Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Cum înveți din greșeli

Viața Medicală
Dr. Ştefan GUTUE joi, 5 noiembrie 2015
     Rezidențiatul este un proces de învățare, iar momentele în care greșești din neștiință, neatenție sau orice alt motiv, evident că nu sunt motive de mândrie. Dar greșind, înveți. Un medic mi-a spus la începutul stagiului de Chirurgie: „Ștefan, ești rezident în primul an, acum e momentul să te faci de râs!“. Ce voia să spună era de fapt că atât timp cât ești în faza de învățare, lumea în general îți acceptă greșelile și nu trebuie să te simți jenat, decât să alegi calea neimplicării și ulterior, ca medic specialist să faci greșeli care sunt rău văzute și taxate.
     Într-o gardă, la o oră târzie din noapte, primesc telefon: „Coborâți, vă rog, avem o urgență venită cu Salvarea!“. Sună palpitant, nu-i așa? Mă duc buimac de oboseală și când ajung, întâmpin trei persoane: mama (pacienta), fiica (plânsă, speriată și emoționată) și asistenta de pe o ambulanță a unei clinici private. În timp ce pacienta stătea întinsă pe pat și se ținea cu mâna de abdomen pentru a-și calma durerea, fiica și asistenta de pe ambulanță încercau deja să îmi sugereze un diagnostic: „Pacienta are febră și în urmă cu o lună a făcut o ecografie care arăta un calcul în vezicula biliară de 5,7 mm. Este colecistită acută!“. Diagnostic, nu alta! Hmm! De data asta încerc să vorbesc cu pacienta, înainte de toate. Îmi arată că are dureri în hipocondrul drept, dar nu numai, ele sunt prezente și în flancul stâng, precum și periombilical. Îmi tot spune că are febră, iar asistenta mă previne că are creatinina mărită (1,3 mg/dl). Ce încearcă să îmi mai sugereze de data asta? Că are și insuficiență renală?
     Mă reîntorc la pacientă și încerc să mai aflu informații. E genul de pacient care nu vorbește prea mult, e de înțeles având în vedere suferința prin care trece, dar chiar și așa trebuia să lămuresc cât mai multe amănunte legate de simptomatologie. Așa că merg mai departe și pun o serie de întrebări, generale. La întrebarea referitoare la prezența/absența tranzitului intestinal, pacienta îmi spune că a avut „vreo șapte“.
     Bine că a păstrat secretă această informație. Deja am ceva de care să mă pot lega. Febră și scaune numeroase. I-am mai adresat și alte întrebări din care am mai obținut câteva informații utile: pacienta a avut febră, scaune multiple, explozive, foarte urât mirositoare.
     Îi explic acum domnișoarei de pe ambulanță că valoarea crescută a creatininei și ureei se datorează și deshidratării provocate de scaunele aproape apoase. În cel mai rău caz poate fi o insuficiență renală ușoară, dar cu siguranță nu aceasta este cauza simptomelor. Mă privește nemulțumită. Îi explic că nu trebuie să își facă griji, este o enteroviroză provocată de un aliment consumat sau de apa dintr-o sursă contaminată.
     Acum se atinge punctul maxim: „Păi așa mi-a zis și doctorița de la boli infecțioase la care am fost în seara asta!“. Deja încep să mă trezesc de-a binelea. Adică pacienta a plecat în turneul ei medical la boli infecțioase, a primit un tratament antibiotic (a luat primul comprimat la ora 23,00), apoi s-a întors acasă și după câteva ore, nemulțumită de efectul slab, a considerat că e vorba totuși de ceva mai grav și așa a ajuns și la camera noastră de gardă.
     Îi prescriu o perfuzie cu antispastice, analgezice și o porție de somn. Până a doua zi dimineața era mult mai bine, dornică să plece acasă. Pot să spun că am rezolvat tot acest caz „din vorbe“. Stăpânirea de sine și calmul plus anamneza atentă au pus bazele succesului.
     O altă istorioară educativă, despre ce se întâmplă când nu faci un examenul clinic corespunzător, este cea a unui bărbat care a venit la camera de gardă foarte convins că are apendicită. Durerile intense în fosa iliacă dreaptă i se păreau suficiente pentru diagnostic. Ba chiar aș putea spune că își dorea să fie operat. Îl consult clinic și la palpare observ că durerile deveneau mai intense când coboram spre regiunea inghinală. Dar, dintr-o pudicitate soră cu prostia, îmi zic: „Eh, ce să fie mai jos, nu e nimic, are apendicită, asta e!“.
     Merg totuși cu el pentru a solicita și consultul altui coleg, care a căzut și el în mirajul primei ipoteze, așa de convingător i-am prezentat cazul. Eu eram fericit că am pus un diagnostic corect, colegul, la rândul lui, la fel, pacientul era cel mai fericit că va fi operat de apendicită. Ba chiar am plusat și am mers cu colegul să punem la sterilizare instrumentele pentru intervenția laparoscopică ce urma să aibă loc.
     Totul a fost bine și frumos până când a venit să îl consulte și chirurgul șef, care nu s-a rușinat să îl pună pe pacient să își dea jos și chilotul pentru a palpa atât regiunea inghinală, cât și testiculul drept și să constate că imediat ce l-a atins, pacientul mai avea puțin și se urca pe pereți de durere. Era o orhiepididimită acută. Tăcere deplină. Chirurgul tocmai ne-a distrus toată distracția. Pacientul a trebuit să se mulțumească doar cu o rețetă dată de medicul urolog și să aibă doar fantezii despre cum ar fi fost operat de apendicită, iar noi, „chirurgii“, să rămânem cu buza umflată. Învățăm, ce putem face?
     Dar prostia și pudoarea nejustificată nu se opresc aici. În aceeași gardă, peste câteva ore, urma să vină și a doua lecție despre consultul clinic incomplet. De data aceasta, sosește un tânăr (30 de ani) care se plânge de dureri mari la nivelul bazei penisului. Tocmai terminasem de citit un capitol despre litiaza vezicală în care, la secțiunea de semiologie, se vorbea despre durerile iradiate în baza penisului la momentul angrenării unui calcul în colul vezical. Ca viitor urolog, mă și pregătesc pentru a pune diagnosticul vieții mele. Îl întreb ce s-a întâmplat, dar eu nu mai ascultam nimic, deja aveam diagnosticul stabilit (greșit, după cum vom vedea imediat). Îmi povestește cum se plimba într-un hipermarket la cumpărături, când brusc simte nevoia să meargă la toaletă, apoi îl „săgetează“ o durere cumplită în regiunea inghinală și spre baza penisului. Mă gândesc iute și deja mă văd precum dr. House sau echipa CSI Miami reconstituind un diagnostic: „Pacientul are un calcul vezical și de îndată ce a fost la toaletă, vezica s-a golit iar acesta s-a inclavat la nivelul colului vezical și de acolo provin durerile acestea sfâșietoare. Asta e! Trebuie neapărat să chem urologul să îl preia!“.
     Îl sun pe medicul urolog de gardă, cu care din fericire sunt prieten, așa că îl conving și mai ușor că pacientul are un calcul vezical. Îl rog să mergem la ecograf pentru a-i demonstra ce diagnostic maiestuos am pus eu.
     La ecografie, bineînțeles că nu se vede nici urmă de calcul în vezica urinară. Urologul îi spune să se deschidă la curea să îl consulte (după ce s-a plictisit să mă tot asculte vorbind tâmpenii) și de îndată ce tânărul își coboară pantalonii, diagnosticul devine evident: avea o hernie inghinală care pentru un moment a devenit strangulată, însă a fost redusă cu relativă ușurință de medic și durerile au încetat instantaneu.
     Și uite așa diagnosticul putea fi pus corect doar prin inspecția regiunii inghinale, nici măcar nu trebuia să îl palpez. Încă un diagnostic ratat, încă o lecție învățată. Și așa, în cursul gărzii respective am încercat să operez un pacient cu patologie urologică și să pasez la urologie un pacient cu patologie de chirurgie generală. Viața are felul ei sadic de a se amuza pe seama mea, nu? Aceste două ultime cazuri au avut loc după etapa în care mi-am stăpânit frica, dar în care nu mi-am stăpânit răbdarea înainte de a trage niște concluzii.
     Închei seria povestirilor moralizatoare, deși ele au continuat de-a lungul timpului, cu următoarea recomandare: munciți, implicați-vă în activitățile de la spital cât puteți de mult, iar dacă se întâmplă să greșiți, nu fiți prea aspri cu voi, ci învățați și promiteți-vă ca nu veți mai repeta. Greșelile sunt oportunități fantastice de învățare. Mult succes tuturor!

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC