Newsflash

Între ghilimele

de - dec. 5 2017
Între ghilimele

Scandalul iscat la examenul de rezidențiat de anul acesta, la centrul București, a fost pus pe seama softului de scanare și evaluare a lucrărilor. Poate ar fi bine ca, pe viitor, studenții și profesorii să facă și cursuri de informatică, astfel încât să învețe să identifice și să trateze nu numai virusurile, ci și virușii. (D. E. M.)

 

Sătule de scandaluri, universitățile din România încep să ia măsuri. Profesorii Universității București, de exemplu, sunt primii care își vor învăța studenții cum să nu fure ideile altora, în cadrul unui curs de deontologie academică. Pentru a promova, studenții vor trebui să fie prezenți la cel puțin jumătate din cursuri și să susțină un referat. Nici să nu fure, nici să nu chiulească: ambițios proiect! (M. G.)

 

Ia, unul dintre cele mai atrăgătoare simboluri naționale, celebră în toată lumea ca „la blouse roumaine”, este purtată de grațioasele românce din cochetărie, dar și din simțăminte patriotice. Pe alte meridiane, un oficial guvernamental a spus deunăzi că tendința fetelor poloneze de a nu se mărita și de a nu face copii poate duce țara pe marginea prăpastiei și apelează la bunele sentimente cetățenești ale acestora pentru a redresa, urgent, situația. Ar fi de observat dacă și pe la noi, unde în termeni demografici stăm chiar mai rău decât alții, va recomanda cineva fetelor noastre și acest aspect al iubirii de țară ori se va rămâne doar la aceeași cămașă de borangic. (M. G. C.)

 

Bucureștiul nu a câștigat candidatura pentru găzduirea Agenției europene a medicamentului, în ciuda așa-ziselor infrastructuri impecabile, autostrăzi, sisteme de sănătate și educație serioase, sediu funcțional, elemente cu care oficialii noștri se făleau pe toate drumurile. Ana Birchall, de exemplu, fost ministru delegat pentru afaceri europene, spune că a depus tot efortul pentru ca dosarul de candidatură a Bucureștiului să aibă șanse reale de a obține găzduirea EMA. Parcă la fel zicea și ministrul sănătății. Au găsit însă vinovatul nereușitei. Și... au ei grijă de el: deja încearcă să-i închidă gura – Parlamentul lucrează la o lege specială pentru ONG-uri. (O. R.)

 

La mitingul medicilor „familiști” din fața guvernului, o tânără doctoriță echipată ca de luptă, în ținută de jogging, țipa de pe o platformă din toată ființa ei cum că medicii sunt „elita țării”, iar „incompetenții” din palat să înceteze să îi mai disprețuiască. Poate viteaza protestatară nu știa că, încă din vremea cumătrului Molière, statutul elitist al doctorilor era precar de vreme ce Toinette îi spune lui Argan, în „Le Malade imaginaire”, că un om cu averea lui nu se cade să își dea fiica după un doctor (Act 1, sc. 5). Așa că, desconsiderarea medicilor de către niște netoți nu ar fi chiar ceva nemaiîntâlnit dacă nu ar fi de fapt o batjocură pentru Medicină. (M. G. C.)

 

Un grup de cercetători din Statele Unite a anunțat că numărul mișcărilor seismice de mare intensitate va crește în viitorul apropiat, pe fondul unei încetiniri a mișcării de rotație a Pământului. Aceasta, la rândul său, se datorează probabil numărului tot mai mare de persoane care declară cu ostentație: „Opriți planeta, vreau să cobor!” Acum ce facem? Coborâți la prima? (M. G.)

 

Cercetătorii americani au descoperit că marijuana este indicată în cazul persoanelor cu insuficiență cardiacă. După ce li se administrează doza de „medicament”, niciunul dintre pacienți nu pare să-și mai amintească de vreo problemă de sănătate. Aviz amatorilor/autorităților... care se îngrijesc și de sănătatea românilor! (D. E. M.)



 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe