Newsflash
Evenimente Știri

Gala Societății Studenților în Medicină din București a avut loc luna aceasta

de Florentina Ionescu - mai 9 2023
Gala Societății Studenților în Medicină din București a avut loc luna aceasta

În 8 mai a avut loc Gala Societății Studenților în Medicină din București, primul eveniment de acest tip organizat în România de studenții la medicină.

Cel mai activ student din punct de vedere științific a primit un premiu la categoria activitate științifică, fiind astfel modul în care Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu (FDVDR) pentru Dezvoltarea României susține performanța în acest domeniu atât de important, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.

Un parteneriat mai amplu 

Senatul Științific al FDVDR susține activitatea Societății Studenților în Medicină din București, Gala SSMB făcând parte dintr-un parteneriat mai amplu, care include printre altele un concurs în domeniul cercetării longevității, dar și un concurs de proiecte de cercetare în medicină. 

Au participat la eveniment unii dintre cei mai renumiți medici din România și profesori ai Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Cei mai activi studenți și colaboratori ai Societății Studenților la Medicină au fost premiați.

Societatea Studenților în Medicină din București reunește peste 3.000 de membri, studenți din toți anii. Peste 600 studenți sunt implicați în diferite proiecte cu profil medical în cadrul Societății Studenților în Medicină din București (SSMB). 

Premiile Galei SSMB au fost acordate pentru următoarele categorii: 

- Cel mai bun student reprezentant;

- Cel mai creativ student;

- Cel mai implicat student în cercetare;

- Cel mai bun prezentator în şcoli; 

- Studentul anului în activități internaționale, se arată pe pagina oficială de Facebook a Societății Studenților în Medicină din București (SSMB).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe