O reușită în acest sens este extinderea indicaţiilor de utilizare a inhibitorilor punctelor de control pentru pacienţii cu cancer stomacal sau esofagian. Chiar și persoanele cu neoplazii pulmonare au beneficiat de pe urma acestei terapii.

Prof. dr. Christoph Zielinski (de la spitalul Wiener Privatklinik din Austria) este membru al Societăţii Europene de Oncologie Medicală, al Societăţii Americane de Oncologie Clinică
și al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului.  A publicat peste 600 de lucrări și recenzii în publicaţii de specialitate, iar în prezent este șeful Centrului de Cancer al Universităţii din Viena.

Care sunt noutăţile în ceea ce privește gestionarea cancerului?

În ultima perioadă am asistat la o extindere a indicaţiilor în ceea ce privește utilizarea de inhibitori ai punctelor de control (immune checkpoint inhibitors), în special în cazul afecţiunilor care până acum nu erau atât de susceptibile la tratament.

Știm deja că adăugarea unui astfel de inhibitor chimioterapiei prelungește supravieţuirea pacienţilor cu cancer cervical metastatic. Acesta este, de altfel, primul progres notabil înregistrat în tratarea acestei afecţiuni de multe decenii. Indicaţiile au fost extinse și pentru cancerul stomacal și cel esofagian.

Al doilea aspect, încă în curs de cercetare, este legat de utilizarea unui tratament cu anticorpi specifici. Acesta este diferit de imunoterapie, care, în cele din urmă, este mai degrabă o intervenţie non-specifică, deoarece se utilizează în numeroase tipuri de cancer.

Ce presupune tratamentul cu anticorpi specifici?

Metoda de tratament presupune o aplicare foarte specifică a anticorpilor. Să luăm, de exemplu, medicamentul Venetoclax care, în combinaţie cu chimioterapia și urmat de un transplant autolog de măduvă osoasă, a dus la o supravieţuire de peste 90% a pacienţilor la un an de la intervenţie.

 Sunt din ce în ce mai mulţi astfel de anticorpi care apar în tratamentul oncologic. Al treilea aspect este legat de terapiile ţintite. Prin intermediul proiectului The Cancer Genome Atlas am aflat că numeroase cancere sunt declanșate de anumite mutaţii genetice și moleculare, iar în aceste cazuri avem posibilitatea clară de a acţiona cu anumite medicamente care ţintesc exact acele mutaţii.

Impactul imens al imunoterapiei

Care a fost impactul imunoterapiei asupra pacienţilor cu cancer pulmonar?

Unul imens. Frecvent, pacienţii cu cancer pulmonar au avut beneficii foarte mari de pe urma utilizării de inhibitori ai punctelor de
control. Totuși, rezultatele au depins foarte mult de combinaţiile de dozare în care aceste tratamente au fost administrate.

Cu toate acestea, șansele de a obţine un răspuns pozitiv în urma utilizării imunoterapiei sunt destul de ridicate. Deja avem o rată de supravieţuire de 40% la cinci ani în rândul pacienţilor cărora li s-a administrat această schemă terapeutică, ceea ce este spectaculos în aceste tipuri de
cancer.

Ce rezultate au fost obţinute în urma combinării imunoterapiei cu chimioterapia?

Au fost obţinute rezultate la fel de bune. Studii recente au arătat, de asemenea, că în anumite cazuri de cancer pulmonar, imunoterapia poate fi utilizată ca tratament adjuvant, administrat după intervenţia chirurgicală de îndepărtare a tumorii, fapt ce duce la o îmbunătăţire semnificativă a rezultatului tratamentului.

Totodată, și în acest tip de cancer s-a înregistrat o creștere a utilizării de inhibitori ai punctelor de control, ca tratament neoadjuvant, adică înainte de intervenţia chirurgicală. Astfel, administrând anticorpii anti-PD-1 poţi obţine rezultate mai bune pe termen lung. Așadar, tratamentul neoadjuvant cu inhibitori multipli în cancerul pulmonar este un domeniu nou, foarte important.

Care este, în prezent, cea mai eficientă metodă de tratament al cancerului pulmonar?

Cu siguranţă, intervenţia chirurgicală radicală pentru îndepărtarea tumorii rămâne gold-standardul în domeniu. Pe de altă parte însă, există anumite tipuri de cancer pentru care nu se pretează această abordare.

Altfel spus, intervenţia chirurgicală radicală trebuie folosită doar în cazurile în care există certitudinea că această abordare va îndepărta cu adevărat ţesutul malign.

Altfel, toate aceste tehnici chirurgicale eroice care erau aplicate în urmă cu câteva decade au fost devansate de tehnicile chirurgicale limitate.

Chimio- vs. hormonoterapie în cancerul mamar

Sunteţi implicat și în diverse programe de cercetare. La ce proiecte lucraţi în prezent?

În prezent, ne concentrăm pe trei-patru domenii de activitate, cele mai multe în cadrul Central European Cooperative Oncology Group (CECOG), al cărui președinte și sunt. Tocmai am terminat un trial privind utilizarea chimioterapiei comparativ cu terapia cu hormoni la pacienţii cu cancere mamare dependente de hormoni.

Este vorba despre studiul PEARL, realizat împreună cu un grup de cercetători spanioli, în care am arătat că administrarea chimioterapiei poate fi evitată prin utilizarea, în schimb, a unui tratament endocrin în combinaţie cu un inhibitor CDK4/6.

Ce ne puteţi spune despre rezultatele acestui studiu?

Descoperirea este foarte importantă, deoarece calitatea vieţii subiecţilor care au primit această schemă terapeutică a fost mult îmbunătăţită comparativ cu a celor care au făcut chimioterapie, iar rezultatul final a fost identic.

Un alt proiect din cadrul CECOG în care sunt implicat este centrat pe accesul la medicamente oncologice în timpul pandemiei, o problemă foarte importantă, întrucât am aflat că anumite medicamente nu mai sunt atât de ușor accesibile în această perioadă din cauza unor probleme de distribuţie și achiziţie.

Apoi, împreună cu prof. dr. Ursula Wiedermann-Schmidt, de la Universitatea Medicală din Viena, analizăm efectele vaccinului anti-COVID în ceea ce privește prevalenţa anticorpilor și prevalenţa răspunsului celular la pacienţii cu cancer.

Vaccinarea anti-COVID și răspunsul imun

Ce descoperiri aţi făcut în acest sens?

Descoperirile sunt destul de interesante. Nu pot vorbi deocamdată despre tot ceea ce am aflat, deoarece rezultatele cercetării nu au fost încă publicate, însă ceea ce vă pot spune este că anumite combinaţii de chimioterapie și imunoterapie determină un răspuns imun extrem de prost, aproape inexistent – aproape zero producţie de anticorpi.

De exemplu, am descoperit că atunci când folosești anticorpi anticelule T în limfomul malign, nu ai aproape deloc răspuns prin anticorpi. Așa că, acum, întrebarea pe care ne-o punem este ce soluţii putem găsi pentru acești pacienţi.

Deocamdată nu avem un răspuns, mergem pe varianta administrării unei doze suplimentare de vaccin, să vedem ce se întâmplă, în speranţa obţinerii unor rezultate mai bune. Întrebarea este ce facem cu factorul „timp”.

Deocamdată, suntem înclinaţi să spunem că la un interval de opt-nouă luni după încetarea tratamentului oncologic, pacienţii încep să dezvolte anticorpi atunci când sunt vaccinaţi. Vrem să acoperim/scurtăm acest
interval („bridging the interval”).

Al treilea aspect este că persoanele din jurul acestor pacienţi trebuie să fie vaccinate. Un alt aspect care ne preocupă este administrarea anticorpilor monoclonali anti-SARS-CoV-2 în cazul pacienţilor oncologici care dezvoltă infecţia.

Care sunt corelaţiile dintre COVID-19 și cancerul pulmonar?

Aceste corelaţii se aplică pentru cancer în general, nu doar pentru cancerul pulmonar. Mortalitatea în rândul pacienţilor cu cancer care fac COVID-19 este de aproximativ 30-40%.

Acest lucru înseamnă că există un risc crescut de alterare gravă a stării de sănătate și chiar de deces atunci când peste diagnosticul de cancer se suprapune infecţia cu SARS-CoV-2. Un studiu publicat recent plasează acest hazard ratio la 1,4.

Cum a influenţat pandemia domeniul cercetării?

Pandemia de COVID-19 a influenţat atât cercetările privind coronavirusul, cât și pe cele legate de cancer. O problemă majoră a fost faptul că, din cauza contextului epidemiologic, nu am demarat foarte multe trialuri clinice, iar această situaţie s-ar putea perpetua, având în vedere că diverși epidemiologi și virusologi îmi spun că pandemia nu va dispărea până când nu se va atinge imunitatea globală de masă.

Pe de altă parte însă, inhibitorii punctelor de control au revoluţionat tratarea cancerului, iar acum asistăm la o renaștere a cercetărilor privind vaccinurile împotriva cancerului în combinaţie cu inhibitorii PD-1 sau PDL-1.

Totodată, vaccinurile pe bază de ARNm au pus bazele unui domeniu complet nou în ceea ce privește vaccinurile împotriva cancerului, odată determinat antigenul împotriva căruia se dorește imunizarea populaţiei. Eu însumi am patentat un vaccin HER-2 polipeptid, iar rezultatele pe care le-am publicat recent în Clinical Cancer Research au arătat că pacienţii cu cancer gastric cu amplificare a genei HER-2 care au primit acest tip de vaccin în combinaţie cu chimioterapia au avut o evoluţie mai bună decât cei cărora li s-a administrat doar chimioterapie.

Citiți și: La Covasna, cardiologul are 16 zile să monitorizeze un pacient