Citatul alăturat pare a fi încurajator
pentru cineva care se află în faţa unei decizii cruciale sau înainte de un pas
important. Lectura atentă îţi poate da senzaţia (chiar siguranţa) că totul
depinde de tine şi că, de fapt, singurul obstacol în faţa succesului e
incapacitatea fiecăruia din noi de a lua taurul de coarne şi a acţiona după
propriile noastre precepte şi propria noastră credinţă. Dar, citit încă o dată,
devine clar că postulatul pastorului american trebuie împărţit în două. O voi
spune direct: pe cât sunt de acord cu prima parte, pe atât consider fraza a
doua ca exagerată, şi asta oricât de bine intenţionat ar fi autorul, dornic să
inspire şi să infuzeze în sufletul fiecăruia dintre noi o imensă doză de
optimism şi încredere în sine.
Departe de mine intenţia de a face filozofie
de doi bani, pentru că nu posed uneltele necesare unei asemenea acţiuni. Voi
încerca însă să explic discrepanţa dintre cele două părţi ale citatului, căutând
un sprijin în experienţa mea de viaţă şi făcând apel la inteligenţa altora,
mult mai dotaţi în această direcţie.
„Încercarea moarte n-are“, spune un cunoscut
proverb. De fapt, această vorbă din popor exprimă aceeaşi idee ca prima parte a
citatului. Ca să reuşeşti, trebuie să împlineşti anumite condiţii. Cu excepţia
unor miracole sau coincidenţe mult prea fericite, nimic nu vine de la sine,
totul necesită efort, muncă, iniţiativă, răbdare şi imunitate în faţa nereuşitei.
Condiţia minimă, sine qua non, e să încerci, exact ca în celebra glumă cu
individul care se ruga în fiecare zi la Dumnezeu să-l ajute să tragă lozul cel
mare, până când Cel de Sus i s-a arătat în vis şi i-a sugerat ca, în primul
rând, să cumpere un bilet de loterie.
Marile descoperiri şi invenţii îşi au
originea într-o lungă listă de încercări care într-o primă fază s-au soldat cu
eşecuri. Primul transplant de cord uman, efectuat de Christiaan Barnard, a fost
rezultatul unor nesfârşite experienţe pe animale, multe dintre ele nereuşite.
Archibald Brain, celebrul anestezist britanic şi inventatorul măştii
laringiene, a creat prototipul primei măşti după zeci (dacă nu sute) de măsurători
şi încercări pe cadavre. Primul stetoscop al lui Laennec, cunoscutul medic
francez din secolul XIX, a fost, de fapt, un ziar făcut sul. Ani de zile după
aceea, a apărut stetoscopul de lemn, care a deschis calea către instrumentul
modern pe care îl folosim azi cu toţii.
Aminteam recent (27 iunie 2014), la această
rubrică, întrebările pe care le propunea A. B. Hill pentru cercetarea ştiinţifică.
Mi se pare oportun să amintim existenţa lor în acest context, pentru că se
potrivesc perfect situaţiei unei încercări nereuşite. O vorbă de duh defineşte
experienţa ca fiind aceeaşi greşeală făcută 20 de ani mai târziu. Cu alte
cuvinte, nereuşita neînsoţită de o precisă evaluare a cauzelor care au dus la eşecul
încercării se va solda cu un nou eşec, mai usturător decât primul, pentru că
foarte probabil se va însoţi de o semnificativă doză de descurajare. De aceea,
eşecul pretinde o analiză serioasă a cauzelor şi luarea măsurilor necesare
pentru a-l transforma în succes.
Prima frază a citatului lui Hubbard vine ca
un sprijin spiritual nu numai pentru începător, dar şi pentru profesionistul
experimentat, care se loveşte de un insucces repetat. El, de fapt, cere o
reevaluare, un serios grad de încăpăţânare pozitivă, o doză semnificativă de
optimism. De menţionat faptul că pastorul nu încearcă să apeleze la intervenţia
supremă, ci rămâne undeva jos, la nivelul fiinţei umane aflate la restrişte şi,
poate, în pragul pierderii speranţei.
A
doua frază însă, „Nici o barieră nu poate sta în calea succesului, cu excepţia
propriei noastre slăbiciuni“, depăşeşte, după părerea mea, limitele realităţii
de zi cu zi. Niciunul dintre noi nu trăieşte într-un turn de fildeş şi nu-şi
desfăşoară activitatea izolat de cei din jur. Fiecare e supus unor reguli, ale
societăţii în care trăim, ale mediului în care activăm, ale celor care ne
conduc (fiecare are un şef, pe scara profesiunii) şi ale evenimentelor care au
loc în jurul nostru. În aceste condiţii, nu e de mirare că insuccesul poate apărea
independent de capacitatea fiecăruia din noi de a-şi învinge slăbiciunile şi
neputinţele. Un vechi proverb francez spune că omul propune şi Dumnezeu hotărăşte.
Zicala e perfect adevărată, cu menţiunea că nu e nevoie de o putere supremă
pentru ca, la un moment dat, individul să se găsească în faţa unui obstacol
insurmontabil, căruia nu-i poate găsi leacul, căci nimic nu depinde de el şi de
puterile sale.
Revenind în sfera chirurgiei cardiace, cum
se explică faptul că până acum medicina nu a găsit soluţia cordului artificial
cu acţiune de lungă durată şi nici posibilitatea de transplant de cord animal? Şi
cum se poate explica faptul că, până în ziua de azi, la mai bine de 150 de ani
de la prima anestezie cu eter, nu posedăm un mijloc eficace şi universal de măsurare
a profunzimii gradului de anestezie, deşi sute de cercetători lucrează şi
experimentează de zeci de ani în acest domeniu?
Nu, nu întotdeauna insuccesul poate fi pus
pe seama slăbiciunii umane. În mod conştient, m-am ferit să apelez la alte
exemple din realitatea cotidiană, cum ar fi eşecul unei căsnicii sau insuccesul
educaţiei unui copil, şi asta pentru că, în viaţa socială, intimă, slăbiciunea
poate juca un rol însemnat şi poate la aceste aspecte se referă Hubbard în
citatul său.
Pastorul Hubbard a decedat în urmă cu câţiva
ani. Insuccesul de a afla la ce s-a referit atunci când a pus pe hârtie acest
interesant citat este evident, dar, fără discuţie, nu poate fi pus în niciun
chip pe seama slăbiciunii sufleteşti a celui care semnează aceste rânduri.
„Niciun eşec nu poate fi acceptat înainte de
a încerca, în mod repetat, să găseşti o rezolvare. Orice eşec îşi are originea în
interior şi nici o barieră nu poate sta în calea succesului, cu excepţia
propriei noastre slăbiciuni.“ (Kenneth C. Hubbard, pastor şi propovăduitor,
1933–2010) |