Muzeul Național al Literaturii Române propune o expoziție ce are ca temă vestimentația tradițională românească în diferite zone etnografice cu specific propriu.
Sărbătoarea de Sânziene, marcând triumful absolut al soarelui și al luminii în ziua cea mai lungă din an, înseamnă totodată și celebrarea iei românești (aflată în patrimoniul imaterial al UNESCO), bucurând publicul cu numeroase evenimente culturale, expoziții, conferințe și șezători, pe întreg cuprinsul țării, dar și în afara granițelor sale.
Element identitar profund legat de rădăcinile noastre țărănești, de cumințenia și buna măsură, dar și de creativitatea nelipsită din lumea satului tradițional, portul tradițional este din ce în ce mai des adus în atenție. Este studiat dar și folosit în viața de zi cu zi, așa cum făceau și înaintașii noștri odinioară, semn că nu a rămas doar o curiozitate menită să fie doar piesă de muzeu.
În acest spirit, pe 24 iunie a.c. a fost vernisată la sediul din str. N. Crețulescu al Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), expoziția „Colecție și colecționar | Silviu Ilea”. Viziunea curatorială îi aparține Monicăi Morariu, cea care de mai multă vreme a adus la MNLR conceptul de expoziții temporare integrate în colecția de bază, care să intre în dialog cu aceasta, generând astfel noi valențe de emoție și de sens pentru fiecare dintre vizitatori. 
Dacă la precedentele întâlniri avusesem ocazia de a descoperi în cadrul expoziției de bază a MNLR diferite creații artistice contemporane (bijuterii, ceramică, obiecte de artă decorativă etc.), acum privirea ne este ghidată către trecut, fiindu-ne lansată invitația unei călătorii în timp, în diferite zone etnografice cu specific propriu. Realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), această expoziție, care va putea fi vizitată până la 20 iulie 2025, are la bază colecția personală a unui specialist pasionat. 
Bucovinean de origine, născut la Câmpulung Moldovenesc, Silviu Ilea a realizat o cercetare doctorală despre costumul tradițional din ținutul natal și este muzeograf la MNȚR. Dincolo de activitatea profesională de cercetare și promovare a culturii tradiționale, a adunat de-a lungul timpului un număr impresionant de obiecte aparținând vestimentației tradiționale românești, pe care are bucuria de a le prezenta și publicului larg cu această ocazie.
Alături de parcursul cronologic prin istoria literaturii române, alături de marii scriitori ai neamului, de obiectele care le-au aparținut și volumele pe care le-au publicat, putem descoperi acum și costume populare provenind din cele mai cunoscute regiuni etnografice (au fost selectate doar variante de port feminin, mai impresionante din punct de vedere cromatic și decorativ), dar și diferite obiecte accesorii pentru gât sau mâneci, salbe, podoabe de cap, paftale etc. 
Văzându-le pe fiecare alături de portretele de scriitori (Vasile Alecsandri, George Bacovia, Lucian Blaga, Gala Galaction ori Adrian Maniu), personajele literare încep să prindă viață grație acestor veșminte, și ne imaginăm imediat chipuri de țărănci, de tineri semănători, ori de alte chipuri ale satului tradițional, așa cum le știm din creațiile literare.
Ca un element complementar al expoziției, au fost identificare în colecția MNLR o serie de fotografii de epocă, în care Regina Elisabeta, Ion Pillat și Sabina Cantacuzino au fost imortalizați purtând costume tradiționale românești, constituindu-se astfel o nouă legătură între literatură și folclor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe