Istorie, respectarea tradiției, împlinirea năzuințelor și actualitate... Trăim prezentul, dar nu avem voie să uităm trecutul, pentru că doar așa avem bune speranțe pentru viitor. Am mai vorbit despre aceasta și nu mă opresc în a mai vorbi. România este o țară frumoasă și bogată, ceea ce putem observa cu ochiul liber, dovada venind și prin faptul că, în ciuda unor milenii de împilări și încercări de golire a bogățiilor naturale, România încă mai are multe de oferit. Oprind distrugerile și utilizând resursele ce ne-au mai rămas înspre binele poporului român, într-un asemenea context putem vorbi mai apoi, cu efervescență (de preferat, bine temperată), și despre învățământ, și despre medicină, și despre economie, și despre colegialitate (în toate domeniile).

De aproape 30 de ani parcurgem o perioadă de transformări ce pare că nu se mai termină. Am „câștigat” multe cuvinte străine, vorbim despre implementare, despre management, despre capacity building, despre training și despre multe altele, de cele mai multe ori într-o romgleză deranjantă. De foarte multe ori, venirea la putere aduce o nouă reformă și deseori reforma patru diferă de reforma trei, care diferă de reforma doi, care diferă de reforma precedentă, și iar și iar se iau lucrurile de la capăt. Uneori, la televizor și în anumite emisiuni (din păcate, audiate de un public mult prea restrâns), se dezbat problemele cu adevărat importante. În rest este plin de talk-show-uri, „formate” și „pachete” care au sucit mințile românilor, începând cu primele zile din decembrie 1989, când „s-a dat liber la televizor”. Practic, în acea perioadă, aceia care au organizat ce era de organizat și care au cunoscut noțiunea de „pâine și circ” au început să aplice la nivel național „manipularea minții cetățenilor”; acțiunea a continuat și nu s-a mai oprit nici până în zilele noastre. Problemă de mare importanță!

Sunt momente în care este necesar să uităm (pentru un timp) toate acestea și să încercăm să ne concentrăm la ceea ce este cel mai important într-o anume vreme. Poate că nu mulți dintre noi cunoaștem că „Prima Duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost dedicată, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, tuturor românilor migranți. Această Duminică reprezintă un bun prilej de a adresa un cuvânt de binecuvântare și de întărire duhovnicească credincioșilor ortodocși români care s-au stabilit sau lucrează temporar în străinătate”. Înainte de 1989, cei care nu trăiseră, de o vreme, în România erau catalogați drept „nemâncători de salam cu soia” (cum spuneam – manipularea minții cetățenilor). Între ei au fost incluși chiar și cei care înfundaseră pușcăriile comuniste și nu mâncaseră mai nimic, darămite salam cu soia. A-ți părăsi țara, a lăsa în urmă locurile natale, a te îndepărta de familie și de ceea ce ai mai scump nu este un lucru ușor. Nu sunt de invidiat cei care își duc viața peste mări și țări. Și este drept, țara trebuie să se roage pentru ei și pentru a lor întărire. În numere viitoare am să descriu și exemple de colegialitate și necolegialitate din sisteme medicale străine.
În cadrul manifestărilor dedicate Anului Centenar 2018, Mănăstirea Putna din județul Suceava organizează ceremonia solemnă de așezare a coroanei reconstituite a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare pe mormântul său din biserica mare a mănăstirii. Înainte de acest moment, coroana a fost binecuvântată de Patriarhul României. „Cu bucurie am binecuvântat coroana reconstituită a Sfântului Voievod.

Ștefan cel Mare nu a fost numai apărătorul Moldovei, ci și al întregii creștinătăți în secolul al XV-lea, Moldova fiind o «poartă a creștinătății». Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, ca apărător al credinței creștine în fața pericolului otoman, a fost numit «Atlet al credinței» și «Atlet al lui Hristos», adică luptător pentru apărarea credinței creștine. De aceea, în Anul Centenar 2018, noi ne amintim nu numai de făuritorii Unirii din 1918, de sutele de mii de soldați care au luptat pentru realizarea idealului unității naționale și care au căzut la Mărășești, Mărăști, Oituz și în alte părți, ci ne gândim și la cei care au contribuit, înainte de Marea Unire, la păstrarea identității credinței și demnității poporului român, între care se află la loc de cinste și de frunte Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. El a avut conștiința unității etnice a poporului român, mai ales prin faptul că i-a ajutat foarte mult pe românii ortodocși din Transilvania să își înființeze Episcopia de la Vad. Exemplul lui a fost urmat de domnitorii moldoveni și munteni, de ierarhii care au tipărit cărți în Moldova și Țara Românească, iar o mare parte din acestea au fost dăruite credincioșilor ortodocși români din Transilvania. Numele lui a fost înscris în Imnul nostru național, alături de mari apărători ai poporului român, Mihai Viteazul și Ioan Corvin sau Iancu de Hunedoara”, a spus Patriarhul României.

Pentru întărirea românilor ce i-am pierdut (pierderea este pentru țară, pierderea este și pentru noi), peste mări și peste țări s-au înființat comunități ale credincioșilor ortodocși români, au apărut biserici, precum Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Sydney, Australia, sfințită foarte recent (12 august 2018). Sfinții Martiri Brâncoveni – Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, sunt prăznuiți pe 16 august. În cei 25 ani de domnie a avut loc o înflorire a vieții în toate domeniile pe aceste meleaguri, dar: „În Săptămâna Patimilor din anul 1714, în urma trădării unor boieri, care l-au clevetit că uneltește împotriva turcilor, la București a sosit o mulțime de ostași trimiși de sultanul Ahmed al III-lea, care l-au luat pe Constantin Vodă cu fiii și ginerii săi și l-au dus la Înalta Poartă, în jalea tuturor locuitorilor orașului. Luându-și rămas-bun, Constantin a zis noului domnitor și celor din apropierea lui: «Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui! Dacă sunt însă fructul răutății omenești, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe dușmanii mei»”, este scris în filele despre viața Sfântului Mucenic Constantin Brâncoveanu Voievod.

Dintre românii care au contribuit la Unire vom aminti doar o foarte mică parte, dintre cei care au suferit în temnițele comuniste: Onisifor Ghibu, Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu (de profesie medic), Iuliu Maniu, Iosif Jumanca, Ion Flueraș, Emil Haţieganu, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu
Hossu, Alexandru Lapedatu, Ghiță Popp, Dimitrie Iurașcu. Onisifor Ghibu a colaborat cu alți ardeleni refugiați, precum Octavian Goga și Vasile Lucaciu, pentru a promova intrarea României în război pentru eliberarea Transilvaniei. În 1916 s-a refugiat în Capitala Moldovei, iar din martie 1917 s-a mutat la Chișinău. A pus bazele Partidului Național Moldovenesc, a reorganizat învățământul basarabean cu predare în română, a lucrat la apariția ziarului „Ardealul”, primul cu litere latine din Imperiul Rus. În 1918 a fost numit secretar general în Consiliul Dirigent al Transilvaniei. După instaurarea regimului comunist a fost izolat, iar în 1945 a fost arestat și închis la Caracal. A fost din nou arestat în 1956 și închis până în 1958. Pantelimon Halippa s-a mutat din Basarabia la Iași. A publicat articole în revista „Viața românească”, unul dintre ele cu titlul „Scrisorile din Basarabia”. A militat constant pentru Unirea Basarabiei cu România. În 1918 a devenit președinte al Sfatului Țării. În 1950 a fost închis la Sighetu Marmației, apoi a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. Alexandru Lapedatu a fost însărcinat în 1917 să acompanieze al doilea transport al Tezaurului României în Rusia. În perioada interbelică a fost ales președintele Academiei Române, dar și președintele Senatului. A fost arestat în „Noaptea demnitarilor” din mai 1950, închis la Sighet, unde a și murit, patru luni mai târziu. Daniel Ciugureanu s-a remarcat în politica de peste Prut drept unul dintre liderii Partidului Național Moldovenesc. Pe 24 ianuarie 1918, când Sfatul Țării a votat independența Republicii Democratice Moldovenești, Ciugureanu a fost numit prim–ministru al noului stat. Din această postură, a negociat unirea Basarabiei cu Regatul României, care a avut loc la 27 martie 1918. A fost arestat în „Noaptea demnitarilor”. A murit în închisoare și dus la „cimitirul săracilor” din Sighetu Marmației.

Iuliu Maniu s-a născut la Bădăcin, în comitatul austro-ungar Sălaj. A făcut Dreptul la Cluj, Budapesta și Viena, după care a revenit în țară și a profesat la Blaj, ca avocat al Mitropoliei. La 24 de ani făcea parte din conducerea Partidului Național Român din Transilvania. În 1915 a luptat în Italia, în Armata Comună Austro-Ungară, iar trei ani mai târziu, alături de alți mari români, a organizat unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. A fost între cei care au pregătit Marea Adunare de la Alba Iulia și tot el a negociat la Viena drepturile minorității române din Transilvania. A fost condamnat, în 1947, la închisoare pe viață – de la penitenciarul din Galați a fost transferat, în 1951, la Sighet, unde a trecut la cele veșnice după doi ani.

Este de dorit ca noi, cei de astăzi, să vrem să aflăm mai mult, să citim mai mult, să știm mai mult, să respectăm mai mult. Viitorul, inclusiv cel colegial, se poate clădi doar pe baze solide, de nezdruncinat, pornind de la istorie, tradiție, trecut și prezent spre viitor.