Fenomenul de migrație în lumea medicală a luat amploare în ultimii ani, rezidenții și tinerii specialiști fiind cei mai dispuși să călătorească spre zone mai generoase financiar. Conform datelor publicate de Colegiul Medicilor din România, din 1990 până în 2015 au emigrat 21.000 de medici, din care 14.100 începând cu anul 2007, când România a devenit membră a Uniunii Europene. Țările preferate de medici au fost și sunt Germania, Franța și Marea Britanie.
Cine pleacă din România?
Conform unui raport CMR, în anul 2014, 2.450 de medici au solicitat instituției certificate profesionale curente, iar în 2013 au fost 2.995 de solicitări de astfel de certificate, necesare pentru a profesa în străinătate. Specialitățile care au pierdut cei mai mulți doctori în 2014 au fost: medicina de familie, cu 424 de aplicanți, obstetrica-ginecologia (127), chirurgia generală (87), ATI (60), psihiatria (55), pediatria (52), radiologia (48), medicina de urgență (45), ortopedia-traumatologia (43), cardiologia (42) și chirurgia plastică (32).
În spitalele din România, din cei 13.521 de medici angajați, doar 407 (3%) aveau vârsta sub 30 de ani, conform unor date de anul trecut ale Colegiului Medicilor din România. Statisticile europene din 2013 arătau pentru România că 25–30% din medici au vârsta sub 35 de ani.
Anual intră în sistem 3.000 de doctori, dar 3.500 îl părăsesc prin pensionări, decese sau migrație. Conform statisticilor europene, în 2013 aveam cel mai mic număr de medici în spital la 100.000 de locuitori, respectiv 130,2 medici. Tot în 2013, Danemarca avea 269,3 medici la 100.000, Germania 190,4, Lituania 338, Polonia 253,7, Elveția 235,2, Norvegia 229. Singura țară europeană cu un număr similar de medici angajați în spital la 100.000 locuitori era Olanda, cu 132,5.
O problemă europeană
Germania reprezintă una dintre destinațiile preferate de medicii care pleacă din România și nu numai. Conform unor date publicate de Ramin Parsa-Parsi, reprezentant al Asociației medicale germane (Bundesärztekammer), statisticile sunt îngrijorătoare pentru Germania: în 2011, erau înregistrați cu drept de practică 24.595 de medici non-germani, iar în 2013 numărul lor a crescut la 31.236. Conform statisticilor din 2013 efectuate de Asociației medicală germană și de Federația camerelor medicilor, din 17.914 medici veniți din țări membre UE, cei mai mulți (3.215) provin din România, locul doi fiind ocupat de medicii din Grecia, cu 2.500. În „top cinci“ se mai află Austria (cu 2.189 de medici), urmată de Polonia și de Ungaria. Cu toate că în 2013 au imigrat 2.926 de medici din UE și țări non-UE, în același an au emigrat din Germania 3.035 de medici, din care doar 1.815 au rămas în Europa. Bundesärztekammer relatează un veritabil paradox, cu toate că medicina rămâne o facultate căutată, cu 70.000 de aplicanți pe 13.500 de locuri disponibile anual la 37 de facultăți de medicină din toată Germania. Unul dintre motivele acestei crize medicale ar fi inclusiv reducerea programului de lucru al medicilor, conform directivei europene privind timpul de lucru. Astfel, România se încadrează în trendul general european al migrației personalului medical, diferența fiind că nu există o masă de medici care să imigreze pentru a compensa măcar parțial acest deficit.
În 2013, Consiliul național al ordinului medicilor din Franța raporta 3.510 medici români. În Franța, 68% din medicii români lucrează în spitalele publice, restul fiind angajați în sectorul privat, iar mediul urban este preferat celui rural, unde însă există cel mai mare deficit de medici. Un factor care a contribuit la criza de medici din Franța a fost reducerea numerus clausus și astfel scăderea numărului de absolvenți ai facultăților de medicină.
Cabinetul din rural
Dr. Paula Seciu, medic specialist medicină de familie, este unul dintre numeroșii medici care au plecat spre Vest. Destinația: Lengenfeld, în landul Saxonia din Germania, un mic orășel cu o populație de 7.264 de locuitori la recensământul din 2014. În Lengenfeld se poate ajunge luând avionul până la Berlin, apoi trenul până la Jena, iar de acolo, cu mașina, încă o sută de kilometri. Lengenfeld beneficiază de două cabinete de medicină de familie, unul de pediatrie, unul de dermatologie, unul de medicină internă și unul de stomatologie. Deoarece tinerii medici germani preferă orașele mari sau emigrarea, în zonele rurale medicii care se află la vârsta pensionării nu mai găsesc cui să vândă praxisul. Atunci apelează la firme de recrutare personal medical pentru a găsi medici, predominant din țări din estul Europei, pentru a prelua cabinetul medical. Una dintre firmele de recrutare cu experiență de peste zece ani în domeniu este Brandler & Rauschelbach, care ne-a și facilitat documentarea acestui articol.
La firma de recrutare a apelat și Paula Seciu. Lucrase în România ca medic de familie într-o clinică privată, însă venitul era fix indiferent de numărul de pacienți pe care îi avea în listă și indiferent de numărul de consulturi lunare efectuate. În martie 2015, a plecat spre Lengenfeld împreună cu familia. Timp de șase luni, acolo a lucrat în paralel cu medicul pe care trebuia să îl succeadă, iar din octombrie a preluat cu totul conducerea cabinetului. Costul unui astfel de praxis a fost de 50.000 euro, inclusiv cabinetul fizic cu șase camere: două birouri, o cameră pentru recoltarea de analize, o cameră pentru ecografie, o cameră de consultație, o cameră pentru aerosoli, o recepție, două băi, dar și lista de pacienți cu peste două mii de persoane.
Medic de familie în Germania
Cum se desfășoară viața într-un cabinet medical individual? Programul de consultații respectă orele de masă, iar programările se fac în funcție de aceste ore. Medicul de familie este obligat să efectueze vizite la domiciliu, dar acestea sunt decontate de casa de asigurări cu aproximativ 56 de euro. Medicul decide când și cum le face.
Medicul de familie face o gardă pe lună, plătită, iar sistemul de urgențe 112 va direcționa către acesta urgențele minore. Medicul de familie de gardă evaluează situația și, dacă este necesar, cheamă ambulanța pentru a transporta pacientul la spital.
Relația medicului de familie cu casele de asigurări de stat sau private este una strânsă. Casa oferă lunar medicului o sumă de bani în funcție de cheltuielile estimative pe care le-a avut în anul precedent. Medicul raportează trimestrial, iar ce se obține peste suma oferită lunar de casă se decontează în luna următoare. Un cabinet individual poate genera un venit de 20.000–25.000 de euro lunar, din care medicul plătește chiria cabinetului, asistenta medicală, personalul paramedical, taxele, iar ce rămâne medicului nu scade sub 3.000 de euro lunar. Cardul de sănătate al pacientului este validat trimestrial, nu la fiecare vizită la medic care are loc în acel trimestru. Orice rețetă este decontată de casă, cu maximum trei medicamente pe rețetă, iar pacientul are o coplată de cinci sau zece euro. Nu există rețetă electronică. Medicamentele prescrise sunt introduse în baza de date a cabinetului și sunt raportate la Casă. Dacă medicul a prescris un medicament mai scump și nu unul generic, Casa trimite acestuia o scrisoare prin care cere medicului să își justifice alegerea făcută, iar dacă nu poate, medicamentul nu va fi rambursat de Casă, practic va fi plătit din buzunarul medicului. Copiii beneficiază de card de sănătate, dar serviciile medicale și rețetele sunt decontate integral.
Doar medicii cu cabinete individuale au cod de parafă, nu și medicii care lucrează în spital. Semnătura medicului este suficientă și recunoscută pe orice act: adeverință, scrisoare medicală, iar parafa este obligatorie pentru eliberarea rețetelor. Casa monitorizează și numărul de zile de concediu medical alocate de medicul de familiei unei patologii. Dacă acordă mai multe zile decât cele prevăzute prin lege, i se cere din nou să își justifice decizia în scris. Pare să fie un program încărcat, dar Paula Seciu spune că are acum mai mult timp liber și mai multă flexibilitate pentru a se ocupa de propria familie.
Responsabilități și libertăți
Medicul de familie se ocupă masiv de prevenție și are numeroase responsabilități, dar și libertăți. Are dreptul să prescrie și să inițieze terapie pentru HTA, diabet, depresie, fără o scrisoare medicală de la un medic specialist. În baza specializării de medicină de familie, poate efectua mică chirurgie, cu excizarea de lipoame, poate trata piciorul diabetic. Poate face dermatoscopie și astfel screening pentru melanom, poate pune holter EKG sau de tensiune, poate efectua teste de efort, poate măsura tensiunea intraoculară. De asemenea, poate să își ia competențe în psihosomatică și poate face psihoterapie în cabinet pentru depresiile ușoare sau pentru pacienții care suferă de cancer. Aceste competențe pe care un medic trebuie să le facă în afara specializării sale sunt stabilite de Camera medicilor din fiecare land – unele vin cu specializarea, altele necesită cursuri suplimentare, care se efectuează contra cost (de exemplu, competența în ecografie). Cu cât medicul face mai multe, cu atât va deconta mai mulți bani de la casa de asigurări.
Aceste libertăți și responsabilități pe care le are medicul de familie vin ca răspuns la numărul mic de medici de alte specialități existenți. Camera medicilor stabilește necesarul de cabinete de specialiști la 100.000 de locuitori și nu mai acordă drept de practică dacă acest număr este atins. Astfel, o programare la pneumolog sau oftalmolog se face cu șase sau chiar opt luni în avans. Dacă se suspectează o afecțiune mai gravă, medicul de familie poate contacta specialistul și astfel consultul poate fi urgentat.
Colaborare și birocrație
După vârsta de 35 de ani, o dată la doi ani, medicul de familie poate efectua pacientului un screening al stării de sănătate, care include analizele uzuale de sânge, măsurarea TA, screeningul cancerelor cutanate și, la femei, examen ginecologic (efectuat de specialist), iar pacientul este răsplătit de casa de asigurări cu o sumă de bani până la un maximum de 300 de euro, iar dacă este nefumător mai primește 15 euro de la casă.
Colaborarea cu medicii din alte specialități este „foarte bună“, după cum o descrie Paula Seciu. Specialistul dă scrisoare medicală pentru toți pacienții, iar când are nevoie sună medicul de familie pentru detalii, pentru că el cunoaște cel mai bine pacientul. „Dacă am inițiat un tratament pentru hipertensiune și nu am rezultate, pot suna un cardiolog și acesta mă sfătuiește telefonic ce medicație să încerc, nu există frica aceasta de a colabora, medicii se ajută și comunică foarte mult între specialități, chiar și la telefon.“
Birocrația este destul de cronofagă. Medicul raportează trimestrial către casa de asigurări, online. Medicul introduce în baza de date codurile diagnostice – din ICD 10, nu există sistem diferit de codare pentru medicii de familie, codurile procedurilor și medicația prescrisă pentru fiecare pacient. Deși există multiple case de asigurare, medicul nu ține cont de acestea, el poate prelua pacienți indiferent de Casa la care sunt asigurați, fie de stat sau privată. Pentru cei care au asigurare privată, medicul întocmește o factură, pacientul plătește, iar serviciul este decontat de Casa privată direct către pacient, nu către medic.
Statul sare în ajutor
Statul oferă ajutor financiar unui medic care preia un praxis: acesta poate solicita Casei bani pentru echipamente medicale sau chiar pentru a renova cabinetul, suma de bani alocată fiind de maximum 40.000 de euro. De asemenea, poate solicita bani pentru achiziționarea unei mașini (maximum 15.000 de euro), necesară efectuării vizitelor la domiciliu. Medicii care acceptă să practice în zone mai defavorizate pot primi sume mai mari de bani din partea statului.
„Germanii sunt amabili și foarte săritori, acceptă un medic străin. Nu am avut probleme de integrare, medicul care mi-a vândut praxisul m-a prezentat și m-a ajutat să mă integrez în comunitate și ne-a ajutat să găsim un loc de muncă pentru soțul meu, medic rezident ortopedie-traumatologie. Primarul și soția acestuia ne-au ajutat să ne găsim locuință și o grădiniță pentru copil“, povestește dr. Paula Seciu.
Dr. Luiza Găinușe (foto), medic specialist pneumolog în România, deține în prezent un praxis de medicină de familie în Wurzen, Germania. Wurzen este un oraș cu o populație de aproximativ 17.000 de locuitori, situat la aproximativ 25 de kilometri de Leipzig.
Germania suferă de îmbătrânirea populației, iar în zonele rurale vârstnicii sunt principalul segment populațional. Ca tânăr, atracțiile și distracțiile nu sunt foarte diverse în aceste zone, viața este rutinată, liniștită, așezată. Distracțiile din timpul liber sunt accesibile dacă ești dispus să bați câteva sute de kilometri cu mașina pentru a ajunge într-un oraș mare. Timpul stă în loc într-un orășel de provincie, totul e rustic, tradițional și deschis până la ora 22, activitățile sunt destinate seniorilor, copiilor și cam atât. Ocazional, mai apare câte un festival de film local, unde filmele străine sunt trei-patru la număr și obligatoriu dublate, iar distracțiile de weekend sunt destinate familiilor. Viața culturală, cinematografele, concertele, cluburile sunt doar în orașe mari, de exemplu Berlin, cel mai activ și mai cosmopolit oraș din Germania. Nemții sunt amabili, săritori, dar tradiționaliști și religioși. Tinerii se căsătoresc și au copii devreme, astfel că Germania nu e tocmai destinația ideală pentru o persoană activă, mondenă, care la sfârșit de săptămână iese la film, la o bere sau la petreceri în club, care dorește să își facă prieteni noi și să aibă o viață socială activă. Am întrebat-o pe Paula Seciu cum s-a adaptat la viața liniștită de provincie venind din agitația unui oraș mare ca Bucureștiul, unde a studiat și a profesat. Răspunsul nu m-a surprins: „Asta îmi doream! Un loc liniștit, fără agitație și nebunie“. Secretul este să îți dorești, nu să faci un compromis.
O criză fără soluții
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, s-a accentuat mult fenomenul de „brain drain“ din România. Cu toate că a fost observată încă din anii ʼ40 ai secolului trecut migrarea personalului medical în spațiul european, țările care reușesc să concentreze cel mai mult personal medical străin sunt puține: Marea Britanie și Germania. Global, cei mai mulți medici migrează către SUA, Canada și Australia.
În final, unde se va situa România în această epocă a migrației? Până în acest moment, suntem o sursă masivă de creiere pentru Vest, fără a avea o țară mai defavorizată economic ca soluție pentru a ne umple golul creat. Putem lua măsuri economice suficient de rapid pentru a ne putea salva din această criză a sănătății, înainte ca ideea de emigrare să se înrădăcineze atât de adânc în ADN și să rămânem fără scăpare? Este suficientă o creștere salarială sau este nevoie de o schimbare masivă în politica de sănătate pentru a ne ține doctorii acasă?
