Am observat, într-una dintre serile trecute, o postare a unuia dintre cardiologii ieșeni. În curtea unei mănăstiri, relaxat, în echipament sportiv și cu rucsac în spate, zâmbea fotografului. Și a adăugat textul: „Mănăstirea Hadâmbu – un drum cu bicicleta care a meritat din plin”. Observ un comentariu al altui cardiolog, tot din orașul celor șapte coline, care se mira de performanţa colegului său: „Foarte tare! Aţi reușit cele două dealuri chiar dinaintea mănăstirii? Știu că m-am chinuit un pic.” L-am felicitat și i-am felicitat pe cardiologii cicliști, exemple pentru pacienţi.

Seduc, dar se și duc

Urmărind un documentar știinţific, am descoperit că unii dintre cei mai importanţi specialiști din medicină practică în mod constant un tip de sport. Dr. Malcolm Riley, cercetător, expert în epidemiologie, sănătate publică și nutriţie este căţărător montan; dr. Renee Y. Lim, cu un interes aparte pentru nutriţie și sănătate holistică face dans interpretativ; profesorul Marcel Dinger, lider în domeniul biotehnologiei și genomicii e pasionat de rafting; dr. Claus Christophersen, microbiolog și lector în nutriţie joacă fotbal; profesorul André La Gerche, cardiolog, este maratonist și căţărător montan; dr. Mitch Andrerson, cardiolog, este atlet de anduranţă și a doborât recordul mondial, parcurgând 500 km pe bicicletă, în 12 ore, cu 42 km / oră, în medie.

Evident că sunt cunoscute efectele exerciţiului fizic asupra sănătăţii, dar nu despre exerciţiul fizic zilnic m-am gândit să scriu, ci despre puterea modelului. Adesea, prietenul meu, istoricul tecucean Doru Parascan, îmi amintește de titlul unui material pe care l-am dedicat odinioară regretatului profesor și cărturar C.D. Zeletin – „Modelele seduc. Modelele se duc”. Și este încă valabil acest titlu. De ce nu ne mai seduc modelele și unde s-au dus ele?

Personajele din viaţa noastră

Sunt trei tipuri de personaje în viaţa noastră înspre care privim și de la care împrumutăm comportamente: părinţii, profesorii și profesioniștii în sănătate. De cum am deschis ochii în familie, observăm și imităm tot ceea ce fac și ce spun părinţii. Degeaba suntem crescuţi în pruncie după anumite principii nutriţionale, dacă mama și tata gătesc și consumă zilnic mâncăruri nesănătoase. Când avem ocazia să fim singuri sau fără părinţi, alegem ceea ce ni se pare că miroase aidoma ospeţelor din casă. Învăţătorul ori profesorul sunt percepuţi de elevi asemenea părinţilor. Orice ar spune ni se pare adevărat, orice ar face pare că merită imitat. Copiii, mișcându-se între casă și școală, circulă între două modele care le marchează profund existenţa.

Ulterior, ca adulţi e posibil să intrăm în cabinetul vreunui profesionist din sănătate. Și cum ni se vor părea sfaturile unui medic obez care ne îndeamnă să fim ponderaţi și să începem să ne controlăm greutatea? Așa precum a reacţionat în urmă cu câţiva ani o doamnă profesor, care a mers la un coleg cardiolog și care a apreciat că mustrarea o va face pe colega-pacientă să ia măsuri în privinţa propriei sănătăţi: „Cum îmi spui tu mie astea? Nici nu te poţi ridica din scaun, fumezi în faţa mea și stai cu ditamai cana de cafea în faţă?!”. Și a ieșit, enervată din cabinet. Studenţii îl priveau și ei cu suspiciune când le vorbea despre patologia cardiovasculară, și, pe durata cursului, profesorul termina un pachet de ţigări.

Exemplul personal

Este prea folosită o anume expresie, dar am s-o reamintesc: „Predică doar ceea ce practici!”. Mi-ar plăcea ca orele de anatomie din primul an să fie însoţite și de exemplificări concrete privind mișcarea. Cred că studenţii ar fi extrem de încântaţi să vină îmbrăcaţi în costum sport și cu un covoraș pentru fitness, la laboratoarele în care se vorbește despre sistemul osteo-muscular și asistentul grupei să exemplifice la saltea ceea ce le povestește teoretic ori la tablă. Sau să fie invitaţi în drumeţii, cum procedau profesorii Francisc Rainer și Grigore T. Popa cu studenţii lor, la final de săptămână. Ori, un lucru aparent banal, dar extrem de important: studenţii să fie încurajaţi, în timpul cursurilor, laboratoarelor și seminarelor să se hidrateze. Asta tot prin exemplu personal, venit din partea unui cadru didactic practicant al predicilor rostite. Și astfel le vor sădi un comportament esenţial. Hidrataţi, vor avea un nivel de stres diminuat, o memorie mai bună, nu vor mai arăta zilnic ofiliţi și multe alte foarte bune efecte în timp.