Compania farmaceutică și-a dezvăluit azi noua arhitectură de brand, care unește diviziile sale de vaccinuri și de îngrijire specializată sub o singură identitate.
Sanofi și-a dezvăluit astăzi o nouă arhitectură de brand, care reflectă modernizarea și transformarea demarate în decembrie 2019, se arată într-un comunicat transmis redacției.
În ultimii 50 de ani, compania farmaceutică a devenit un lider global și diversificat în domeniul sănătății, cu o moștenire bogată în descoperiri științifice orientate către pacienți, iar astăzi se rebranduiește.
Această istorie include descoperirea primelor tratamente pentru boli rare și definirea standardelor de îngrijire în diabet și boli cardiovasculare.
Citiți și: Prescrierea și administrarea în siguranță a molnupiravir
Timp de mai multe decenii, angajamentul acestei companii față de sănătatea publică a contribuit la protejarea a sute de milioane de oameni împotriva gripei în fiecare an și a ajutat la eradicarea poliomielitei. Viziunea sa științifică a dus la inovații revoluționare și în tratamentul bolilor inflamatorii, arată sursa citată.
Astăzi, Sanofi este combinația mai multor companii, culturi, identități și brand-uri. Noua arhitectură de brand are la bază această moștenire și reunește pentru prima dată istoria diversă într-o singură identitate comună.
„În preajma aniversării a jumătate de secol de existență, demarăm astăzi cea mai importantă transformare și modernizare din istoria companiei. În 2019, am lansat strategia Play to Win, care are ca fundament platforma noastră inovatoare dedicată producției de tratamente și vaccinuri revoluționare. Noua identitate reprezintă o etapă firească și foarte importantă în călătoria noastră către atingerea ambiției comune de a transforma practica medicală.”, a declarat Paul Hudson, CEO Sanofi.
Așadar, diviziile de business Sanofi Pasteur (vaccinuri) și Sanofi Genzyme (îngrijire specializată), precum și toate celelalte companii achiziționate de-a lungul timpului vor fi reunite sub numele și brandul Sanofi.
ANMDMR: cladribina prezintă risc de apariție a leziunilor hepatice grave
Logo-ul cel nou al companiei este o reprezentare a noului scop și a ambiției și este inspirat din codurile industriei tehnologice. Cele două puncte mov întruchipează călătoria științifică între un punct de plecare și o linie de sosire.
„Prin noua identitate de brand, am încercat să le oferim angajaților, partenerilor, pacienților și profesioniștilor din domeniul sănătății o înțelegere clară și consistentă a ceea ce suntem și a ceea ce ne propunem să realizăm”, a declarat Josep Catllà, head of corporate affairs în cadrul Sanofi.
O companie bio-farmaceutică de la noi a primit certificarea „Top Employer”
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe