemplele pot continua: legislația privind datele
care trebuie înscrise pe etichetele produselor alimentare, reglementarea publicității
la anumite produse alimentare din categoria celor cu probleme, dezvoltarea și asigurarea
finanțării unor programe populaționale de educație în domeniul alimentației etc.
În ceea ce privește cealaltă
componentă a determinanților obezității, sedentarismul favorizat de progresul tehnologic,dezvoltarea rețelelor de transport și urbanizarea
agresivă, situația este și mai dramatică, deoarece în populația generală a României
nu există cu adevărat o cultură a sportului. Promovarea activității fizice se face
preponderent prin ONG-uri și diverse inițiative private, și nu printr-o strategie
națională coerentă. Consecința o reprezintă apariția unor varii heirupisme ale administrațiilor
locale, născute poate cu intenții bune, dar sortite în mod previzibil eșecului,
fie ca urmare a amatorismului, fie a lipsei de consecvență în aplicarea lor.
În aceste
condiții, termenii de accesibilitate, disponibilitate și cost menționați în documentele
OMS ca trebuind asociați unor demersuri de succes în încurajarea populației generale
de a face în mod regulat o activitate fizică (60 de minute pe zi copiii și 150 de
minute pe săptămână adulții) devin derizorii. Să luăm, ca exemplu, Bucureștiul.
În ceea ce privește accesibilitatea, benzile pentru bicicliști sunt în mare parte
impracticabile, din cauza obstacolelor de pe traseu (cabine telefonice, refugii
RATB sau stâlpi de electricitate) sau folosite abuziv de șmecherii cu motociclete
dornici să șunteze traficul de pe carosabil. Trotuarele, definite ca „porțiuni special
amenajate de-a lungul unei străzi, rezervate circulației pietonilor“ și pe care
unii doresc să-și facă alergarea zilnică, servesc în principal ca spațiu de parcare
pentru șoferii comozi. Alergarea capătă în aceste condiții noi valențe, combinându-se
cu slalomul printre mașini, săriturile în lateral menite a evita deschiderea bruscă
a portierelor și scurte porțiuni de cros pe carosabil, atunci când lățimea trotuarului
nu îngăduie strecurarea pe lângă mașina oprită acolo.
Referitor
la disponibilitate, cluburile sportive școlare sunt închise în perioada vacanțelor,
iar incompetența ajunsă până în instituția primăriei a întrerupt, recent, tradiția
cu valoare de simbol intitulată „Via Sport“, care le oferea bucureștenilor, în perioada
verii, un prilej de a face mișcare la fiecare sfârșit de săptămână. În ceea ce privește
costul, accesul la orice teren de sport sau bazin de înot se face contra cost. O
simplă căutare pe internet poate ajută la estimarea sumei pe care o familie cu doi
copii ar trebui să o suporte lunar pentru a respecta minimul de mișcare recomandat
pentru o viață sănătoasă.
În concluzie,
obezitatea este o problemă de sănătate publică și orice demers privind întărirea
capabilității tehnice de oferire a serviciilor preventive în cabinetele de medicină
de familie trebuie dublat de dezvoltarea de politici specifice eficiente necesare
unei acțiuni durabile.
Medicii de familie, dar și
cei de alte specialități, interesați să publice la această rubrică sunt invitați
să ne scrie la adresa inprimalinie@viata-medicala.ro