Newsflash
ACTUALITATE

Mai puțin de jumătate dintre europeni folosesc protecția solară la plajă

de Cristina GHIOCA - mai 6 2025
Mai puțin de jumătate dintre europeni folosesc protecția solară la plajă

Date colectate din 30 de țări europene arată că doar 48% dintre respondenți folosesc cremă de protecție solară în timpul expunerii intenționate la soare, în scădere cu 34% față de acum zece ani.

Datele clinice colectate de la aproape 130.000 de persoane din 30 de țări europene, în cadrul programului de screening pentru cancerul de piele al Euromelanoma, desfășurat în ultimele două decenii arată că doar 41% dintre persoane folosesc acum cremă de protecție solară în timpul expunerii la soare în scop recreațional sau profesional, față de 66% acum zece ani.

În același timp, doar 48% dintre persoanele intervievate în ultimii doi ani au declarat că folosesc cremă de protecție solară în timpul expunerii intenționate la soare. Acest procent a scăzut cu 34% comparativ cu răspunsurile de acum zece ani (82%). În plus, numărul total al persoanelor care folosesc dispozitive de bronzare artificială a crescut de la 8% acum zece ani, la 12% în prezent.

Aceste date au fost prezentate în contextul lansării la București a ediției de anul acesta a campaniei Euromelanoma. Campania de conștientizare publică de anul acesta se va derula sub sloganul „Copiii noștri pot avea un risc crescut de a dezvolta cancer de piele la maturitate”.

„Campania de anul acesta se concentrează pe două mesaje. Primul este acela că o arsură gravă în copilărie dublează riscul de cancer la vârsta adultă. Cele de-al doilea mesaj al campaniei este «protejați pielea copiilor de razele ultraviolete dăunătoare». Copiii trebuie expuși la razele ultraviolete, acestea au efecte benefice, însă problema se pune cât de mult îi expunem și sub ce formă”, a precizat dr. Alin Nicolescu, coordonator al campaniei Euromelanoma în România și președintele Societății Române de Dermatologie (SRD). 

„Vedem în ultima vreme din ce în ce mai multe urticarii la lumina soarelui, din ce în ce mai multe alergii. Pacienți care până acum 10-15 ani nu făceau astfel de fenomene inundă cabinetele dermatologilor. De la o singură arsură putem să ajungem la leziuni precanceroase, keratoze actinice, pe care dacă le putem trata – și avem multiple opțiuni terapeutice la dispoziție– nu mai ajung în stadiul de carcinom scuamocelular. 60% din carcinoamele scuamocelulare pot evolua din keratoză actinică”, a adăugat și prof. dr. Magda Constantin, trezorier al SRD.

Obiceiurile adolescenților

O analiză recentă a SRD a arătat că 57% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani consideră că pielea bronzată este atractivă. Totodată, deși 84% dintre ei știu care sunt riscurile expunerii necontrolate la soare, cei mai mulți continuă să o facă.

„Patru din zece adolescenți consideră că pielea colorată natural este atractivă, ceea ce ar putea să pară un lucru bun, dar important este cum ne colorăm natural această piele: stând brusc și foarte mult la soare sau stând gradat și cu protecție solară. Chiar dacă majoritatea adolescenților  știe că expunerea la soare crește riscul cancerului de piele, foarte mulți aleg în continuare să se expună la soare, pe principiul «mie nu are cum să mi se întâmple, eu sunt tânăr, sănătos și puternic»”, a subliniat președintele SRD.

Potrivit Institutului Național de Statistică, anual, la nivel global, sunt diagnosticate peste 130.000 de cazuri noi de cancer de piele, iar, potrivit estimărilor Agenției Internaționale de Cercetare Oncologică, în Europa numărul acestora este de așteptat să crească cu aproape 40% până în 2050, ajungând la 680.000 de cazuri noi pe an.

„Melanomul are cea mai mare incidență a mortalității, incidența globală fiind 1,7% din totalitatea cazurilor de cancer. Supraviețuirea pacienților cu melanom în țările occidentale depășește 90%, însă în Europa de Este este încă sub 60%, conform statisticilor”, a atras atenția prof. dr. Magda Constantin.  Aceste diferențe nu sunt cauzate de lipsa accesului la tratament, ci ca urmare a lipsei unui diagnostice precoce, a conchis dr. Alin Nicolescu.
 


Notă autor:

Foto: Shutterstock

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe