Ar putea fi un titlu
alternativ pentru cartea lui Mihail Mihailide, Șarlatani și vindecători
închipuiți (Editura Viața Medicală Românească, 2015). Este o carte de
istorie cu aspect de roman, care pictează tablourile sociale care s-au perindat
pe aceste meleaguri în comparație cu tablourile sociale de pe alte meleaguri
(italian, francez, american). În același timp, e o carte de educație sanitară,
a populației și, în special, a celor din sectorul medical. Atrăgând atenția
asupra șarlataniei și a metodelor ei specifice din spațiul vindecării, poate
ajuta la maturizarea înțelegerii actului medical, la punerea în gardă a
populației și a adormitelor autorități din domeniu.
Șarlatani și vindecători
închipuiți se citește aproape ca un roman polițist, iar
lectura savuroasă reia pasaje din documentele vremii, cu arhaismele și culorile
de atunci ale limbii. Reproducerile de imagini urbane din vremuri apuse, texte
de ziare, scrisori, rețete și documente ajută la crearea unei prime cărți
despre istoria negativă a medicinii.
Autorul arată că
șarlatania poate fi de trei feluri: conștientă, când șarlatanul minte și fură
din buzunarul suferindului, știind exact ce face; inconștientă sau parțial
conștientă, când semidocți cu structură paranoică sunt convinși că ceea ce fac
este un act genial; respectiv delirantă, când suferința închipuitului este
monosimptomatică cu delir de invenție. Cartea descrie cu acuratețe
exemplificări din fiecare tip.
Un aspect aproape hazliu
scos în evidență de autor este că am dat lumii largi escroci de mare talie, dar
am și primit înapoi o mulțime de escroci, unii mărunți, alții mai mari, cu
toții periculoși pentru sănătatea publică. Înțelegem, citind, că oamenii sunt
aceiași peste tot, impostori și creduli, și în trecut și acum. Gândirea
irațională, magică, nu are nici o legătură cu capacitatea intelectuală, cu
celelalte performanțe ale gândirii. Ea este o altă specie de gândire și
reprezintă ușa pe care intră șarlatania, punând ceață pe ochii rațiunii. Dacă
vom citi scrisorile lui Aristotel despre suflet, vom constata cu surprindere că
sufletul omenesc a rămas același în ultimele două milenii și trei sute de ani.
Așa cum șarlatania și delirurile terapeutice au existat dintotdeauna, vor
exista și în viitor.
În concluzie, cartea abordează cu onestitate științifică un aspect,
îndeobște ocolit, al istoriei medicinii. Face un serviciu practicii medicale
spunând lucrurilor pe nume, „curățind grajdurile lui Augias“. Este o lectură
necesară tuturor celor care lucrează în sistemul sanitar, precum și o lectură
benefică pentru orice altfel de cititor. Așteptăm cu interes continuarea.
