Newsflash
Știri

Gala Cercetării Românești. Prima ediție are loc în ianuarie

de Florentina Ionescu - ian. 6 2023
Gala Cercetării Românești. Prima ediție are loc în ianuarie

Gala Cercetării Românești este organizată în premieră de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și va avea loc în ianuarie 2023.

Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizarii anunță astăzi o premieră. Gala Cercetării Românești va avea prima ediție în acest an, pe 31 ianuarie, la Ateneul Român, la orele 17:00. Vor fi premiate realizările celor mai valoroşi cercetători români, din țară și din diaspora, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

gala cercetarii romanesti

Această primă ediție se dorește a fi începutul unui eveniment de tradiție, prin care să se recunoască meritele deosebite și rezultatele excepționale din domeniul de cercetare, proiecte aplicate, precum și potențialul de a anticipa și de a aborda provocările viitorului.

Prezența anunțată a prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, la acest eveniment este încă o dovadă a importanței pe care cercetarea o are la cel mai înalt nivel și al aprecierii muncii cercetătorilor români care construiesc viitorul României.

În cadrul evenimentului festiv din acest an se vor acorda premii pentru cercetare și inovare pentru cercetători individuali și echipe de cercetare, atât pentru cei tineri, cât și pentru cei cu experiență. Vor fi două categorii premiate:

Categoria I: Cercetători cu experiență

- Cercetător

- Echipă de cercetare

Categoria II: Tineri cercetători

- Cercetător

- Echipă de cercetare

Pentru fiecare categorie, juriul va selecta trei finaliști. Dintre aceștia, în cadrul Galei se va anunța câștigătorul.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 18 ianuarie 2023. Toți cei interesați sunt invitați să aplice pe galacercetarii.research.gov.ro. Candidaturile vor fi apreciate de un juriu în perioada 19-25 ianuarie.

Juriul este format din reprezentanți ai structurilor guvernamentale și neguvernamentale, cu expertiză în domeniul cercetării științifice.

Toate detaliile legate de înscrierea candidaturilor în competiție, participarea la Gala Cercetării Românești și agenda evenimentului, pot fi consultate pe site-ul: galacercetarii.research.gov.ro.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe