Newsflash
Dosar

Jurnal de pe „frontul de luptă” al vaccinării împotriva COVID-19

de Dr. Cristina Barbu - apr. 30 2021
Jurnal de pe „frontul de luptă” al vaccinării împotriva COVID-19

Ora 6 dimineaţa. Duminică. Duminica de Florii. Mă trezesc. Lucrez de dimineaţă la Centrul de vaccinare de la Hârlău. De aproximativ 3 luni, în fiecare duminică, timp de 6 ore sunt acolo.

Centrul de vaccinare a fost deschis la mijlocul lunii ianuarie. De atunci, colectivul nostru, format din opt medici de familie sau de altă specialitate, zece asistente și patru registratori, încearcă să contribuie în fiecare zi la stoparea acestei pandemii care ne-a schimbat vieţile tuturor. Între timp, unii s-au retras. Nu e deloc ușor ca zi de zi să ai activitate la cabinet sau în spital, iar apoi și în centru.

        Sunt 74 de kilometri de la Iași la Hârlău. Ajung după aproape o oră și jumătate.

        Este ora 7:55. Mi se verifică temperatura. Botoșii, halatul, mănușile, masca: ritualul de fiecare zi. Mulţi dintre pacienţii mei se plâng că nu suportă masca. Noi, cadrele medicale din centru, purtăm uneori mască și 12 ore. O schimbăm de fiecare dată când s-a umezit. Nu contează că eu am făcut o micoză facială de la mască, o port. Sunt vaccinată din ianuarie, cu ambele doze, și menţin mai departe măsurile de siguranţă.

        Împreună cu doamnele asistente verific temperatura în frigider. Verificăm stocul de vaccin. Controlăm listele cu persoanele programate. Cei mai mulţi sunt la prima doză.

        Una dintre doamnele asistente scoate flaconul de vaccin, pe care ulterior îl va pregăti pentru administrare. La ora actuală avem doar vaccinul de la Pfizer-BioNTech. O perioadă a fost disponibil și vaccinul Moderna. Era mai greu atunci. Trebuia să îi cuplăm pe cei care veneau la vaccinare astfel încât să terminăm flaconul de același tip. Uneori, pe același interval orar au fost programaţi și câte 20 de pacienţi. Au fost discuţii, s-a ridicat vocea. Dar cu răbdare și înţelegere, s-au rezolvat toate situaţiile.

Începem vaccinarea

        La intrarea în centru li se verifică temperatura tuturor celor care vin la vaccinare. Se scanează actele de identitate. Li se înmânează formularele care trebuie completate. Cei tineri se descurcă mai ușor. Cei mai în vârstă au nevoie de lămuriri. O parte dintre ei sunt însoţiţi de copii sau de nepoţi. Nu sunt lăsate mai mult de 8-10 persoane în hol. Se respectă distanţa de 1,5 metri.

        Intră în camera de vaccinare primul pacient. Verificăm împreună corectitudinea datelor înscrise și răspunsurile la chestionar. Este tânăr, nu are patologie asociată. Insist pe întrebarea privind prezenţa unor simptome ce ar putea să corespundă perioadei de incubaţie a infecţiei cu SARS-CoV-2. Totul este clar. Se verifică tensiunea, pulsul. Este auscultat pulmonar și cardiac. Poate fi vaccinat.

        Glumim cu el. Se teme un pic. I se explică cum trebuie să ţină braţul, să nu fie încordat, care pot fi unele reacţii adverse și cum pot fi tratate. Bineînţeles că discutăm și despre amânarea consumului de alcool pentru altă zi, chiar dacă este sărbătoare și există sărbătoriţi. I se arată flaconul de vaccin, i se comunică tipul vaccinului. Îi spun că ne vom revedea peste trei săptămâni, la doza de rapel. Are programarea făcută, dar va primi SMS ori e-mail sau chiar telefon cu două zile înainte de rapel.

        Este vaccinat. Întreabă uimit „Doar atât?”.  „Da, doar atât!”.  Nu mai are emoţii. Îl conduc în camera de supraveghere. Este o atmosferă mult mai relaxată. Normal. La sfârșitul acestor minute i se vor măsura din nou tensiunea, pulsul și saturaţia. Dacă totul este bine, va primi dovada de vaccinare și va pleca pe un alt traseu decât cel pe care a venit.

HTA nu este contraindicaţie

        Următorul este chiar un pacient de-al meu. S-a înscris singur pe lista de vaccinare. Totul decurge conform protocolului. Tensiunea măsurată este mai mare decât de obicei. Mai stăm de vorbă, poate totuși mai coboară. Dimpotrivă, este și mai mare. Hotărăsc să mergem în sala cealaltă. Administrez un comprimat sublingual și așteptăm un timp. Noroc că este duminică și nu este aglomerat. Lumea abia acum se trezește și o parte merge la biserică. Glumim, încercăm să mai relaxăm atmosfera. Se măsoară din nou tensiunea. Este mai bine. Este vaccinat. Îi recomandăm să ia legătura cu medicul de familie – care este de faţă! Sunt necesare câteva verificări.

        Mulţi dintre cei care au trecut pe la centrul de vaccinare au avut tensiunea arterială mai mare la prezentare. Aceasta nu este o contraindicaţie pentru vaccinare. Le recomandăm însă un control medical, pentru a verifica dacă este o problemă de moment sau dacă necesită tratament ori o modificare a tratamentului.

Cazuri rezolvate

        Intrăm în ritm. Vin mai mult tineri. Una dintre paciente a întrerupt alăptarea copilului pentru vaccinare. Îi explic că se poate vaccina și dacă alăptează. Îmi spune că a fost opţiunea dânsei. Așa este, e o opţiune. Una dintre doamnele asistente este însărcinată și a fost vaccinată cu ambele doze. Iar sarcina merge foarte bine.

        Încep să vină și câteva persoane din Republica Moldova, care au cetăţenie română. Sunt vaccinate în baza pașaportului sau a permisului de ședere în România. Sunt din ce în ce mai mulţi. Bravo lor! Sunt testaţi PCR înainte de a trece graniţa, fac un drum de 4-5 ore, sunt vaccinaţi, apoi, iar, drum de 4-5 ore înapoi.

        Am avut și cetăţeni din Olanda sau din Franţa cu permis de ședere în România. La unul dintre pacienţii din Franţa avem o problemă cu corectitudinea datelor înscrise în platformă: prenumele nu este corect înscris. Se ia legătura cu coordonatoarea centrului și cu cei de la STS. Nu se poate modifica. Se trimite e-mail celor de la RENV. Se va încerca la rapel să se elibereze adeverinţa cu numele și prenumele corecte. Au mai fost cazuri și au fost rezolvate.

Mi-e dor să văd zâmbete!

        Timpul zboară. Este ora 14:00, am vaccinat deja 36 de persoane. A sosit colega care lucrează în programul de după-amiază. Predau ștafeta. Colegul meu rămâne în continuare. Este mai tânăr decât mine.

        Mă îndrept spre Iași cu mulţumirea că am contribuit și eu încă un pic la această campanie de vaccinare.

        Vă invit și pe voi, cei care citiţi aceste rânduri, să vă vaccinaţi. Oriunde. Dacă vreţi la centrul de vaccinare de la Hârlău, vă așteptăm cu braţele deschise toţi cei care, zi de zi, încercăm să aducem cât mai aproape momentul în care vom putea zâmbi fără mască. Mie mi-e dor să văd zâmbete!

        Le mulţumesc pentru colaborare tuturor celor care fac parte din acest colectiv minunat și, nu în ultimul rând, celor care au făcut posibilă desfășurarea activităţii de vaccinare la acest centru. Până azi, la centrul de vaccinare de la Hârlău au fost vaccinate 5.700
de persoane.

        Un mic „soldat” de pe „frontul cel mare” al vaccinării împotriva COVID-19, medic de familie, Cotnari, Iași

Citește și: Vaccinarea în pandemie - să nu uităm esențialul!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe