Infecția cauzată de virusul Oropouche, cunoscută și ca „febra leneșului”, reprezintă un motiv de îngrijorare la momentul actual, mai ales pentru cei care călătoresc din Cuba.
Peste 20 de persoane care s-au întors în Statele Unite ale Americii din Cuba au fost infectate în ultimele luni cu un virus numit Oropouche transmis de unele insecte. Informația a fost făcută publică de oficiali din domeniul sănătății din SUA, potrivit Associated Press. Toate aceste persoane au avut o infecție cauzată de virusul Oropouche, cunoscută ca „febra leneșului”.
Sursa citată menționează că nu a murit nicio persoană și că nu există dovezi cum că febra leneșului s-ar răspândi în SUA. Dar autoritățilă îi avertizează pe medicii americani să fie cu băgare de seamă și să investigheze dacă există semne de infecție la cei care călătoresc din Cuba și din America de Sud.
Virusul Oropouche este nativ zonelor cu păduri tropicale. A fost prima dată identificat în anul 1955 la un bărbat în vârstă de 24 de ani care lucra într-o pădure, pe insula Trinidad. Uneori, boala a fost numită și febra leneșului, deoarece oamenii de știință au investigat prima dată virusul pe care l-au găsit într-un animal din familia leneșilor cu trei degete. La acea vreme, oamenii de știință credeau că leneșii erau verigi-cheie în răspândirea acestui virus, între insecte și animale.
Virusul Oropouche se transmite la oameni prin înțepături mici ale unor muște mici (o specie de musculiță) și uneori este transmis de unele tipuri de țânțari. Unii oameni au ajuns să fie infectați după ce au vizitat zone de păduri și se crede că oamenii sunt responsabili pentru fafptul că virusul a ajuns în orașe, dar până acum transmiterea de la o persoană la alta nu a fost documentată.
Potrivit CDC, infecții cu virusul Oropouche au fost raportate în unele zone ale Americii de Sud, în America Centrală și în Caraibe.
Simptomele cele mai frecvente, mai arată CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, o agenție din SUA), includ: febră, durere de cap severă, frisoane, dureri musculare și dureri articulare.
Nu există vaccinuri pentru a preveni infecția cu acest virus și, de asemenea, nu există medicamente pentru a trata virusul Oropouche. Cea mai bună metodă prin care vă puteți proteja de acest virus este să preveniți înțepăturile sau mușcăturile insectelor purtătoare.
În iunie 2024, Cuba a raportat primul său caz confirmat de infecție cu virus Oropouche.
Alte simptome pot fi: sensibilitate la lumină, amețeală, durere în spatele ochilor, greață, vărsături și erupții pe piele. Simptomele durează, de obicei, mai puțin de o săptămână, între 2 și 7 zile. Adeseori, simptomele pot reveni după câteva zile sau chiar după câteva săptămâni.
Majoritatea persoanelor infectate cu virusul Oropouche se recuperează în decurs de câteva zile sau în cel mult o lună. Totuși, unele persoane (mai puțin de una din 20) va dezvolta o formă gravă de boală. Asta înseamnă că ar putea face meningită, encefalită sau ar putea dezvolta hemoragii.
Sursa foto: https://www.shutterstock.com/ro/image-photo/oropouche-virus-term-card-on-doctor-2504501999
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe