Newsflash
Diverse

O dantură fixă pentru cei cu osteoporoză

de Dr. Carl Moussa - apr. 15 2022
O dantură fixă  pentru cei cu osteoporoză

Când discutăm despre intervenţiile chirurgicale stomatologice, majoritatea celor care se confruntă cu osteoporoza le privesc cu teamă și cred că, în cazul lor, implantul dentar este contraindicat.

Dr-Carl-Moussa-805x503Manoperele chirurgicale nu sunt contraindicate pentru acești pacienţi! În schimb, acestea nu le sunt indicate celor care urmează deja un tratament cu bifosfonaţi, tratament specific osteoporozei, deoarece respectiva terapie afectează osul, astfel încât, după orice tratament chirurgical, acesta nu se mai vindecă.

În acest caz, osul va ajunge la o situaţie în care va muri – apare osteonecroza, caz în care nu se mai poate face nimic. Ce se poate face însă este oprirea, cu acordul medicului curant, a tratamentului cu bifosfonaţi pe o perioadă. Ulterior, se face un set de analize și, dacă este totul bine, putem trece la extracţii dentare, adiţie de os, implant dentar sau orice altă manoperă chirurgicală.

Efectul asupra maxilarelor

Osteoporoza modifică densitatea oaselor de la nivelul cavităţii orale, dar nu influenţează posibilitatea de a înlocui dinţii lipsă cu un implant dentar. În funcţie de densitatea osoasă a fiecărei persoane, există protocoale și tehnici separate, prin care se pregătește osul pentru viitorul implant dentar, astfel încât acesta să reziste în timp.

Nu trebuie să considerăm osteoporoza ca pe ceva foarte rău; aceasta face parte, pur și simplu, din ritmul de îmbătrânire a omului. De asemenea, osteoporoza apare în cele mai multe cazuri la femeile care au trecut de menopauză, deoarece densitatea oaselor scade.

Esenţial înainte de începerea tratamentului

Diagnosticul de osteopenie sau de osteoporoză se pune prin osteodensitometrie, iar tratamentul este, în cele mai multe cazuri, bazat pe bifosfonaţi, clasă de medicamente care are rolul de a împiedica resorbţia osoasă.

De aceea, recomandăm, înainte de a începe tratamentul cu bifosfonaţi, un consult la stomatolog, pentru înlocuirea dinţilor lipsă. În caz contrar, problemele dentare se agravează și apar complicaţii.

Este foarte important ca persoanele care se confruntă cu osteoporoză să știe că există soluţii pentru problemele stomatologice și în cazul lor, indiferent de complexitate, iar când discutăm despre o dantură sănătoasă, atât starea generală a organismului se îmbunătăţește, cât și calitatea vieţii.

Citiți și: Self-service în stomatologie

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe