Planul de redresare și reziliență modificat al României, în valoare de 28,5 miliarde de euro, care include un capitol privind REPowerEU, a fost recent evaluat pozitiv.
Comisia Europeană a aprobat planul de redresare și reziliență modificat al României, în valoare de 28,5 miliarde EUR, care include un capitol privind REPowerEU, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Ieri, 21 noiembrie, Comisia Europeană a evaluat pozitiv planul de redresare și reziliență modificat al României, care include un capitol privind REPowerEU. Finanțarea oferită se ridică în prezent la 28,5 miliarde de euro (14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi și 13,6 miliarde de eurp sub formă de granturi), planul cuprinzând 66 de reforme și 111 investiții.
Capitolul privind REPowerEU prezentat de România constă în două reforme noi și șapte investiții menite să îndeplinească obiectivele planului REPowerEU de a face Europa independentă de combustibilii fosili provenind din Rusia cu mult înainte de 2030. Aceste măsuri urmăresc accelerarea producerii de energie verde, promovarea eficienței energetice a clădirilor, precum și recalificarea și perfecționarea forței de muncă în domeniul producerii de energie verde.
România a modificat 56 de măsuri.
Modificările aduse planului inițial al României au fost determinate de necesitatea de a lua în considerare:
România a solicitat transferul cotei sale din rezerva de ajustare la Brexit către plan, în conformitate cu Regulamentul REPowerEU. Aceste fonduri, care se adaugă la alocarea pentru România sub formă de granturi din MRR și REPowerEU (12,1 miliarde de euro și, respectiv, 1,4 miliarde de euro), precum și la împrumuturile acordate în cadrul MRR (14,9 miliarde de euro), aduc valoarea finanțării în cadrul planului modificat la 28,5 miliarde de euro.
Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziția verde, alocând 44,1 % (în creștere față de 41 % în planul inițial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice.
Noile măsuri incluse în capitolul privind REPowerEU consolidează în mod semnificativ eforturile României în ceea ce privește tranziția verde. Capitolul privind REPowerEU include două noi reforme. Una dintre reforme introduce un cadru juridic pentru utilizarea terenurilor neproductive sau degradate aflate în proprietatea statului pentru producerea de energie verde.
Cealaltă reformă instituie ghișee unice care să le furnizeze prosumatorilor servicii de consiliere pentru renovările vizând eficiența energetică și pentru producerea de energie din surse regenerabile. Cele șapte investiții din capitolul privind REPowerEU au ca scop accelerarea utilizării surselor regenerabile de energie și a ritmului renovărilor vizând eficiența energetică, precum și recalificarea forței de muncă în vederea dobândirii de competențe verzi.
Planul revizuit al României continuă să contribuie în mod semnificativ la tranziția digitală și alocă 21,8 % (în creștere față de 20,5 % în planul inițial) pentru a sprijini tranziția digitală a țării. Acesta prevede dezvoltarea infrastructurii și digitalizarea unor sectoare specifice, cum ar fi sănătatea, serviciile publice de ocupare a forței de muncă și protecția socială, transporturile, educația, fiscalitatea, cultura, sistemul judiciar și serviciile de mediu.
Capitolul privind REPowerEU cuprinde o reformă și două subinvestiții legate de digitalizarea autorităților publice, oferind noi soluții și echipamente digitale. Acestea au ca scop optimizarea rețelei de comunicații, crearea unui centru de date și limitarea riscului de atacuri cibernetice asupra infrastructurii operatorului de sistem de transport de energie electrică.
A fost, de asemenea, consolidată dimensiunea socială importantă a planului. Alături de reformele și investițiile transformatoare din planul inițial, printre noile măsuri se numără scheme de vouchere pentru a accelera utilizarea surselor regenerabile de energie și pentru a îmbunătăți eficiența energetică a gospodăriilor, cu un accent deosebit pe gospodăriile vulnerabile, formarea pentru dobândirea de competențe în domeniul energiei verzi și accelerarea producerii de energie verde.
Ca regulă generală, Consiliul Europei are acum la dispoziție patru săptămâni pentru a aproba evaluarea Comisiei. După ce Consiliul va aproba planul, România va primi 288 de milioane de euro sub formă de prefinanțare din fondurile REPowerEU.
În cadrul MRR, România a primit pană acum 9,06 miliarde de euro, și anume 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanțare în luna decembrie 2021, reprezentând 13% din alocarea financiară inițială, 1,9 miliarde de euro sub formă de prefinanțare în luna ianuarie 2022, reprezentând 13% din alocarea acordată ca împrumut, o primă plată de 2,6 miliarde de euro în luna octombrie 2022 și o a doua plată de 2,76 miliarde de euro în luna septembrie 2023.
Comisia va autoriza noi plăți cu condiția atingerii la nivel satisfăcător a jaloanelor și a țintelor stabilite în planul revizuit de redresare și reziliență al României, care să reflecte progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a investițiilor și a reformelor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe