Newsflash
Internaționale

Aspirina, testată ca tratament împotriva unui tip de cancer de sân agresiv

de Dorina Novac - aug. 19 2021
Aspirina, testată ca tratament împotriva unui tip de cancer de sân agresiv

Aspirina este testată ca parte a unui tratament potențial pentru o formă agresivă de cancer de sân.

Medicamentul ieftin și disponibil pe scară largă ar putea fi combinat cu imunoterapia la pacientele cu cancer mamar triplu negativ.

Studiul, finanțat de programul Breast Cancer Now Catalyst, care își propune să accelereze progresul în cercetare prin inovație și colaborare, este primul care testează dacă aspirina poate face tumorile mai sensibile la imunoterapie în cazul pcienților cu cancer mamar, scrie The Guardian.

aspirina

Cercetarea este condusă de dr. Anne Armstrong de la Christie NHS Trust din Manchester și va testa avelumab, atât cu aspirină, cât și fără, înainte de o intervenţie chirurgicală şi de începerea tratamentului de chimioterapie.

„Medicamentele antiinflamatoare, precum aspirina, ar putea deține cheia creșterii eficacității imunoterapiei atunci când sunt utilizate în același timp. Încercarea utilizării unui medicament precum aspirina este interesantă, deoarece este atât de disponibilă pe scară largă, fiind un medicament ieftin. Sperăm că studiul nostru va arăta că, combinată cu imunoterapia, aspirina îi poate spori efectele și poate oferi în cele din urmă o nouă modalitate sigură de a trata cancerul de sân”, a menționat dr. Anne Armstrong.

Potrivit sursei citate, aproximativ 8.000 de femei sunt diagnosticate, în fiecare an, cu cancer de sân triplu negativ în Marea Britanie. Este un tip de cancer mamar mai puțin frecvent, dar adesea mai agresiv, care afectează în mare parte femeile mai tinere și pe cele de culoare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe