Newsflash
Internaționale

Mituri despre psoriazis care trebuie combătute

de Florentina Ionescu - nov. 9 2021
Mituri despre psoriazis care trebuie combătute

La finalul lunii octombrie, a fost marcată Ziua Mondială a Psoriazisului (World Psoriasis Day), un prilej cu care a fost adus în prim plan impactul pe care această boală îl are asupra pacienților.

În fiecare an, la data de 29 octombrie, Ziua Mondială a Psoriazisului oferă atât pacienților, cât și medicilor și aparținătorilor, ocazia de a reflecta asupra victoriilor importante care au fost dobândite de pacienții cu această boală. 

psoriazis
Foto:  Eszter Miller de la Pixabay 

Însă ziua de 29 octombrie reprezintă și o oportunitate de a crește gradul de conștientizare asupra numeroaselor provocări și asupra numeroaselor nevoi cu care încă se confruntă pacienții cu psoriazis în zilele noastre.

Psoriazisul este una dintre cele mai prevalente boli dermatologice din lume și reprezintă o mare povară în viața de zi cu zi a pacienților. Boala afectează și starea emoțională a acestor persoane. Așa că ne îndreptăm atenția înspre miturile și ideile greșite care au fost perpetuate, de-a lungul anilor, cu privire la psoriazis.

„Psoriazisul este o boală contagioasă”

Deși acest mit este unul generalizat, trebuie să reținem că el este, totuși, un mit și că nu reprezintă informație științifică. David Chandler, directorul executiv al Psoriasis and Psoriatic Arthritis Alliance din the Marea Britanie, a răspuns la câteva întrebări pentru medicalnewstoday.com și a explicat că:

„Nu poți lua psoriazis. Este o boală autoimună în care sistemul imunitar răspunde în mod necorespunzător și produce prea multe celule ale pielii”.

Așadar, psoriazisul nu poate fi luat prin contactul direct cu o altă persoană, nici prin contactul cu lichidele corporale ale altei persoane, nici prin sărut, nici prin folosirea aceluiași tacâm sau aceluiași pahar.

„Psoriazisul este doar piele uscată”

Această boală reprezintă mai mult decât atât, explică experții citați de Medical News Today. Structura pielii se modifică mult prea rapid. Prin comparație, turnover-ul normal al pielii este la aproximativ fiecare 28 de zile, dar în psoriazis, turnover-ul poate fi de 4-5 zile. Din cauza acestui interval de timp mai scurt, celulele pielii încă nu s-au maturat, lucru care le face să se acumuleze în zone îngroșate, ca niște solzi.

În cazurile mai severe, psoriazisul poate determina crăparea și sângerarea pielii. Dacă boala are manifestări pe mâini sau picioare, ea poate face ca activitățile de zi cu zi să devină dificile.

„Există doar un tip de psoriazis”

Persistă un mit frecvent, această idee greșită că psoriazisul e psoriazis și că nu există variațiuni. Însă experții subliniază că există, pe lângă cel mai frecvent tip de psoriazis, și alte tipuri de boală: psoriazis gutat, psoriazis inversat, psoriazis eritrodermic, psoriazis pustulos.

„Psoriazisul rezultă de pe urma igienei precare a persoanei”

Prezența psoriazisului nu înseamnă că acea persoană are o igienă precară. De fapt, oamenii diagnosticați cu psoriazis tind să fie scrupuloși în legătură cu igiena personală și îngrijirea personală, iar pielea lor este atât de sensibilă și se exfoliază atât de tare, încât are nevoie de îngrijire constantă.

„Medicii pot vindeca psoriazisul”

Acesta este un alt mit foarte răspândit, pentru că în prezent nu există niciun leac pentru psoriazis. Oamenii de știință, însă, continuă să facă eforturi pentru a înțelege mai bine această boală, pentru că printr-o mai bună înțelegere, se va putea ajunge în viitor la un mod de a vindeca psoriazisul.

Din fericire, psoriazisul poate fi tratat cu succes și ținut sub control, iar medicii și dermatologii pot oferi pacienților diverse opțiuni de tratament.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe