Newsflash
OPINII

Două lumi

de Dr. Gabriel DIACONU - nov. 24 2023
Două lumi

În doar 24 de ore m-am regăsit navigând de la o extremă la alta a societăţii.

Acum le vorbeam unor oameni obișnuiţi să discute despre antreprenoriat, planuri de viitor, cum să construiești o afacere, cum să-ţi optimizezi vânzările. Cum să accepţi eșecul și să treci peste asta.

La celălalt capăt, a doua zi dimineaţă, am întâlnit oameni care lucrează cu cei pierduţi, cei fără adăpost. Lucrează cu oameni pentru care principala prioritate a zilei e o masă caldă sau cum să facă un duș după nopţi petrecute, la propriu, pe stradă.

Contrastul n-ar putea fi mai mare. Dar cerul permite ambelor lumi să existe, să se petreacă una pe lângă alta. Și mi-am dat seama că noi, medicii, navigăm perpetuu între lumi, căutând să echilibrăm șansele.

O realitate rămâne că, oricât am face, nu va putea vreodată să fie definitiv destul. Putem întinde o mână, putem redistribui resurse, putem construi generozitate, omenie și umanitate în zonele întunecate ale lumii. Cruzimea, inechitatea, indiferenţa rămân atribute ale civilizaţiei din care facem parte, termeni pe care la niciun moment n-avem voie să-i relativizăm, dar nici să-i transformăm în absolut.

Ce-mi pare în continuare frapant, totuși, e cât de puţin, de fapt, se intersectează lumile acestea. Dar și câte lucruri le rămân în comun, măcar că una e profund în lumină, iar cealaltă în întuneric. Măcar de s-ar uita uneori una la cealaltă. 

Acum, că ne îndreptăm spre perioada Sărbătorilor de iarnă, mesajul meu devine acesta: uitaţi-vă împrejur. S-ar putea să observaţi că, dincolo de geamul propriului confort, este o lume cu umbre și tenebre, care oricând cere, dar și merită un pic de căldură. Un pic de lumină.

Deși suntem medici, deci ne ocupăm de boli, suntem și aleși dintre oameni să proiectăm o viziune a sănătăţii împrejur care transcende diagnostic sau tratament. Fiţi buni. Și faceţi un pic de bine. Cât de puţin. Pentru că într-o zonă marginală, extremofilă, unde nimeni nu face nimic, nimeni nu poate nimic, fiecare virgulă înseamnă enorm, diferenţa totală dintre viaţă sau moarte. Iar acesta este crezul ultim medical, din știinţa noastră de carte să returnăm minimă caritate.

Foto: pixabay.com 


Notă autor:

Foto: pixabay.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe