Newsflash
ACTUALITATE Internaționale

Comisia Europeană: card european standardizat pentru persoanele cu dizabilități

de L. Budin - sept. 8 2023
Comisia Europeană: card european standardizat pentru persoanele cu dizabilități

Comisia Europeană a propus introducerea unui card european standardizat pentru persoanele cu dizabilități şi consolidarea actualului card european de parcare, documente care vor fi recunoscute peste tot în UE.

Directiva va facilita viaţa a aproximativ 87 de milioane de persoane şi a familiilor lor, a subliniat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, citată de AFP și Agerpres.

Un handicap nu trebuie să împiedice oamenii să călătorească şi să se deplaseze liber în Europa”, a adăugat ea pe platforma X.

Cardul european pentru dizabilitate va servi drept dovadă recunoscută a dizabilităţii în întreaga UE, oferind acces egal la condiţii speciale şi tratament preferenţial în serviciile publice şi private, inclusiv, de exemplu, la transport, evenimente culturale, muzee, centre de agrement şi sportive sau parcuri de distracţii. Cardul va fi emis de autorităţile naţionale abilitate şi va completa cardurile sau certificatele naţionale existente.

Propunerea de directivă doreşte de asemenea să consolideze cardul european de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi.

În prezent, pentru numeroase persoane cu dizabilităţi, transportul cu autoturismul privat rămâne cea mai bună sau singura posibilitate pentru a călători sau a se deplasa în mod independent, asigurându-le autonomia. Îmbunătăţirile propuse pentru actualul card european de parcare vor permite persoanelor cu dizabilităţi să aibă acces la aceleaşi drepturi de parcare disponibile în alt stat membru. Acesta va avea un format comun obligatoriu, va fi dotat cu dispozitive de securitate împotriva fraudei şi falsificării, va înlocui cardurile naţionale de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi şi va fi recunoscut în întreaga UE.

Pentru a promova uşurinţa utilizării şi a reduce sarcina administrativă, directiva propusă va impune statelor membre să furnizeze cardurile atât în versiune fizică, cât şi în versiune digitală, să pună la dispoziţia publicului, în formate accesibile, condiţiile şi normele de eliberare sau de retragere a cardurilor şi să se asigure că prestatorii de servicii oferă informaţii privind condiţiile speciale şi tratamentul preferenţial pentru persoanele cu dizabilităţi în formate accesibile.

Pentru a garanta conformitatea, statele membre trebuie să se asigure că persoanele cu dizabilităţi, organizaţiile lor reprezentative şi organismele publice relevante pot lua măsuri în temeiul legislaţiei naţionale, dacă este necesar. După transpunerea directivei în legislaţia naţională, statelor membre li se solicită să impună amenzi şi măsuri corective în cazul unor încălcări.

Propunerea Comisiei Europene urmează să fie discutată de către Parlamentul European şi Consiliul UE şi prevede că, după adoptare, statele membre vor avea la dispoziţie 18 luni pentru a transpune dispoziţiile directivei în legislaţia naţională. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe