Newsflash
OPINII

Doctorii lui Eminescu

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - ian. 14 2022
Doctorii lui Eminescu

UMF „Gr. T. Popa” din Iași lansează o invitaţie de a păși într-o lume a doctorilor ieșeni ai lui Eminescu.

Eveniment_Eminescu

Aula „Alexandru Tzaicu” a Centrului de Simulare „Prof. univ. dr. Cristian Dragomir” din Iași găzduiește, în pre-Ziua Culturii Naţionale, un eveniment în care Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași lansează „Prelegerile UMF Iași”. Acestea se adaugă deja tradiţionalei serii „Conferinţele «Grigore T. Popa»”. Evenimentul va fi transmis live pe câteva dintre platformele online.

În urmă cu aproape un secol, Grigore T. Popa și-a numit lecţia inaugurală „Ce este și ce nu este Anatomie?”. Întâlnirea de vineri, 14 ianuarie, aș spune mai întâi că nu este o prelegere despre geniu și suferinţă, eroare medicală sau cabală antieminesciană, alienaţie sau sifilis. Este despre doctorii ieșeni care au privit înspre Eminescu cu ochi de clinician ori de patograf.

Au povești de spus

Prelegerea este despre doctorii Russ și Gavrilescu, maestru și discipol, care, în iarna anului 1884, într-unul dintre saloanele Spiridoniei, l-au tratat pentru o fractură de gambă pe sub-bibliotecarul Bibliotecii Universităţii din Iași. Cine sunt doctorii Iuliano și Bogdan, care, în urma „requisiţiunei Domnului Procuror, din 5 noiembrie 1886, de a constata starea mintală a lui Mihai Eminescu, mergând la arestul Despărţirii I, unde se afla pacientul”, au tras concluzia că suferă de anumite afecţiuni care necesită internarea într-o „casă specială spre căutare și observare”.

De asemenea, este despre comisia medicală care l-a examinat pe Eminescu, în vara anului 1887, la Iași, alcătuită din trei profesori ai Facultăţii de Medicină din Iași, medicul-șef al orașului și medicul-șef al Corpulul al IV-lea Armată. Dincolo de activitatea lor medicală, de experienţa din Războiul de Independenţă, de distincţiile primite sau de calităţile lor didactice și publicistice, fiecare dintre aceștia are povești interesante de spus, peste timp.

Întrebări și răspunsuri

Ne vom întreba: cine conducea stabilimentul de la Repedea, în care a beneficiat de hidroterapie Eminescu? Cine era junimistul-medic Dimitrie Boghean ce oferea informaţii de la Viena despre poet? Cine era studentul medicinist ieșean Vasile Lateș, cel care a avut iniţiativa ridicării primului bust reprezentându-l pe Eminescu, la Botoșani? Din Botoșani a plecat și Panait Zosin, primul doctor care a scris despre Eminescu. Acest doctor, care a privit postum înspre Eminescu, cu experienţa de medic al Ospiciului de la Mănăstirea Neamţ, dar și ca literat, a fost profesor al Facultăţii de Medicină din Iași, scriitor, creator de gazete, orator și primar al Iașiului.

Cunoscut drept clinician-artist în spaţiul românesc, Constantin Bacaloglu, fost decan al Facultăţii de Medicină din Iași, este unul dintre doctorii care au susţinut conferinţe publice, dar au și scris, printre primii, despre Eminescu. Se va vorbi și despre textele iatroistoricului Constantin Romanescu și despre cartea legistului Gheorghe Scripcaru. Dar și despre o inedită poveste de iubire a unuia dintre medicii de care Eminescu s-a simţit extrem de atașat în Spitalul „Spiridon” din Iași.

Încăperile în care astăzi se află nucleul Universităţii de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” au fost traversate și marcate definitiv de pașii și glasul lui Eminescu. Spiritul eminescian se întrepătrunde cu cel al patronului spiritual al Universităţii, cel care, în studenţie, a avut șansa de a lua contact fizic, dar mai ales spiritual, cu manuscrisele eminesciene.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe