Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București invită comunitatea UMFCD la Cupa de Șah Open.
Astfel, în perioada 8-10 aprilie, UMF „Carol Davila”, în colaborare cu Federația Română de Șah și cu Societatea Studenților în Medicină din Bucureşti, invită persoanele pasionate de șah să participe la cea de-a doua Ediție a Cupei de Șah Open UMFCD.
Invitația se adresează întregii comunități UMFCD, în limita ocupării celor 128 de locuri disponibile (înscrierile se vor inchide după completarea și confirmarea tuturor locurilor).
Însrierile sunt pe ultima sută de metri, așa că trebuie să vă grăbiți, se arată pe pagina oficială a UMFCD.
Vineri, 8 Aprilie, 14:00-19:00 – Fiecare participant va juca 3 meciuri;
Sâmbătă, 9 Aprilie, 12:00-16:00 – Jumătate dintre participanți vor juca 4 meciuri;
Duminică, 10 Aprilie, 12:00-16:00 – Jumătate dintre participanți vor juca 4 meciuri.
Evenimentul se va desfășura cu prezență fizică, în sala de sport din cadrul UMF „Carol Davila”, Bulevardul Eroii Sanitari Nr. 8.
Durata unei partide va fi de maxim 40 de minute, fiecare dintre participanți având maxim 20 de minute la dispoziție.
Regulamentul concursului va fi transmis participanților pe adresa de email instituțională, imediat ce numărul de locuri va fi ocupat. Mai multe detalii pe site-ul umfcd.ro.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe