Primul
an de rezidențiat se încheie și nu pot să realizez cum a trecut atât de repede,
dar cred că pot da câteva sfaturi viitorilor colegi rezidenți.
Dacă
vă alegeți o specialitate care să vă placă, sunteți printre cei norocoși. Dacă
aveți norocul sau inspirația să vă găsiți și un medic formator care să vă placă
și cu care să vă înțelegeți, veți crește foarte mult, atât pe plan profesional,
cât și personal. Contează foarte mult mediul în care lucrezi și modul în care
te adaptezi la rutina zilnică din clinică.
În
prima zi, rezidenții de anul I se cunosc după fața speriată și atitudinea de
pui de pisică abandonat. Nu vă faceți griji, toți am trecut pe acolo – mediu
nou, colegi noi, formatori noi, statut nou. În primele săptămâni veți fi
preocupați de hârțoage – acel veșnic chin al rezidentului mic. Veți învăța cum
se completează corect foaia de observație, cum se scriu analizele, epicriza,
scrisoarea medicală etc. Veți greși, veți rupe multe foi, veți pune multe
întrebări. Căutați un rezident mai mare, răbdător, pe care să îl puteți bate la
cap cu astfel de probleme. Contează foarte mult să reușiți să descurcați
hățișul birocratic. Odată depășit acest moment, veți avea mai multă încredere
în voi și veți putea să vă concentrați mai bine asupra cazului, fără să
transpirați în fiecare moment. Notați pe o agendă fiecare amănunt, pentru că o
să aveți capul vraiște; afluxul de pacienți în clinici este copleșitor.
Urmează
alt chin, gărzile. Acum nu mai sunteți studenți, sunteți rezidenți și
inevitabil aveți răspunderi, chiar dacă sunt minore la început. Nu vă panicați.
Oamenii în urgență sunt agresivi, vă cer investigații și analize pe un ton nu
tocmai prietenos. Primele gărzi vor fi groaznice. Până căpătați experiență, o
să vă tot deranjați colegii mai mari și medicii specialiști. Este normal, asta
trebuie să faceți. Sunteți în clinică pentru a învăța.
Acum
câteva zile, o colegă mai mare, proaspăt specialist, ne împărtășea o informație
aflată la cursul de bioetică: singura situație în care rezidentul poate fi tras
la răspundere este aceea în care el nu anunță un superior când observă sau află
ceva nou despre pacient. Așa că, după ce faceți consultările, anamnezele și
monitorizați pacientul, trebuie să comunicați orice detaliu pe care îl
observați și care vi se pare că nu e în regulă legat de caz. Spuneți-i
medicului îndrumător, chiar dacă vi se pare că este un detaliu minor.
Rezidentul are mai mult timp de petrecut cu pacientul decât specialistul. Nu vă
lăsați copleșiți de rușine sau de teamă. Observați ceva ce vi se pare relevant?
Atunci mergeți și spuneți-i medicului cu care lucrați. Poate acesta vă ceartă
că îl bateți la cap cu prostii. Atunci, explicați-i de ce vi se pare relevantă
informația, care e argumentul vostru. Uneori veți avea dreptate, alteori nu.
Aveți voie să spuneți prostii, pentru că sunteți într-o instituție de
învățământ și nu aveți deloc experiență. Cu toate acestea, veți fi uimit câte
informații date dispărute printre sinapsele creierului post-ECN vor ieși la
suprafață și vă veți aminti lucruri pe care nu credeați că le veți mai folosi
vreodată.
Trecând
peste neajunsurile financiare, peste lipsa de resurse în spitale, peste
veșnicele orgolii între specialiști, specialități și chiar între rezidenții mai
mari, primul an de rezidențiat este frumos și vă definește optica pe care o
veți avea asupra specialității alese.
Poate
că v-ați dorit neapărat să fiți, de exemplu, cardiologi, dar mediul este ostil
și nu vă puteți integra în colectiv sau în rutina specialității, așa că aceasta
ajunge să nu vă mai placă. Este normal; probabil mai sunt colegi în situația voastră.
Cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să aveți curaj să admiteți acest
lucru și să vă schimbați orientarea profesională. Nu este o rușine, nu înseamnă
că sunteți niște inapți și că ați eșuat lamentabil. Pur și simplu, nu vi se
potrivește. Dacă vă place meseria, dar nu vă place mediul, transferați-vă la alt medic, pe altă secție sau la alt
spital. Nu are rost să vă chinuiți.
De
asemenea, nu inventați examene clinice dacă nu ați apucat să le faceți, atunci
când timpul nu v-a permis o examinare amănunțită de la început. Dacă nu e
urgent, lăsați examinarea pe mai târziu sau pentru a doua zi, nu completați
foaia din imaginație.
În
situațiile în care cineva țipă la voi pentru lucruri mărunte și fără a avea
dreptate sau atunci când sunteți tratați cum nu se cuvine de alte cadre
medicale sau paramedicale din clinică, nu uitați că binele pacientului vostru
primează. Fiți politicoși și diplomați, chiar dacă tendința este să țipați și
voi în acel moment. Veți pica de multe ori la mijloc, dar trebuie să vă
reamintiți că rezidentul este pasager în clinică, pe când specialiștii acolo
vor rămâne. Nu are rost să duceți lupte atunci când nu aveți putere
decizională. Acum sunteți în clinică pentru a învăța meserie, nu uitați asta.
Munciți.
Vacanța nu mai este, locul ei a fost luat de sfântul concediu, care vine când
poate și nu când e dorit. Banii sunt puțini, dar măcar e mai mult decât nimic.
Mai avem mult până să ajungem la nivelul occidentului, știm cu toții asta. Dacă
vi se face greață și vă hotărâți să plecați, faceți-o. Sistemul nu vă oferă
prea multe. Dar nu vă imaginați că va fi ușor. Greu e și aici, greu e și în
afară. Compromisuri veți face în ambele situații. Așa că încercați să faceți ce
vă aduce mulțumire și satisfacție. Dar până atunci, bun venit în câmpul muncii!
Este mai frumos decât v-ați fi imaginat!
