Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a participat la reuniunea Consiliului ministerial „Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Protecţia Consumatorilor” (EPSCO) - Sănătate de la Luxemburg.
Aceasta a fost , prima reuniune în format fizic de la declararea pandemiei de COVID-19. În cadrul reuniunii miniștrilor Sănătății din Uniunea Europeană (UE), Ioana Mihăilă a subliniat importanța unei abordări preventive a crizelor de medicamente din cauze economice și a susținut că este în interesul pacienților și al cetățenilor ca accesul universal, sustenabil și echitabil la medicamente și dispozitive medicale să fie o prioritate pe agenda Consiliului UE.
„Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a apreciat eforturile președinției portugheze a Consiliului UE în avansarea agendei europene asupra propunerilor legislative pentru crearea Uniunii Europene a Sănătății, care vizează modernizarea și întărirea cadrului legislativ al UE privind amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății și, totodată, a asigurat viitoarea președinție a Consiliului UE că va avea parte de sprijinul României în cadrul negocierilor”, precizează MS într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, această reuniune ministerială a fost ultima din mandatul președinției portugheze a Consiliului UE, de la 1 iulie președinția rotativă urmând a fi preluată de Slovenia.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe