Newsflash
Apariții editoriale

De la spiritualitate la medicină tradiţională

de Dr. Ovidiu-Lucian Băjenaru - aug. 23 2024
De la spiritualitate la medicină tradiţională

A fost publicat recent volumul Soul and Body Diseases, Remedies and Healing in Middle Eastern Religious Cultures and Traditions, coordonat și editat de profesorul și cercetătorul din cadrul Academiei Române Cătălin-Ștefan Popa.

Volumul Soul and Body Diseases, Remedies and Healing in Middle Eastern Religious Cultures and Traditions (Studies on the Children of Abraham [STCA] 10, Leiden/Boston: Brill, 2023), 398 pp.+ XIV prezintă istoria patologiei în exegeza părinţilor bisericii, a monahilor, a școlilor de gândire. El integrează o multitudine de tradiţii păstrate de comunităţile creștine răsăritene, iudaice și musulmane. 

Apărut la Editura Brill, volumul reprezintă o contribuţie originală și necesară în cercetarea umanistă internaţională. Acoperă o lacună existentă în cercetarea actuală a curentelor culturale din Orientul Mijlociu, a ideilor religioase și a istoriei practicilor medicale. 

Din liniile directoare trasate de profesorul Popa aflăm că volumul caută să ofere informaţii despre ce au învăţat „oamenii din diferite medii religioase sau confesionale despre bolile sufletului și ale corpului”. De asemenea, prezintă  efectele psihologice și sociale generate de convingerile pe care generaţiile din istoria antică, medievală sau modernă le-au avut despre diagnosticarea maladiilor trupului și sufletului, despre căutarea remediilor și procesul de vindecare.

Multiplele faţete ale vindecării

Cartea însumează un studiu introductiv și 14 contribuţii semnate de 16 specialiști de la universităţi de pe întreg mapamondul, inclusiv din București și Timișoara. Pe parcursul lecturii asistăm la o fascinantă călătorie prin universul cunoașterii profunde despre cum trebuie să ne raportăm la boală, corelând principiile medicale hipocratice, etimologiile farmacobotanice feniciene și aramaice, dar și rugăciunea asceţilor deșertului, precum Antonie, Evagrie Ponticul, Origen sau Vasile cel Mare. Aceștia au luptat cu gândurile și patimile trupului pentru a ţine departe orice tip de maladie. 

În paginile ei regăsim și: experienţa duhovnicească a tradiţiei monahilor de la Optina; înţelepciunea populară etiopiană păstrată în manuscrise rare despre terapii medicale; recomandările din cărţile de cult armenești sau ghidul terapiei inimii din spiritualitatea siriacă a părinţilor Isaac Sirul, Simeon Taibuteh. Totodată, ne sunt prezentate exemple de vindecări miraculoase din agiografia georgiană; cazuri de epidemii atestate în izvoare istorice iudaice sau elemente de medicină coranică și tradiţii farmacologice din Africa. 

În concluzie, cartea este o invitaţie la interdisciplinaritate și o dovadă că atât noi, medicii, cât și istoricii ideilor, antropologii, teologii putem învăţa unii de la alţii. Că și unii, și alţii posedăm doar parţial din știinţa despre om, boală și vindecare. 

Recomandăm cu toată căldura acest volum, din care se pot îmbogăţi cultural nu doar specialiștii, cercetătorii avansaţi în studiile culturale, istorici ai medicinei, teologi sau sociologi, ci și cititorii de rând, dornici să înţeleagă patologia altfel decât suntem obișnuiţi să o facem.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe