Newsflash
Cultură

Esențial în reabilitarea medicală

Esențial în reabilitarea medicală
     La sfârșitul anului 2015 am primit, din partea Societății Române de Reabilitare Medicală (SRRM), un tratat ale cărui 1.500 de pagini se ocupă de subiecte de interes pentru medicii specialiști în recuperare, medicină fizică și balneologie. Traducerea în limba română a ediției a patra a tratatului american „Physical medicine and rehabilitation“, apărut la editura Elsevier sub coordonarea lui Randall L. Braddom, poartă titlul Medicina fizică și de reabilitare, tiparul fiind asigurat de Regia Autonomă Monitorul Oficial.
     Mărturisesc că mi-a trebuit ceva timp să răsfoiesc un volum atât de voluminos; am început prin a parcurge unele capitole care tratau teme apropiate mie ca reumatolog, pentru ca mai apoi să-mi trezească interesul și altele. Acum, la luni bune de la primirea tratatului și după ce mi-am făcut o idee despre conținutul și utilitatea sa pentru practica medicală, simt nevoia să împărtășesc cu dumneavoastră câteva din gândurile mele legate de apariția acestei cărți. Având de-a face cu o traducere a unui tratat american, nu mă voi axa prea mult pe conținut, ci pe modul în care acesta a fost tradus și adaptat în limba română. Sunt convins că cei care au încercat măcar o dată să traducă din română în engleză sau din engleză în română o lucrare științifică de patru–cinci pagini înțeleg foarte bine ce vreau să spun. Efortul de a traduce 1.500 de pagini de literatură medicală trebuie să fi fost unul uriaș, iar din ceea ce am aflat, inițiativa traducerii a venit în 2012 și a aparținut colegului prof. dr. Mihai Berteanu, pe vremea când acesta era președintele societății, fiind continuată de actualul președinte, conf. dr. Adrian Bighea, și finalizată în august 2015.
     Cu coperțile cartonate și tipărit pe hârtie lucioasă, tratatul inspiră încă de la prima vedere eleganță și sobrietate. Toate cele 850 de imagini, figuri și tabele sunt reproduse color în condiții grafice deosebite, grafica fiind identică cu cea originală, apărută în SUA. Pentru a realiza acest tratat, Randall L. Braddom, profesor universitar în New Jersey, a adunat în jurul său nu mai puțin de 155 de colaboratori, nume sonore de la școli de medicină de pe întreg cuprinsul Statelor Unite. Așa cum mărturisește în prefață, „scopul celei de a patra ediții (și al tuturor edițiilor tratatului) a fost acela de a crea un manual practic, util din punct de vedere clinic și ușor de înțeles, care să cuprindă în paginile sale complexitatea domeniului medicinii fizice și de reabilitare“. Și se pare că a reușit, din moment ce în anul 2016 a apărut ediția a cincea, iar tratatul reprezintă principala sursă bibliografică pentru rezidențiat nu numai în SUA, ci și în Europa.
     Tratatul „Medicină fizică și de reabilitare“ este structurat în capitole grupate în patru secțiuni: evaluare, tehnici de tratament și echipamente speciale, aspecte clinice frecvent întâlnite și aspecte ale diagnosticelor specifice. Faptul că reabilitarea medicală este prin esență o specialitate multidisciplinară se vede pe tot cuprinsul tratatului. Multe capitole pot figura de sine stătător în bibliografia altor specialități medicale (bolile reumatice, reabilitarea cardiacă, reabilitarea pulmonară, reabilitarea persoanelor bolnave de cancer, accidentul vascular cerebral, osteoporoza etc.)
     Lăsăm la o parte faptul că ediția a patra a „Physical medicine and rehabilitation“, după care s-a făcut traducerea, a apărut în 2011, iar de atunci s-a mai schimbat câte ceva în imunologie sau în terapia medicamentoasă. Nu mă voi referi nici la unele traduceri mai puțin fericite ale unor termeni medicali, care au scăpat reviziei finale. Capitolul dedicat bolilor reumatologice are 15 pagini și oferă o privire de ansamblu asupra patologiei de care se ocupă această specialitate, cu note aparte pentru principalele afecțiuni: boala artrozică, artrita reumatoidă, fibromialgia, guta etc. La o primă vedere, colegii mei reumatologi ar putea spune: „Cum? Numai 15 pagini pentru bolile reumatismale?!“. Le voi răspunde citându-l chiar pe Randall L. Braddom: „Scopul acestui capitol este acela de a descrie conceptele fundamentale și principiile de bază pe care un medic de medicină fizică și de reabilitare trebuie să le cunoască pentru a aborda efectiv deteriorările și dizabilitatea care sunt asociate cu bolile reumatice“.
     Într-adevăr, uităm adesea că modul în care medicul specialist în reabilitare medicală privește bolile pornește de la dizabilitatea pe care acestea o produc. Planul de tratament pe care îl concepe după evaluarea pacientului este centrat pe combaterea deficitului funcțional, asociind la terapia medicamentoasă mijloacele sale proprii de lucru, care sunt cele specifice medicinii fizice: kinetoterapie, electroterapie, termoterapie, masaj etc. Și iată cum la cele 15 pagini din capitolul de boli reumatologice se adaugă sute de pagini din alte capitole ale tratatului. Acest principiu de abordare este valabil pentru toate afecțiunile însoțite de dizabilitate, menționate în tratat. În legătură cu cele de mai sus, doresc să dau doar un exemplu din multele posibile: în capitolul 14, care se ocupă de dispozitivele ortetice pentru membrul superior, numai simpla parcurgere a tabelului 14.1 și a imaginilor ilustrative este suficientă pentru a înțelege complexul concept de abordare a dizabilității în bolile reumatismale sau care aparțin altor specialități.
   Fără a insista mai mult pe conținut, consider că tratatului „Medicină fizică și de reabilitare“ al lui Randall L. Braddom reprezintă o apariție binevenită în peisajul literaturii medicale în limba română și își va găsi locul în biblioteca oricărui medic, nu numai a colegilor noștri care se ocupă de reabilitarea medicală. Vă puteți lesne închipui ce mare ajutor poate fi acest tratat pentru tinerii medici în perioada de formare profesională, găsind adunate între coperțile unei singure cărți toate conceptele fundamentale ale reabilitării medicale. De altfel, SRRM și-a stabilit un obiectiv prioritar din sprijinirea pregătirii profesionale a medicilor rezidenți, având pentru aceștia unele din cele mai mici cotizații de membru și cele mai mici taxe de participare la manifestările sale științifice. Mai mult decât atât, acest tratat a fost distribuit gratuit membrilor societății, cu ocazia Congresului național de reabilitare medicală din 2015. Tratatul, care nu se găsește în librării, se distribuie în continuare la un preț subvenționat substanțial de SRRM, prin completarea unui formular prezent pe pagina de internet a societății (www.srrm.ro).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe