Interviu cu dl prof. univ. Wim van den Heuvel (Olanda) Wim van den Heuvel este profesor de Care Sciences la Universitatea din Groningen, Olanda şi profesor emerit de sociologie medicală şi reabilitare/handicap. Doctoratul – pe care l-a susţinut cu mult timp în urmă – descrie procesele de adaptare prin care trec bătrânii, fragili atunci când se mută de acasă ca să-şi trăiască restul vieţii în instituţiile de îngrijire medicală. Pe lângă cercetările sale în Gerontologie, dsa a realizat studii internaţionale în sistemele de asistenţă medicală şi politici de sănătate. A fost visiting profesor la Universitatea Syracuse, SUA şi Universitatea din Viena, Austria. În ultimii 20 de ani, prof. Wim van den Heuvel a efectuat peste 15 proiecte în ţările din estul Europei: Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia, acumulând o bogată experienţă şi expertiză în organizarea şi dezvoltarea sistemelor de sănătate din Est. Este căsătorit cu un medic de origine română (dr. Marinela van den Heuvel-Olăroiu, apreciată colaboratoare a săptămânalului „Viaţa medicală) şi a vizitat România foarte des, fiind la curent cu problemele sistemului sanitar şi nu numai. (...) "> Motivaţia, cheia către proiecte europene şi expertiză - Viața Medicală
Newsflash
Știri

Motivaţia, cheia către proiecte europene şi expertiză

de D. B. - oct. 15 2010
Motivaţia, cheia către proiecte europene şi expertiză

   Interviu cu dl prof. univ. Wim van den Heuvel (Olanda) Wim van den Heuvel este profesor de Care Sciences la Universitatea din Groningen, Olanda şi profesor emerit de sociologie medicală şi reabilitare/handicap. Doctoratul – pe care l-a susţinut cu mult timp în urmă – descrie procesele de adaptare prin care trec bătrânii, fragili atunci când se mută de acasă ca să-şi trăiască restul vieţii în instituţiile de îngrijire medicală. Pe lângă cercetările sale în Gerontologie, dsa a realizat studii internaţionale în sistemele de asistenţă medicală şi politici de sănătate. A fost visiting profesor la Universitatea Syracuse, SUA şi Universitatea din Viena, Austria. În ultimii 20 de ani, prof. Wim van den Heuvel a efectuat peste 15 proiecte în ţările din estul Europei: Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia, acumulând o bogată experienţă şi expertiză în organizarea şi dezvoltarea sistemelor de sănătate din Est. Este căsătorit cu un medic de origine română (dr. Marinela van den Heuvel-Olăroiu, apreciată colaboratoare a săptămânalului „Viaţa medicală) şi a vizitat România foarte des, fiind la curent cu problemele sistemului sanitar şi nu numai. (...)
 

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe