Congresul Asociaţiei de Endocrinologie
Clinică din România (AECR) s-a desfăşurat anul acesta la Sibiu, în aula Facultăţii
de Medicină „Victor Papilian“. După cum remarca prof. dr. Constantin Dumitrache, preşedintele AECR, în deschiderea
reuniunii, 2014 este un an aniversar pentru endocrinologia românească: 140 de
ani de la naşterea lui C. I. Parhon, 105 ani de la publicarea primului tratat
de endocrinologie (al profesorului Parhon), 80 de ani de la primul curs de
endocrinologie şi 75 de ani de la organizarea, la Bucureşti, a primului congres
de endocrinologie al Micii Antante.
Hipogonadismul şi bătrâneţea
Într-o amplă comunicare, prof. dr. Eduard
Circo (Constanţa) a vorbit despre hipogonadismul masculin survenit tardiv.
Medicul constănţean crede că „subiectul este sensibil, mai ales pentru că,
într-un mod oarecum eronat, hipogonadismul este adeseori corelat cu bătrâneţea“.
Hipogonadismul „implacabil“, survenit în viaţa oricărui bărbat, a fost denumit
iniţial sindromul ADAM (androgen
deficiency adult male), la care s-a adăugat apoi un prefix optimist, P (parţial).
Andropauza rămâne un termen impropriu şi ar putea fi înlocuit de mai eleganta
construcţie „hipogonadismul masculin al vârstei mijlocii a bărbatului“.
Controversele, explică Eduard Circo, sunt dictate de o serie de date privind
complicaţiile somatice şi metabolice asociate deficitului funcţional gonadic.
Variabilitatea rezultatelor substituţiei hormonale complică şi mai mult
lucrurile.
Acceptarea procesului involutiv ce cuprinde
gonadopauza, somatopauza, adrenopauza, ca proces general de involuţie biologică
denumit simplu „îmbătrânire“, simplifică în mod real conceptul: „Nota optimistă
trebuie să domine această etapă existenţială obligatorie. Modul de viaţă
anterior condiţionează nuanţele“. Climacteriul sau vârsta critică înseamnă
schimbarea fizionomiei, în spatele căreia se pot ascunde şi alte probleme,
explică profesorul Circo: „O etapă de bulversare, se rupe echilibrul
organismului adult, se încearcă restabilirea echilibrului vârstei a treia şi,
bineînţeles, adevărata problemă sunt testiculele, riscul cel mai mare fiind
atrofia“. Majoritatea bărbaţilor maturi (vârstnici) sunt confruntaţi cu
reducerea androgenilor gonadali, corticoadrenali, a hormonilor de creştere, a
melatoninei. În această perioadă apar deficienţe endocrine, de regulă parţiale.
Gonartroza şi spondiloza preced, în general, simptomele hipogonadismului.
Terapii în prolactinomul gigant
Prof.
dr. Carmen Georgescu (Cluj-Napoca) a arătat de ce prolactinomul gigant, deşi
rar, constituie o provocare diagnostică şi terapeutică. Tumora de largi
dimensiuni (peste 4 cm) are extensie supraselară, în prezenţa unor concentraţii
circulante înalte de prolactină, fără cosecreţia altui hormon hipofizar (GH sau
ACTH). Complicaţiile neurologice şi oftalmologice sunt frecvente şi adeseori
coincid cu momentul diagnosticului, demascând afecţiunea. În evoluţie, prevalenţa
formelor înalt agresive şi a celor complicate cu apoplexie pituitară este mare.
Cabergolina, agonist dopaminergic selectiv,
reglează nivelul de prolactină, prin inhibarea indirectă a secreţiei acesteia, şi
reduce direct volumul tumoral prin inducerea necrozei celulare şi a fibrozei
perivasculare. Radioterapia şi tratamentul medicamentos antitumoral (ex.:
temozolomida) se profilează ca alternative ale tratamentului în formele fără
control terapeutic prin cabergolină şi tratament chirurgical, precizează Carmen
Georgescu.
Managementul
tumorilor adrenale bilaterale
Prof.
dr. Cătălina Poiană (Bucureşti) arată că, odată descoperite, incidentaloamele
adrenale (mase tumorale adrenale cu dimensiuni mai mari de 1 cm, descoperite
întâmplător cu ocazia efectuării unui examen radiologic) ridică două probleme
fundamentale care trebuie elucidate înaintea deciziei terapeutice: stabilirea
caracterului benign sau malign al leziunii şi evaluarea statusului secretor sau
nefuncţional al tumorii. Într-un studiu amplu, efectuat prin analiza a peste 60
de mii de tomografii computerizate abdominale între anii 1985 şi 1990, s-au
detectat incidentaloame adrenale la 259 de pacienţi (0,4% din cazuri). Prevalenţa
tumorilor adrenale creşte odată cu înaintarea în vârstă, iar în 10–15% din
cazuri tumorile adrenale sunt bilaterale.
Pentru masele tumorale adrenale unilaterale
descoperite întâmplător, datele din literatură arată că în 80% din cazuri
adenoamele sunt nefuncţionale, în 5% din cazuri se poate găsi un sindrom
Cushing subclinic, în 5% masa adrenală se poate dovedi a fi feocromocitom, 1%
pot fi adenoame producătoare de aldosteron, mai puţin de 5% pot fi carcinoame,
2,5% pot reprezenta leziuni metastatice, iar restul, mult mai rar, sunt
ganglioneuroame, mielolipoame sau chisturi benigne. „Deoarece spectrul prezentărilor
în cazul tumorilor adrenale bilaterale este atât de larg, se impune evaluarea
statusului hormonal, care poate evidenţia insuficienţa adrenală (de exemplu, în
cazul metastazelor adrenale bilaterale), funcţie normală sau hipersecreţie
hormonală“, adaugă Cătălina Poiană.
O altă dificultate diagnostică apare atunci
când una din tumori este nefuncţională, iar tumora contralaterală prezintă
hipersecreţie hormonală: „În seria noastră de pacienţi, incidentaloamele
adrenale nefuncţionale s-au asociat cu tumori contralaterale secretante de
cortizol (patru cazuri), feocromocitoame (trei cazuri) sau hiperaldosteronism
(un caz)“.
Genetica
hiperparatiroidismului primar
Dr.
Diana Loreta Păun (Bucureşti) a prezentat o lucrare informală despre genetica
hiperparatiroidismului primar, un posibil punct de plecare al unei cercetări
viitoare. În ultimii doi ani, Institutul Parhon a reuşit să acceseze fonduri
europene (zece milioane de euro) pentru crearea unui laborator de cercetări de
endocrinologie moleculară, celulară şi structurală: „Avem o paletă largă de
pacienţi cu o patologie endocrină extrem de bogată şi variată, avem posibilităţi
de investigare clinică de stabilire a diagnosticului hormonal imagistic şi posibilităţi
de tratament, dar viitorul medicinii înseamnă depistarea cauzelor bolilor la
nivel molecular şi găsirea acelor medicaţii care să permită prevenţia peste
generaţii a bolii. Ceea ce-şi propune endocrinologia este să găsească mijloace
pentru a preîntâmpina apariţia bolii la urmaşi“.
Hiperparatiroidismul primar este determinat
de secreţia inadecvată de hormon paratiroidian, comparativ cu nivelul
calcemiei, sursa fiind un adenom, carcinom sau hiperplazia paratiroidiană. El
poate apărea ca forme sporadice sau familiale. Investigarea cazurilor întâlnite
în cadrul mai multor sindroame familiale a relevat mai multe aspecte
interesante ale secreţiei normale şi patologice ale celulei paratiroidiene. Au
fost descrise mai multe anomalii genetice constând din activări de
protooncogene sau inactivări de gene supresoare tumorale. Cunoaşterea
profilului genetic în hiperparatiroidismul primar asigură identificarea precoce
a purtătorilor de gene asimptomatici, dar aduce şi cunoştinţe importante în înţelegerea
mecanismelor moleculare ale tumorigenezei paratiroidiene.
Nodulii tiroidieni şi examenul citologic
Dr. Marius Stan (Clinica Mayo, Rochester) a
explicat modalitatea actuală de evaluare a nodulilor tiroidieni, pe baza
elementelor de risc derivate din semiologie şi ultrasonografie: „Un risc
moderat este conferit de tratamentul cu radiaţie externă, vârsta sub 20 sau
peste 70 de ani, sexul masculin şi valorile TSH crescute. Riscul mare este dat
de adenopatia cervicală, disfonie, istoricul familial de cancer tiroidian,
prezenţa unui nodul care a crescut rapid, e ferm şi ataşat de structurile
adiacente“. Ultrasonografia poate să definească mai bine riscul, fie în sus
(prezenţa de calcificări interne, caracter hipoecogen, vascularizaţie crescută
central, margini infiltrative, nodul mai mult înalt decât lat), fie în jos
(nodul izoecogen sau chistic). Pentru diagnosticul de certitudine al
caracterului malign este necesară puncţia cu ac fin.
Dr. Mihaela Stanciu (Sibiu) a prezentat un
studiu despre celulele Hürthle (CH) în puncţia cu ac fin şi examenul citologic
tiroidian, care şi-a propus să evalueze prezenţa acelor celule în 110 noduli
necaptanţi scintigrafic, dar susceptibili de malignitate la evaluarea ecografică
a tiroidei. Rezultatele arată că la 27 de cazuri au fost prezente CH, în 14
cazuri în asociere cu leziuni benigne. În concluzie, „prezenţa CH nu trebuie să
îngrijoreze, dar datele trebuie coroborate cu alte investigaţii, pentru a
exclude modificări maligne. În condiţii neclare sau suspecte, se va apela la
tratamentul chirurgical“.
Complicaţiile
metabolice ale hipercorticismului
Dr.
Lavinia Vîja (Bucureşti şi Paris) a prezentat un studiu multicentric realizat
alături de profesorul Jacques Young pe o cohortă de 140 de pacienţi din 11
centre din Franţa. „Am dorit să putem stabili exact incidenţa, prevalenţa şi
numărul de tumori neuroendocrine care determină, prin secreţie paraneoplazică,
secreţie ectopică de ACTH, complicaţii metabolice induse de hipercorticism“, a
explicat medicul. Sindromul Cushing secundar secreţiei ectopice de ACTH, deşi
rar, se asociază cu hipokaliemie severă la pacienţii cu tumori neuroendocrine.
Rezultatele de etapă (studiul este încă în derulare) au arătat că 56 de pacienţi
(40%) prezentau tumori toracice, cele mai frecvente fiind carcinoid bronşic şi
cancer cu celule mici, 14 pacienţi (10%) aveau tumori timice, 16 (11,4%)
carcinom tiroidian medular, iar 18 (12,8%) prezentau tumori neuroendocrine
digestive. Originea secreţiei de ACTH a rămas neidentificată la 34 de pacienţi.
Raportul
cortizol/DHEA şi riscul cardiovascular
Dr. Sabina Elena Oros (Bucureşti) a prezentat un studiu de
evaluare a influenţei raportului cortizol/dehidroepiandrosteron (DHEA) asupra
riscului cardiovascular pe categorii de vârstă. Raportul cortizol/DHEA pare să
fie implicat în riscul cardiovascular indiferent de vârstă, în special după
vârsta de 30 de ani. Raportul cortizol/DHEA este utilizat pentru aprecierea stării
de sănătate şi a îmbătrânirii. Ambii hormoni suprarenalieni sunt implicaţi în
procesul de îmbătrânire şi în apariţia bolilor caracteristice acestei vârste.
Lotul de studiu a fost compus din 333 de subiecţi cu vârste între 20 şi 80 de
ani, ponderea cea mai mare având-o femeile (două treimi). Rezultatele au fost
prezentate (parţial, deocamdată) la congrese internaţionale.
Hormonii
şi patologia cardiovasculară
Dr. Mariana Dobrescu (Bucureşti) apreciază
promovarea endocrinologiei ca ştiinţă medicală profund interconectată cu
numeroase alte specialităţi, pe care a simţit-o la acest congres. Prezenţa unui
cardiolog aici, spune ea, este legată de practica medicală continuă în
Institutul Parhon, dar şi de dorinţa de a împărtăşi generaţiei de tineri
specialişti din experienţa acumulată.
Cunoaşterea sistemelor hormonale şi a acţiunilor
celulare ale acestora a deschis calea pentru noile cercetări din industria
farmacologică, revoluţionând managementul în cardiologie. „Antagonismul
sistemului renină-angiotensină şi/sau aldosteron, prin drogurile devenite
clasice, este benefic în multiple condiţii clinice; pe lângă acestea, se
acumulează noi date privind alte verigi ale sistemului, cu sinteza de agenţi
farmacologici noi aflaţi încă în stadiul experimental. De asemenea, se studiază
blocada aldosteronului“.
Premii şi lucrări premiate
Congresul AECR s-a încheiat cu o sesiune de
premiere a celor mai bune lucrări prezentate. Premiul pentru cel mai bun poster
a revenit lucrării „Evaluarea statusului de metilare a genei HOXB4 în
carcinomul papilar tiroidian“, realizate de o echipă de la Institutul Parhon.
Premiul „C. I. Parhon“ a fost câştigat de lucrarea „Raportul cortizol/DHEA şi
riscul cardiovascular“ (Sabina Elena Oros şi colab.). Premiul „Ştefan M. Milcu“
a revenit lucrării „Celulele Hürthle în puncţia cu ac fin şi examen citologic
tiroidian“ (Mihaela Stanciu). Premiul „Marcela Pitiş“ a ajuns la Elena Bobeică
pentru lucrarea „Sindrom Cushing prin ACTH ectopic – o provocare diagnostică“.
Olesea Scrinic a câştigat premiul „Maria Brise“ cu lucrarea „Incidentalomul
adrenal – particularităţi clinico-evolutive cu implicaţii
endocrino-metabolice“. „Statusul vitaminei D şi boala Graves-Basedow“ (Eugeniya
Petrova şi colab.) a primit premiul „Rodica Dascălu“, iar premiul „Ligia
Simionescu“ a fost acordat lucrării „Osteoporoza şi diabetul zaharat tip I“
(Monica Goia-Socol şi colab.).
