Cu o tenacitate demnă pe de-a-ntregul de cauza pe care o slujesc – aceea de a crea frumuseţe prin artă – mulţi reprezentanţi ai lumii medicale româneşti (din cei rămaşi în ţară după exodul celor şi mai mulţi care şi-au luat lumea în cap ştiind că ibi (o fi) patria dar că ubi bene nu prea mai este de aflat pe la noi!) îşi dedică timpul liber (cât o fi el de „liber“…) artelor frumoase. Sunt oameni de toate vârstele: de la cei aflaţi pe baricadele formării prin studiu, până la cei pentru care anii se numără prin împliniri pe toate planurile.

    Anul 2010 a reprezentat parcă un summum în materie de creaţie pentru membrii Cenaclului de Arte Plastice al Medicilor „Ion Ţuculescu“. Saloanele (de primăvară, Gala „Vieţii medicale“ şi, deopotrivă de toamnă) au vădit un cert nivel valoric crescut , fapt care dovedeşte că distanţa între amatorism şi profesionalism este din ce în ce mai redusă, unii dintre membrii cenaclului situându-se chiar în rândul privilegiat al marilor creatori contemporani, cu un stil bine definit şi uşor recognoscibil (Petru Damir, Viorica Botezatu, Elena Paulian), cei mai mulţi perfecţionându-şi, cu fiecare nouă întâlnire cu publicul, mijloacele de exprimare plastică şi adăugându-le conotaţii referitoare la chiar timpul pe care-l trăim „în cea mai bună lume dintre toate lumile posibile“, cum ar fi zis Voltaire (cel din alt timp, când lumea era… cum este şi, ca dânsa, noi cei dintotdeauna). În această categorie, mai generoasă, i-am inclus pe Suzana Bantaş, Gabriela Ciubotaru-Călin, Maria Candrea-Ionescu, Dan Paulian, Violetta Lecca-Bălan, Cristina Buşoi, Ciprian Bonciocat, George Dima, Lucia Dima, Ecaterina Mateescu, Maria Leon, Livia Luca Constantinescu, Petre Moţiu, Severina Cojocaru, Felicia Urziceanu, Alice Ovanesian, Dinu Stavri, Mihaela Preda.

    Un statut aparte revine pictorului-scriitor Sever Miu, un călător atent la spectacolul lumii şi preocupat să împartă cu cei mai necălătoriţi minunea celor văzute (fie prin desen şi culoare, fie prin măiestrite fraze care tot spre artă înclină), conducându-ne „De la Brescia la Luca, de la Roma la Padova (şi înapoi spre casă). Din aceeaşi categorie a călătorilor prin lume care aduc mărturie în manieră proprie de cele văzute, este pictorul Gheorghe Petre. Numai că acesta nu şi scrie despre. Ilustrează doar.

    O adevărată infuzie de prospeţime (să fie doar tinereţea lor răspunzătoare?) aduc prin creaţia lor Alina Carp, Elena Demetrescu, Cristina Chivu, Raluca Anghel, Anca Petcu, Cornelia Nicolae Băncilă.

    Prezenţe discrete în expoziţii colective – Monica Bruteanu, Rodica Bruteanu, Atena Corlăţeanu, Elvira Stadoleanu Cârnu, Iulia David, Sanda Kassian, Nadia Rădulescu, Maria Iulia Vulcan, Fulga Boiangiu Ştefănescu, Anca Bozianu.

    Ar mai fi poate locul să amintim, în acest sfârşit de an 2010, la ceas înalt de numărat „bobocii trudei solare“ a tuturor semănătorilor de frumos care se legitimează ca membri ai Cenaclului de Arte Plastice „Ion Ţuculescu“, că temele predilecte ilustrate de aceştia rămân anotimpurile (cu întregul lor cortegiu de culori, flori, fructe, înfrunziri, desfunziri), locurile cu oameni, portretul, natura în tot ce are ea mai viu chiar atunci când este definită (şi cât de neinspirat!) „moartă“. De semnalat deopotrivă expoziţiile personale ale unor pictori din lumea medicală românească înscrişi între slujitorii artelor şi (sau) lansările de carte: Violetta Lecca-Bălan (februarie 2010); Cristina Buşoi (aprilie 2010); Elena şi Dan Paulian (aprilie, septembrie 2010); Suzana Bantaş (noiembrie 2010); Viorica Botezatu (februarie 2010); Elena Demetrescu (septembrie 2010); Gheorghe Petre (noiembrie 2010); George Dima (martie – Câmpina, aprilie – Sinaia, mai – Buşteni); Petru Damir (noiembrie 2010); Cristina Chivu şi Daniela Todor (noiembrie 2010); Maria Candrea-Ionescu (iunie 2010).

    O expoziţie cu totul specială, în care se îmbină deopotrivă poezia şi arta fotografiei a fost cea semnată de medicul-scriitor Jules Cohn Botea cu ale sale haibunuri – mici fântâni de cânt cu nebănuite ecouri de adânc. Creaţia lirică–haiku-ul japonez, care, după ’89 acela românesc deschizător de zări, a găsit în limba română vad bun, înţelegere şi adaptare la economia de silabe (5–7–5), combinat cu o grafică, o fotografie, sau inclus într-o scurtă povestire, capătă cu fiecare nouă structurare valenţe noi (în funcţie şi de „oglinda“ în care se răsfrânge). Despre haibun nu se poate povesti. El trebuie văzut, trebuie citit cu sufletul.  

    Dintre creatorii care sunt atraşi de portret – Elena Paulian, Petru Damir, Violetta Lecca-Bălan, Dan Paulian, Maria Candrea-Ionescu – se cuvine să semnalăm preocuparea celei dintâi de a face, prin arta sa, cronica unui timp – al nostru – cu oameni pe lângă care trecem recunoscându-i şi părându-ni-se că ar cam trebui să rămână mereu embleme ale lumii în care fiinţăm cu ce avem mai de preţ în gând şi sete de frumos – actorii scenei româneşti; la cel de-al doilea pictor, răvăşitoare – faţa nevăzută a lumii purtătoare de măşti, mituri şi simboluri într-un vârtej de culori şi arcuiri-volute dintr-un circ precum lumea de vast şi tot ca ea de-a râsul-plânsul; la Maria Candrea-Ionescu frapează seninătatea privirii, la Violetta Lecca-Bălan – portretele de bătrâni cu semeţia şi înţelepciunea care li se răsfrânge din fiecare cută a chipului, la Dan Paulian – asocierea vârstei târzii cu zăpezile; Viorica Botezatu încearcă să dea filosofiei înţeles mai pe măsura ochiului cel în afară văzător, rămânând în acelaşi timp în sfere de limpede raţiune înaltă.

    Ce frumoasă e lumea medicală din ţara asta „tristă plină de humor“ şi câtă bogăţie în ofranda de culoare, cuvânt şi muzică (spre a aminti doar în treacăt de Orchestra medicilor, care, ea singură, merită o amplă prezentare şi o adâncă plecăciune din partea publicului meloman), cu care ne întâmpină de fiecare dată.   

    Câtă luciditate, duioşie şi dragoste de pacienţi (oamenii aceia năpăstuiţi de greul maladiilor din ce în ce mai sofisticate, trăitori într-o lume pestriţă din care lor nu le rămâne decât cenuşiul zilelor la fel!), la medicul-scriitor Viorel Pătraşcu – alt mare „pictor“ al unei lumi zugrăvite din cuvinte şi colorate cu focurile de artificii ale ironiei tandre, ca un tăiş de brici sub care gândul prinde a da în floare…

    Câtă sprinţară judecată la dr. Eugenia Grosu-Popescu, mereu gata să surprindă înzorzonata prostie omenească etalându-şi pe ecranele de toate dimensiunile straiele nevăzute ale împăratului din poveste. Dacă ar fi făcut caricatură, poate efectul tabletelor sale de-a TV sănătatea n-ar fi fost la fel de sfichiuitor cum rămâne în cuvinte.

    Dar, revenons à nos peintres! Artele plastice promovate de lumea medicală românească par a se fi plasat la acest sfârşit de an 2010 la un nivel de care profesioniştii în materie (care de ştiinţele medicale nu au ştire decât ca „şi ei sunt pacienţii noştri“) trebuie să ţină seama. Şi, desigur, loc spre mai bine este. Timpul, acest mare mincinos, va trebui să recunoască saltul notabil pe care creaţia artistico-literară a medicilor români (rămaşi în ţară şi familiarizaţi cu frumosul) l-a înregistrat până în prezent. Un gând pios în memoria celor mutaţi sub iarbă: Georges Dumitresco, Valentina Tăriceanu, Ionela Bîlbîie, Gheorghe Carapavel, Valeriu Mihăilă.

    Şi o urare de sănătate pentru toţi membrii Cenaclului „Ion Ţuculescu“, realizări artistice, împlinire sufletească şi nicio „criză“ (că ne ajunge mondiala).