De ani buni un concept modern, vizând în principal
domeniul terapeuticii, cu posibilă şi necesară extensie – ca principiu – în întreaga
medicină, medicina bazată pe dovezi ar fi trebuit, dacă nu să elimine, cel puţin
să marginalizeze unele concepte, filosofii, practici care nu fac dovada unui
fundament ştiinţific şi care totuşi par să câştige teren, să adune adepţi.
În rândurile
următoare mă voi opri la detoxifiere. Câtă
vreme acest proces a fost invocat de persoane fără pregătire medicală – nutriţionişti
autodeclaraţi, educatori de ocazie, jurnalişti de rubrici (altfel bine intenţionaţi),
alte persoane prezentate în presă ca „specialistul nostru“ – a putut fi, în
opinia personală, ignorat; când este preluat şi de unii medici, mai ales din
domeniul nutriţiei, dar şi de alţi specialişti cu pregătire ştiinţifică,
lucrurile se cer a fi puse la punct.
Ce
se pretinde a fi detoxifierea? Un proces fiziologic de eliminare a toxinelor, căruia
este firesc să i se descrie mecanismele, să fie definit. Dar, dincolo de acest
termen, nu ni se spune nimic, niciodată. De la fiziologie ştim că epuratorii
naturali ai organismului sunt aparatul urinar, cel digestiv, plămânii şi
pielea; mai ştim cu precizie ce se elimină specific pe aceste căi, ca şi
mecanismele. De fapt, ceea ce se elimină nici nu sunt propriu-zis toxine
(substanţe nocive cu acţiune toxică produse de bacterii, paraziţi şi unele
ciuperci – DEX), ci produse – deşeuri rezultate din metabolism, de care
organismul se degajă prin mecanisme biologice perfecţionate de-a lungul evoluţiei
filogenetice. S-ar putea explica faptul că este o formulare figurată (caz în
care ar fi necesară punerea ghilimelelor), numai că cei ce invocă exasperant
„detoxifierea“ (în majoritatea cazurilor spre a-şi promova produsele) o fac cu
un aer doct, ca şi cum s-ar baza pe studii ştiinţifice, despre care niciodată
nu oferă detalii şi explicaţii.
Sunt
prezentate ca având efecte de „detoxifiere a organismului“ diverse remedii, cu
deosebire plante, dar şi unele medicamente, preparate îndoielnice, nutrienţi şi
suplimente alimentare şi chiar alimente.
Privind
alimentele, asistăm la o adevărată ofensivă de a pătrunde cu acestea pe piaţa
medicamentelor. Se garantează vindecări rapide ale unor boli, prevenirea
altora, neuitând să acuze medicamentele propriu-zise, care nu ar fi altceva
decât… „chimicale periculoase“. S-au găsit şi denumiri imposibile, forţate
pentru „alimentele-medicament“ – alicamente şi nutraceutice, care se pare că
nu s-au impus, aşa cum ar fi dorit iniţiatorii. A urmat însă şi reacţia firească
a organismelor internaţionale – OMS, Uniunea Europeană, cu suborganismele
specializate, care au legiferat interdicţii de prezentare, inclusiv pe înscrisurile
etichetelor, ca fiind indicate în anumite boli.
Medicina
este ştiinţă, nu magie, nici practică empirică. Medicina este bazată pe dovezi,
iar agenţiile naţionale specializate în controlul medicamentelor impun exigenţe
deosebite la lansarea pe piaţă a unui medicament; din păcate, alte „remedii“
scapă controalelor şi umplu buzunarele întreprinzătorilor, din ce în ce mai mulţi
şi tot mai toleraţi.
